102 Taxe

Cererea președintelui de revizuire a legii privind eliminarea a 102 taxe a fost respinsă de către Camera Deputaților și se întoarce la președenție ca încă o provocare politică. Născută sub pretextul unei simplificări a proceselor adiministrative in paralel cu o relaxare fiscală, legea a avut de fapt rolul de a contabiliza avantaje electorale imediate. Au vrut în principal să vină cu un număr impresionant așa că, făcută pe genunchi, legea adună la grămadă taxe de peste tot, unele care pot și trebuie eliminate, unele eliminate deja, altele care ar trebui să rămână – cum e, de exemplu, taxa radio-tv, garant chiar și simbolic al independenței jurnalistice a TVR într-o breaslă care se scufundă din ce în ce mai tare. Altele nu numai că nu ar trebui eliminate, ba din contră, ar trebui chiar mărite, cum ar fi de exemplu taxele pe tranzacții imobiliare speculative sau chiar amărâta aia de taxă pe pescuitul sportiv.
Ca la noi în campania electorală, impactul legii a fost estimat grosier iar taxa, aplicabilă de la 1 ianuarie, lasă iresponsabil instituții ale statului complet în aer, fără bugete sau cu bugetele diminuate semnificativ. Dar e important să arătăm hotărâre si viteză de execuție, nu?
După întoarcerea legii la parlament speram ca majoritatea, acum scăpată de presiunea electorală, să facă măcar o corecție elementară prin eliminarea din listă a taxei radio-tv. Nu s-a întâmplat pentru că PSD a decis să joace agresiv împotriva președintelui, în încercarea de a găsi motive de suspendare. Se pierde astfel șansa de a îmbunătăți o lege, se amplifică inutil conflictul politic neproductiv și se prefigurează o guvernare arogantă și agresivă, excesiv preocupată de măsuri populiste și propagandistice dar lipsite de o viziune de ansamblu, de o strategie aliniată măcar valorilor social-democrate ale partidului majoritar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s