Cererea președintelui de revizuire a legii privind eliminarea a 102 taxe a fost respinsă de către Camera Deputaților și se întoarce la președenție ca încă o provocare politică. Născută sub pretextul unei simplificări a proceselor adiministrative in paralel cu o relaxare fiscală, legea a avut de fapt rolul de a contabiliza avantaje electorale imediate. Au vrut în principal să vină cu un număr impresionant așa că, făcută pe genunchi, legea adună la grămadă taxe de peste tot, unele care pot și trebuie eliminate, unele eliminate deja, altele care ar trebui să rămână – cum e, de exemplu, taxa radio-tv, garant chiar și simbolic al independenței jurnalistice a TVR într-o breaslă care se scufundă din ce în ce mai tare. Altele nu numai că nu ar trebui eliminate, ba din contră, ar trebui chiar mărite, cum ar fi de exemplu taxele pe tranzacții imobiliare speculative sau chiar amărâta aia de taxă pe pescuitul sportiv.
Continue reading “102 Taxe” →

Clubul avea autorizație pentru 80 de locuri. Cu toate acestea, in jur de 350 de oameni se strecoară pe ușa îngustă de 80 de centimetri pentru a participa la un concert rock. Patronii n-au considerat că asta ar fi o problema. Efecte pirotehnice au fost instalate în timpul concertului de către o firmă teoretic autorizată să presteze astfel de servicii. Nici ei n-au considerat că asta ar putea să fie o problemă. Încăperea respectivă era acoperită de un burete inflamabil care fusese de curând curățat cu un lichid inflamabil. Tavanul era din lemn. Materialul fonoabsorbant ignifug fusese considerat prea scump de către patroni. Evident, nimeni nu i-a verificat.
Pompierii care trebuiau să verifice și să autorizeze localul au închis ochii sau, pur și simplu, nu au verificat dacă se respectă regulile pe care erau platiți să le verifice.
Primăria a autorizat clubul, deși erau atât de multe probleme vizibile la tot pasul. Poate că patronii au dat șpagă sau poate că cei din primărie doar nu au făcut ce erau platiți să facă.
Oameni au ars de vii sau au murit intoxicati în seara aceea. Mulți alții au murit în zilele care au urmat.

Curând aveam să aflăm că super secția de arși pe care statul român plătise o sumă imensă (deloc surprinzător, de cateva ori mai mare decât ce cheltuiseră, de exemplu, ungurii pentru ceva similar) era nefuncțională. Fusese de curând inaugurată cu politicieni, popi și tot tacâmul. Un oraș de 2 milioane de locuitori, în secolul 21, a privit consternat cum oameni mor cu zile pentru că nu putem să reacționăm rapid, eficient și nu avem spitale la standardul necesar. Nici măcar la standardul pe care îl plătim. Alți oameni au murit pentru că ne-a fost greu să ne recunoaștem incompetența. A durat până când răniții au fost transferați spre spitale în care aveau o șansă. Oameni au murit pentru că închidem ochii la hoțiile din jurul nostru. Pentru că mai toți de prin spitale știau, de exemplu, că dezinfectanții diluați ucid oameni dar nimeni nu a reacționat în vreun fel până când situația nu a fost făcută publică de către cineva din afara sistemului.

Preoți ortodoxi au putut să afirme că – mai mult sau mai puțin – victimele își meritau soarta doar pentru că erau acolo ca să asculte satanica muzică rock.

Toată povestea asta e un melanj insuportabil de corupție, incompetență și prostie. Ar fi trebuit ca această lecție, atât de scump plătită, să ne învețe, pentru totdeauna, că incompetența și corupția ucid.

Și dacă din toată povestea asta vreo 40% din populația României a ințeles (sau vrea să rețină) doar că un miliardar american de 86 de ani a plătit pe cineva să provoace acel incendiu doar pentru a-l da jos pe Victor Ponta din funcția de prim ministru, atunci cred că nu există explicație mai bună pentru sărăcia in care trăim și in care ne condamnăm singuri să trăim în continuare.

62 de tineri au murit. Omorâți de ghinion, corupție, incompetență și de ignoranța si complicitatea noastră, a celor care votăm cum votăm de 26 de ani încoace.