images-4“Adevăratul dușman este războiul însuși”. Deși este o replică din alt film probabil că asta a încercat Christopher Nolan să arate în Dunkirk și merită tot respectul nostru pentru asta. Un film de război din care dușmanul lipsește complet dar în care moartea se revarsă de peste tot: din cer, de pe pământ sau de sub ape. E greu să faci un film despre război în care războiul este eroul principal. Nu sunt mulți care să fi reușit asta, trecând peste stereotipurile tradiționale în care yankeii sunt buni, neînfricați și țanțoși iar nemții criminalii cei răi. În filmul lui Nolan probabilitatea supraviețuirii nu este direct proporțională cu determinarea și eroismul sfidător. Moartea este distribuită eficient și aleator și mai nimeni nu încearcă să o provoace. Așa trebuie să fi fost în zilele alea. În malaxorul acela de carne și sânge unii oameni vor fi dovedit tărie de caracter înfruntându-și destinul, alții se vor fi arătat dornici să-și ajute semenii aflați în pericol iar mulți se vor fi gândit doar la cum să facă să scape de-acolo. Filmul nu-i ridică-n slăvi pe primii și nu-i îngroapă în rușine pe cei din urmă pentru că războiul este o oroare căreia nu toți îi fac față.

Nolan s-a străduit să recreeze vizual și sonor un tablou cât mai exact al confruntărilor. Văzut într-o sală de cinematograf, rezultatul este absolut spectaculos. Sunt momente în care simți realmente fiori pe șira spinării. Dar cumva, concentrându-se atât de mult pe acuratețe în toată nebunia aceea de efecte speciale, drama umană este cea care pierde. Filmul are momente când îți lasă impresia unui documentar, nu creează și nu transmite (suficientă) emoție. Sau, ca să închei așa cum am început, poate că suntem doar noi, spectatorii, cei ce ne-am obișnuit și așteptăm să primim doza de emoție fără de care un film, oricum altfel ar fi, nu are gust.

 

Dunkirk este povestea retragerii armatei britanice, în mai 1940, de pe plaja franceză din Dunkerque, acolo unde fusese încercuită, laolaltă cu o parte a armatei franceze, de către ofensiva germană. Un controversat ordin german care a oprit înaintarea trupelor pentru trei zile le-a oferit britanicilor șansa de a organiza retragerea a peste 300 de mii de oameni peste Canalul Mânecii.