Plecat din România cu obsesia de a fi permanent la curent cu ce se petrece în politică, dedat chiar la interminabilele și în general ineptele talk-show-uri dâmbovițene, m-am trezit brusc, în Elveția, departe de sursa de zgomot zilnică a zecilor de posturi TV românești, multe dintre ele, într-un fel sau într-altul, pentru unii sau pentru ăilalți, de propagandă. Așa că, rămas doar cu programul irelevant (cu accente toxice) al TVRi, mi-am concentrat atenția spre BBC, CNN, postul național elvețian și vreo câteva bloguri de politică și economie. La timp pentru a prinde în direct uluirea tuturor când britanicii au votat pentru Brexit. Câteva luni mai târziu americanii aveau să-l aducă pe Donald Trump la Casa Albă, iar democrațiile lor vechi și solide nu vor mai fi niciodată la fel. Dincolo de politicieni avizi de putere cu orice preț, de armate de troli care răspândesc mizerii greu de digerat pe internet, de ziariști vânduți, de afaceriști lacomi sau de furia și ura unei părți bune a electoratului, ce a produs aceste cataclisme în societăți despre care se presupunea că au o ridicată cultură a democrației politice? Și cum e posibil ca lucrurile să se deterioreze într-un ritm atât de accelerat? Fără a avea pretenția de a acoperi complet fenomenul, cartea lui J. D. Vance încearcă o explicație.
Hillbilly este denumirea peiorativă folosită la adresa locuitorilor din zona montană americană Appalachia. Evident un stereotip, desemnează un om grosolan, lipsit de educație, leneș și cu apucături violente. Termenul e greu de tradus în românește datorită legăturii cu o zonă geografică specifică. Probabil că pe vremea lui Caragiale s-ar fi tradus prin “mitocan” iar mai în vremurile noastre i s-ar potrivi mai bine “meltean”. Totuși, să traduci titlul cărții prin “Elegia meltenilor” sună oribil (iar termenul nostru sugerează, la rândul lui, un regionalism), așa că abia aștept să văd cum va fi tradus titlul în ediția românească…
Cartea spune povestea autorului, a familiei sale și a comunității din care face parte. Bunicii s-au mutat din Kentucky în Ohio pentru a lucra în fabricile deschise după război, când zona a cunoscut o dezvoltare economică importantă. N-avea să dureze. Astăzi americanii o numesc centura de rugină, the rust belt, datorită în principal industriei metalurgice din care n-a mai rămas mare lucru. Nu e singura industrie care a dispărut din zonă. Dezindustrializarea, care a dus la reducerea treptată a numărului de locuri de muncă din fabrici, mult mai bine plătite decât cele din servicii sau comerț, a readus sărăcia în zona Appalachiei. Așa au apărut cei left behind, expresia deja standard folosită pentru a-i descrie pe cei loviți de efectele globalizării și (mai ales) ale unui neo-liberalism dus dincolo de limitele logicii. Lipsiți de orice perspectivă, forțați să accepte job-uri temporare sau să trăiască din ajutor social, mulți dintre locuitori și-au găsit refugiul în alcool și în droguri. Un cerc vicios din care este adesea imposibil să ieși. Viciul face găsirea unui loc de muncă mult mai dificilă, păstrarea lui e o încercare și mai grea iar ratarea te afundă și mai tare în viciu.
Un alt efect negativ l-a constituit restrângerea progresivă a bugetelor de ajutor social. Mai puține fabrici înseamnă mai puține taxe, deci mai puține școli, spitale, asistență socială și forțe de ordine pe stradă, într-o zonă care are, mai mult ca oricând, nevoie de ajutor. SUA, statul care și-ar putea permite să susțină programe care să reducă dezechilibrele dintre zonele bogate și cele sărace ale țării, irosește anual o sumă uriașă pe cheltuieli militare inutile. Trist este că majoritatea americanilor acestei regiuni au votat pentru Donald Trump și a sa America first! iar principala “realizare” de până acum a noului președinte a fost reducerea semnificativă a taxelor care înseamnă, de fapt, mai mulți bani direct în buzunarul celor bogați și un uriaș deficit bugetar, ceea ce va duce implicit la reducerea cheltuielilor sociale. Creșterea economiei urmează, încă, să fie dovedită…
Dar, revenind la carte, cum a reușit autorul să răzbească, crescut fiind de o mamă singură, alcoolică și dependentă de droguri? În principal pentru că nu și-a acceptat soarta și a dorit mai mult. Pentru că și-a ales modelele potrivite. Pentru că a avut noroc la momentul oportun. Pentru că a muncit enorm pentru a compensa handicapul cu care a plecat în viață și nu a renunțat niciun moment. Iar toate acestea sunt meritele sale personale și nu au legătură cu zona din care provine, cu politica sau cu contextul economic. Chiar și așa, nu ar fi ajuns absolvent de Yale, una dintre cele mai prestigioase (și scumpe) universități americane fără suportul necondiționat al bunicilor săi și al altor membri omenoși ai familiei. Până la urmă, rețeaua invizibilă a familiei și a micii comunități locale e cea care adesea ține membrii aproape și le dă putere să facă față mai ușor greutăților vieții. Nu toți locuitorii au norocul acesta. Sistemul american de educație din regiune nu a reușit să compenseze deriva familiilor și a comunității locale sub presiunea sărăciei. Probabil că declinul educației publice va continua să alimenteze grupurile de cetățeni care cad ușor pradă diverselor mișcări politice populiste sau extremiste, gata oricând să promită soluții simpliste pentru probleme complicate care au nevoie, de fapt, de timp, de efort și de înțelepciune pentru a progresa în direcția corectă.
În ciuda bunelor intenții, ajutoarele sociale au ajuns adesea, prin diverse metode, să se transforme în alcool și droguri, ceea ce i-a făcut pe mulți americani să ceară reprimarea acestor ajutoare (aceeași discuție despre asistații sociali ca și la noi). Dar societatea nu de reducerea suportului are nevoie ci de politici publice inteligente și eficiente care să direcționeze suportul către zonele unde chiar este nevoie.
Sunt nenumărate orașe sau chiar zone ale României care se confruntă cu aceleași probleme. Dezindustrializarea, politicile prost gândite, lipsa de perspectivă, șomajul, lipsa suportului eficient, alcoolismul și drogurile, deprecierea continuă a sistemului de educație sunt problemele majore care vor pune o presiune din ce în ce mai mare pe indivizi, familii și comunitățile locale. Cei care vor dori să-și schimbe viața vor continua să plece spre zone mai prospere. Cei care vor rămâne vor trăi probabil din ce în ce mai greu. Să întorci roata asta nu este imposibil dar devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai improbabil. Iar tentația soluțiilor facile, deopotrivă pentru politicienii avizi de putere și pentru alegătorii needucați, e din ce în ce mai mare, chit că șansele de a schimba ceva cu-adevărat sunt din ce în ce mai mici.
APort 