O mizerabilă amestecătură de manipulare politică, corupție, prostie pură, lăcomie și interese oculte a ieșit la iveală zilele trecute, după ce New York Times și ziarul britanic The Observer au publicat rezultatele unei investigații jurnalistice comune despre potențiale scurgeri de date personale din rețeaua Facebook, date ce au fost ulterior folosite pentru influențarea alegătorilor în campania electorală din SUA, în sprijinul lui Donald Trump. La baza întregului scandal stă Cambridge Analytica, o companie privată cu proprietari britanici și americani, specializată într-o gamă largă de servicii de consultanță și publicitate electorală (dacă putem numi așa manipularea grosolană a electoratului cu mesaje gen fake news). Folosind o echipă de psihologi și cercetători, compania a dezvoltat algoritmi de segmentare a profilelor psihologice ale alegătorilor americani pentru a le putea influența deciziile electorale prin mesaje personalizate conform profilului lor. Pentru a putea folosi programele dezvoltate, compania a utilizat o cantitate uriașă de date personale provenite din rețeaua Facebook și accesate fără autorizație.

Dar cum a intrat firma respectivă în posesia datelor FB?

Povestea începe când un cercetător de la Cambridge University, americanul de origine rusă Aleksandr Kogan, a obținut de la Facebook dreptul de a accesa și utiliza în scopuri științifice, prin intermediul unei aplicații, datele personale ale utilizatorilor FB care doreau să li se creeze un profil psihologic. Se pare că Kogan a încălcat acordul prin care trebuia să folosească datele de la FB doar în scopuri de cercetare. Mai mult decât atât, aplicația respectivă a cules nu numai datele celor care acceptau să participe la acel chestionar psihologic ci și datele prietenilor lor de pe FB, oameni care nu au știut și nu și-au dat acordul pentru ca datele lor să fie colectate sau prelucrate. Nu e clar cât a durat până când FB s-a prins că Kogan accesează date neautorizate. Naivitatea – să-i spunem așa – cu care FB a acordat accesul la date fără a verifica exact condițiile reale denotă neglijență crasă în materie de securitate a datelor. Dar posibila naivitate de bună credință se termină aici. Compania știa din 2015 de acest incident dar nu a considerat necesar să-și anunțe clienții. Știa că datele au fost preluate abuziv dar nu a luat nicio măsură pentru a împiedica utilizarea lor (până mai ieri, când a luat decizia “radicală” de a le suspenda tuturor conturile de facebook). Probabil că știa că datele sunt folosite pentru propagandă politică dar a acceptat să primească bani pentru a promova mesajele de propagandă ca publicitate în rețeaua ei. Facebook a minimizat în nenumărate rânduri, în ciuda evidenței, importanța și amploarea propagandei politice pe rețeaua lor socială.

Dar să revenim la poveste. Kogan a vândut datele companiei Cambridge Analytica, care evident că pretinde astăzi că nu știa că au fost obținute ilegal. Compania a atras milioane de dolari de la Robert Mercer, miliardar american conservator cu ambiții politice și a colaborat cu Stephen Bannon, principalul strateg ultranaționalist al lui Trump. Obiectivul principal? Câștigarea alegerilor prezindențiale din 2017.

Rezultatul?

Cambridge Analytica a inundat milioane de americani cu mesaje propagandistice personalizate conform profilului psihologic al fiecăruia, într-o încercare de a-i influența să voteze cu Donald Trump. A lansat mesaje variind între abstracte probleme filozofice și minciuni propagandistice cretinoide, în funcție de distanța fiecăruia față de limitele decenței și ale unui nivel minim acceptabil de educație (și chiar inteligență, în unele cazuri). Printre mesajele cele mai controversate, amplificarea propagandei  trolilor ruși. În ciuda pretențiilor de mari eminențe cenușii ale psihologiei aplicate, probabil că mesajele lor au reușit să schimbe convingerile unui număr limitat de americani. Probabil că în contextul ăsta Badea, Gâdea, Cristoiu sau mai vechea Andreea Pora ar avea, la rândul lor, motive să se considere nu niște politruci detestabili ci mari psihologi ai teoriilor politice.

Totuși, ținând cont de diferența infimă de voturi dintre Trump și Clinton, probabil de doar 40.000, propaganda e posibil să fi înclinat balanța în favoarea lui Trump. Ceea ce e important acum, dincolo de datoria justiției americane de a sancționa orice comportament în afara legii,  este ca societatea civilă americană să fie capabilă să facă drumul înapoi spre adevăr și să realizeze nu neapărat eficiența și gradul de sofisticare cu care a fost bombardat alegătorul american în timpul campaniei electorale ci mai degrabă reaua intenție și metodele ilegale și imorale de a manipula sensibilități și vulnerabilități ale societății americane în scopul obținerii de avantaje politice.

Scandalul e abia la început, probabil că noi amănunte sordide vor continua să apară.