Ultimele cuvinte

579157_346158765495052_1651048132_nA așteptat, răbdătoare, să vină ziua aceea. Ziua în care a dispărut ultimul cititor, ziua începând cu care nimeni nu va mai citi nimic, niciodată. Și atunci, eliberată de orice neliniște, stăpânindu-și poate pentru prima dată anxietatea, a început să scrie. Înainte, n-ar fi putut accepta, din vanitate, că cineva – putea fi oricine – ar fi considerat textul ei lipsit de valoare, că s-ar fi putut plictisi după numai câteva cuvinte culese pe diagonală. Și n-avea cum să știe dacă ar fi putut produce ceva interesant sau nu. Nu scrisese ceva vreodată, deși avea capul plin de idei. Mai ales de când îi încolțise în minte obsesia asta cu scrisul, povești se îngrămădeau câteodată să iasă, se cereau violent afară. Se trezea în mijlocul nopții și, într-o stare incertă între veghe și somn, așternea rânduri în minte, le întorcea pe toate părțile, le recitea, le corecta… Continue reading

450 de miliarde de dolari

450 de miliarde de dolari. Trump a ieșit ieri în prime time ca să le aducă aminte americanilor câți bani s-au angajat saudiții să cheltuiască pe marfă americană. 450 de miliarde din care vreun sfert pe echipamente militare.

Oricum ai încerca să raportezi suma asta n-o să-i convingi pe Trump și pe suporterii lui că n-a fost un deal de succes. 450 de miliarde pe cap de jurnalist incomod ucis? Merită! Chiar și dacă împarți suma la numărul bucăților în care a fost secționat trupul lui Jamal Khashoggi, ziaristul “dispărut” din consulatul saudit de la Istanbul, și tot nu-i un cost prea mare. 11 miliarde vânzări pentru fiecare dintre cei 40 de copii uciși în autobuzul de școală distrus în Yemen de o rachetă de fabricație americană lansată de pe un avion made in USA? Continue reading

“The danger is that if we invest too much in developing AI and too little in developing human consciousness, the very sophisticated artificial inteligence of computers might only serve to empower the natural stupidity of humans.”

Yuval Noah Harari – 21 Lessons for the 21st Century

Nostalgicii Daciei de ieri

ford

Motorul EcoBoost de 1 litru, fabricat la Craiova, una dintre atracțiile standului Ford la Geneva MotorShow 2016

“Să nu uiți !”
“Să nu uiți să spui copiilor și nepoților tăi că am avut o țară mândră și bogată și că nu aveam nevoie de nimic din afara României!”

Așa începe un lung articol semnat de un anume Cristi Andrei și îndelung share-uit pe Facebook, o lamentație despre trecutul glorios al economiei din epoca socialistă, evident prin comparație cu starea deplorabilă de astăzi căci, așa cum încheie autorul, “de atunci nu mai avem nimic,totul s-a furat,totul s-a demolat,de parcă au trecut pe aici 5 războaie mondiale!
Așa să le zici copiilor și nepoților tăi!”.

Din fericire (?!?!), articolul nu este dedicat educației copiilor și nepoților ci propagandei anti-occidentale și în principal anti-UE, locul comun în care se întâlnesc nostalgicii comuniști ai epocii Ceaușescu, ultra naționaliștii și bigoții care plâng după daci, legionari și Antonescu, suporterii manipulați ai politicienilor penali în frunte cu Dragnea și propaganda rusească ce visează la dezintegrarea Uniunii Europene. Interesant totuși cum poți fi, în același timp, mare patriot și idiot util în armata de propagandiști a lui Putin. Continue reading

A Star is Born

Astar.jpg

Duminica asta sala de cinema n-a mai fost chiar goală, deși tot am fi încăput toți pe un singur rând. Am fost la A Star is Born, despre care nu știam nimic altceva decât că e primul film regizat de Bradley Cooper și că acesta a convins-o pe Stefani Joanne Angelina Germanotta, actrița principală, să filmeze nemachiată. Dar după ce-am văzut The Nun acum o săptămână, un film împănat cu călugărițe machiate îngrozitor de strident, m-am simțit pregătit să înfrunt orice, chiar și fața reală a celei mult mai cunoscute sub numele de Lady Gaga.

A fost, probabil, cea mai bună idee regizorală a lui Bradley Cooper. Căci Lady Gaga cea adevărată e autentică, empatică, cuminte, are suflet, are energie, are sex appeal, are o voce excepțională și un talent actoricesc pe care nu îl bănuiam. E frumoasă, o frumusețe ce răsare din interior, deși în film – la fel ca în viața reală, poate – ea crede că nu e. Are ceva de spus – laitmotivul întregului film și ingredientul minune al succesului tinerei Ally, dincolo de talent, muncă și curaj. Continue reading

Încotro mergem?

O femeie de 22 de ani a fost impușcată mortal în plină stradă, în propria mașină, de către doi bărbați care ulterior s-au făcut nevăzuți demarând nestingheriți pe un scuter. Evenimentul a avut loc în plină zi, în capitala irakiană. Victima, fostă Miss Bagdad, model și vedetă social media, a deranjat probabil mediile habotnicilor islamiști care nu pot accepta blasfemia unei femei frumoase care râde, vorbește și se îmbracă modern. E împotriva tradiției musulmane. Alte trei femei, activiste pentru drepturile omului, au avut aceeași soartă în doar ultimele săptămâni.

Azi dimineață radioul național elvețian a difuzat interviul pe care unul dintre jurnaliștii lor l-a făcut cu doi tineri egipteni care agresau femei în plină stradă, în Cairo. Le pipăiau, le vorbeau murdar, le pălmuiau chiar, dacă vreuna încerca să protesteze. Continue reading

Idiocracy

Idiocracy_PosterBÎn 2006, când a fost lansat, realizatorii Idiocracy și-au imaginat că va fi nevoie de 500 de ani pentru o societate complet cretinizată, în care IQ-ul mediu se va fi prăbușit dincolo de cota de avarie. 12 ani mai târziu și într-o lume deja înscrisă serios pe traiectoria sugerată de film, ar merita o relansare, căci la vremea lui a fost în primul rând un mare eșec financiar. Nu c-ar fi cine știe ce capodoperă cinematografică, nici pe departe, totuși cred că filmului i s-a făcut o mare nedreptate. A fost nevoie de apariția lui Donald Trump la Casa Albă pentru ca americanii să-i înțeleagă mesajul (în fine, nu chiar toți americanii, fiecare dupa putirință, cum ar fi zis Caragiale…). Succesul său  târziu e probabil încă una dintre surprinzătoarele realizări involuntare ale președintelui american, a cărui prestație prezidențială nu se diferențiază semnificativ de performanța președintelui Camacho din film, fost mare campion de smackdown (wtf is smackdown?!?!) și fost star porno (normaaal!!!). Continue reading

Eric Vuillard – Ordinea de zi

ordineaOrdinea de zi nu este o carte despre actualitatea zilelor noastre, deși dacă ai schimba câteva nume din poveștile ei ai constata că aceleași lucruri se întâmplă, astăzi, în aceleași locuri. Nu este o carte de ficțiune dar nici carte de istorie nu este. Ar fi prea mult, poate, să o tratăm drept tratat de psihologie socială. Sincer, e foarte greu de spus ce este, deși e o lucrare remarcabilă. O istorie nuanțată și dramatizată a unor evenimente care au contribuit la poate cea mai mare catastrofă a umanității, deși ar fi putut să o prevină. Autorul ne prezintă câteva dintre momentele cheie care au marcat drumul lui Hitler de la ceea ce a început ca o greșeală electorală a poporului german la coșmarul global ce avea să devină. Realizezi, parcurgând paginile cărții, cât de ușor ar fi putut să schimbe istoria mici gesturi absolut normale, neînsemnate chiar. Cât de ușor – și în egală măsură cât de important – este să lupți împotriva unei infecții încă din fazele ei incipiente, fără a o lăsa să se dezvolte necontrolat, rezistentă la orice tratament. Continue reading

The Nun

Nun.jpgA fost seara premierei elvețiene a filmului “The Nun”, care a avut cele mai mari încasări în cinematografele din Statele Unite în primul său weekend de după apariție. Și cum au vorbit despre el dimineață, la RTS Première, am zis să facem o nebunie și să mergem la cinematograf în mijlocul săptămânii. Trebuie să recunosc că a atârnat greu în balanță faptul că acțiunea filmului se petrece în România. Urăsc filmele de groază, cred c-am mai scris pe-aici despre asta. Dar până la urmă, la naiba, ne-am creat un brand: Dracula, hotelurile din Transilvania, moroii pe care-i mai dezgroapă din când în când oltenii din zona Dăbuleniului, fantoma statului paralel (ăsta cred că-i reality show, nu film), exorciștii amatori de la mănăstirea Tanacu sau minunile latente ale zecilor de moaște ce strălucesc în lumina lumânărilor – ei bine, avem o reputație de apărat aici. Așa că mi-am luat inima-n dinți și-am intrat la Apollo, o sală de cinema rămasă neschimbată din vremurile bune de dinainte de internet, torente, HBO și Netflix.

V-ați prins deja, “The Nun” e un film de groază. Dacă-i cu călugărițe nu putea fi decât horror sau porno. Ia uitați-vă câți elvețieni au participat la premiera din Bienne: Continue reading

Lidl cu înlocuitori

Dacă vreau în vreo zi să mă simt un pic ca acasă, în România, cea mai ușoară cale e să merg la cumpărături într-un magazin Lidl. Și asta pentru că majoritatea covârșitoare a clienților sunt emigranți sau arată ca niște emigranți. Vin la Lidl atrași de prețurile (semnificativ) mai mici. Elvețienii nativi, atât de dedicați noțiunii de swiss made, swissness sau cum vor ei să mai numească admirabilul obicei de a cumpăra lapte numai de la capra vecinului, refuză cu încăpățânare să intre într-un supermarket care nu e swiss, iar faptul că Lidl e nemțesc nu ajută absolut deloc, ba din contră. Deh, mici sensibilități și rivalități regionale.

Continue reading