91S5lMM7L0L._SY445_– Spune-ne ce scrii!

“Unbroken”, filmul regizat de Angelina Jolie după scenariul fraților Coen s-a terminat de doar câteva minute, mi-am luat laptopul, am deschis un articol nou, am scris titlul și am stârnit curiozitatea familiei.

-Nu pot să vă spun ce scriu! Nu știu încă. Și eu nu vorbesc, eu scriu, ați uitat? (acum câteva săptămâni una dintre fiicele mele a spus că e bine cu blogul ăsta, mai află și ele la ce mă gândesc).

E greu să explic cum mă simt după filmul ăsta, chiar și în scris. Ar trebui să spun că a fost un fim bun, bine scris și bine filmat, a stârnit emoții, oroare, revoltă și multe comentarii imediat după. Acum câțiva ani probabil că m-aș fi simțit bine la final și admirația pentru eroismul, puterea și îndârjirea cu care personajul principal supraviețuiește încercărilor războiului ar fi fost sentimentul pregnant. Dar în seara asta singura întrebare care-mi stăruie în minte este:

Poți să fii erou și supraviețuitor în același timp?

De la întrebarea asta vine aerul neverosimil al poveștii, deși știu că filmul se bazează pe povestea adevărată a unui fost campion olimpic de atletism ajuns prizonier de război într-un lagăr japonez. Toată experiența mea, cea trăită, citită sau observată de-a lungul timpului, îmi spune că lucrurile, când vine vorba de război și instinctul de supraviețuire,  nu pot fi niciodată atât de curate, în tonuri impecabile de alb și negru. Rareori, când cobori acolo, în iadul înfruntărilor directe, unii sunt eroi și nobili iar ceilalți ticăloși și lași. Iar eroii rareori supraviețuiesc. Unii dintre ei aleg calea asta pentru că este pur și simplu mai simplă. Renunță. La fel cum, cei ce sunt dispuși să facă orice pentru a supraviețui își lasă instinctele să preia controlul și asta duce adesea la compromis. Între extremele astea există nenumărate tonuri de gri. Filmul ăsta ne spune doar că există excepții.

Am sentimentul că vremea acestui gen de povești despre război a trecut. Suntem într-un moment al existenței noastre în care omenirea nu are nevoie de astfel de epopei eroice simple, câtă vreme există riscul ca eroismul să fie singurul lucru pe care îl văd și îl înțeleg unii dintre spectatori. Un film nu e o lecție de istorie, și totuși poate ține loc de una chiar pentru cei mai vulnerabili dintre noi, în același timp ignoranți și  sensibili la “excepționalismul” unor astfel de mesaje.

Prin intermediul filmelor sau nu, oamenii trebuie să-și reamintească ceva ce se pare că uităm cu fiecare zi care trece. Mesajul principal al războiului este că, în timp ce unii, puțini, au fost eroi și au supraviețuit, zeci de milioane de oameni nu au reușit nici una, nici alta.

Probabil că exagerez. Și nici nu mi-a plăcut vreodată Angelina Jolie.