Până la urmă Donald Trump a semnat actul prin care instituie taxe vamale pentru importurile de oțel și aluminiu, sfidând corul celor care i-au cerut să nu o facă, fie ei politicieni, oameni de afaceri sau specialiști în economie, americani sau străini, aliați sau adversari. Toată lumea a încercat să-i arate lui Trump că un război comercial nu va ajuta pe nimeni să o ducă mai bine. Că acțiunile americane pot provoca reacții în lanț care pot perturba incontrolabil economia globală. E foarte posibil ca Trump chiar să nu priceapă prea mare lucru din macroeconomie, așa cum afirmă mulți din cercul lui de apropiați. În afacerile din real estate din care provine, o criză economică însemna doar o lungă vacanță pe terenul de golf. Genul de business la care a excelat Trump nu este foarte diferit de cel în care s-au specializat și diverși “afaceriști” interlopi români, mari dezvoltatori imobiliari: bați palma pe o sumă și, când lucrurile au început deja, oferi mai puțin, forțându-i mâna partenerului tău care e liber să aleagă între o afacere foarte proastă și dezastru. În plus, amâni plățile către bănci, care pot decide între a pierde totul băgându-te în faliment sau să-i facă nebunului pe plac. Asta știe, asta face și din postura de președinte. Așa s-au născut, de exemplu, șantajele cu ieșirea SUA din acordul de mediu de la Paris, din tratatele comerciale, din acordul cu Iranul. Lui Trump nu-i pasă de ce crede lumea largă despre el sau de consecințele pe termen lung ale acestor decizii. Ceea ce-și dorește este să creeze impresia că America iese învingătoare în dauna adversarilor săi – Coreea de Nord, Mexicul, China, Iranul. Contează să lase impresia că el e cel care câștigă. Are 71 de ani și satisfacerea imediată a uriașei sale vanități contează mai mult decât viitorul, relativ scurt, ce-i stă în față.
Ultima aberație, tarifele vamale pentru oțel și aluminiu, vin în aceeași cheie, a președintelui care face ce-a promis, luptând pentru întoarcerea locurilor de muncă pe teritoriul american. Dar în același timp Trump vorbește despre exceptarea anumitor țări printre care Canada (dealtfel cel mai mare exportator de oțel în SUA) și Mexicul (un alt mare exportator în SUA, mult mai mare decât China, de exemplu). Probabil că Trump încearcă să le forțeze mâna mexicanilor să accepte construcția celebrului gard, sperând în același timp că celelalte țări, China în primul rând, nu vor recurge la represalii, dat fiind impactul relativ redus asupra economiilor lor (și că nu se vor pune cu nebunul). Într-un larg articol despre această decizie, profesorul american de economie Michael Hudson vorbește despre efectele contrare pe care această decizie le va avea asupra economiei americane. Europenii au amenințat deja cu impunerea de taxe asupra motocicletelor Harley Davidson, a produselor Levis sau a Jack Daniels-ului, toate super brand-uri americane cu valoare adăugată foarte mare. Chiar și fără să vorbim despre represaliile altor țări, ceea ce va reuși Trump este să crească prețul materiilor prime pentru industria prelucrătoare americană, făcând-o și mai necompetitivă decât este deja – prețul oțelului și al aluminiului au crescut în SUA după anunțul privind introducerea tarifelor, înainte ca vreun dolar să fie investit sau vreu loc de muncă să fie creat. Ceea ce se va traducere prin alte locuri de muncă pierdute în industrii cu tehnologie și valoare adăugată mare, adică exact zona în care America a pierdut cel mai mult în ultimii ani. Vor reuși oțelăriile să compenseze aceste locuri de muncă pierdute? Probabil că nu, căci nimeni nu va investi miliarde de dolari doar pe vorbele lui Trump în care nimeni nu are încredere și care probabil că o să dispară în doi ani și ceva, mult înainte să apuce cineva să construiască vreo fabrică nouă. Iar la aluminiu situația e chiar mai grea, să produci aluminiu presupune în primul rând să ai electricitate foarte ieftină, ceea ce nu e cazul Americii. Oricum tehnologiile viitorului se concentrează din ce în ce mai mult pe materiale compozite, deci producția de oțel va continua să scadă natural iar investitorii să fie și mai circumspecți în privința profitabilității viitoare a unor eventuale investiții. Iar în timpul ăsta orice altă țară va putea să aplice taxe vamale oricărui produs american care concurează vreo industrie locală, lărgind și mai tare dezastrul pe care îl produce politica populistă a lui Trump. Fără îndoială că mulți oameni vor avea de suferit de pe urma acestei măsuri.
Ideea economică de bază – dealtfel suficient de logică pentru a fi înțeleasă și de către cineva care nu vine din domeniul economic – este că o țară dezvoltată ar trebui să se asigure, prin politicile și strategiile sale economice, că importă cât mai ieftin materii prime și produse de bază cum ar fi oțelul brut și aluminiul pentru a-și avantaja industria prelucrătoare internă (de exemplu, cea auto) în timp ce încearcă să protejeze aceste industrii, care aduc mult mai multă valoare adăugată, în fața competiției externe.
Ce face Trump? Exact pe dos. Iar americanii vor plăti în curând taxe pe prostie…