E micuță de statură, foarte tânără, are ușoare trăsături asiatice și-și ascunde stinghereala în spatele unui zâmbet timid, în timp ce încearcă să-și găsească locul în vânzoleala obișnuită din sală. Un tricou din bumbac, larg și negru, o acoperă până aproape de genunchi. Mesajul de pe piept, scris cu litere mari, groase, albe, contrastează violent cu imaginea ei de fată cuminte. Serios? Ce-o fi fost în mintea ei? Cum să vii pentru prima dată la sală și să porți cu mândrie pe piept cuvântul Missionary? La ce să se gândească lumea? E clar că nu are nici vârsta și nici autoritatea vreunui misionar pornit să convertească păgânii sălilor de fitness la Dumnezeul cine știe cărei religii. Mintea îți e inevitabil împinsă spre singura poziție rămasă disponibilă – deși cumva tot îți stăruie în minte că mai degrabă nu știe ce face. E doar o stridență inutilă, căci nimeni nu o va lua în serios cu mesajul ei provocator. Doar taică-său să se fi enervat, de-o fi văzut-o îmbrăcată așa.
Și după vreo oră în care s-a tot mutat din aparat în aparat, împreună cu prietena cu care a venit la sală, o văd îndreptându-se alene spre vestiar, cu umerii drepți și pieptul scos în față, arborând un zâmbet care nu mai e stingher, efectul garantat al exercițiului fizic asupra oricui. Și observ că începe cu V, nu cu M. Și are doar un S. Ahaaa… Visionary, deci…
Ahahaha buna asta
LikeLiked by 1 person