BlacKkKlansman

BKkK_1-Sheet1531331458BlacKkKlansman este ecranizarea unei povești adevărate despre un polițist american de culoare care a reușit, pe la începutul anilor ’70, să se inflitreze în organizația Ku Klux Klan. Am aflat abia după ce am văzut filmul că este bazat pe fapte reale și asta doar mi-a mărit nedumerirea, căci senzația pe care am avut-o până aproape de final este că regizorul Spike Lee n-a știut de fapt ce vrea de la filmul ăsta. Afișul te conduce spre ideea că e comedie. Are pur și simplu prea multe scene comice pentru o dramă. Aproape toate personajele KKK-ului sunt caricaturale, desenate pentru a întrupa diferitele tipologii de rasiști (idiotul standard, bețiv, redus mintal și imprevizibil, criminalul potențial dornic să ucidă, politrucul ambițios și organizat care vrea să parvină și liderul semidoct, narcisist și fără scrupule). Nenumărate scene și expresii din film îl parodiază pe Trump și politica sa. Și toate astea ar fi OK dacă nu ar afecta serios dramatismul poveștii. Căci, în opinia mea, nu poți crea emoție acolo unde există hăhăială și miștouri. Filmul ratează șansa de a-și mobiliza spectatorii în jurul ideilor nobile pe care le promovează. Poate nu înțeleg eu suficient contextul din societatea americană dar chiar și așa, e o dovadă că filmul a fost făcut mai degrabă pentru ochii și urechile celor discriminați, când rasismul e o plagă ce ne interesează în egală măsură pe noi toți. Continue reading

Secretul longevității, devoalat pe aport.blog

Biserica.jpgÎn fața mea, la supermarket, trei distinse doamne, elegant îmbrăcate de ieșit în oraș, discută aprins între ele. Nu înțeleg ce zic dar remarc vitalitatea cu care-și susțin argumentele, deși fiecare dintre ele este, probabil, la un pas de centenar. Abia dacă se sprijină, discret și rar, de căruciorul rămas gol între ele. Numai ce-au mutat produsele pe bandă așa că nu mă pot opri să nu trec în revistă ce cumpără ele în ajunul Anului Nou. Cine n-ar fi curios să afle măcar câteva dintre secretele nonagenarilor elvețieni? Deci, să vedem ce ascund cele trei bătrânici: o sticlă de Baileys, două de Pinot Noir de pe dealurile de lângă Neuchatel, o sticlă mică de Vieille Williams,  o țuică de pere foarte aromată și două cutii cu suc de portocale. În plus, ingrediente pentru o cină frugală: trei supe Knorr la plic, o pâine, un borcănel cu muguri de bambus conservați (!?!?) și trei felii de ruladă tradițională cu gem, preambalate la țiplă, trei la preț de două. Se pare că doamnele se pregătesc de o super-petrecere! Continue reading

Festivalul “Cântarea României”, faza pe centenar

PaiateDecoruri monumentale, reprezentând arbori seculari din alte vremuri, străjuiesc scena Sălii Palatului. O orchestră formată din zeci de instrumentiști acompaniază concertul, pe puțin vreo douăzeci de viori, apoi acordeoane, tobe, saxofoane, un țambal și vreo trei tulnice. Și Andra, arătând ca o Cleopatră în costumul ei  tradițional românesc care aduce mai mult cu ultima colecție Versace decât cu portul țaței Floarea din Flămânzi. Probabil că și-ar fi putut cumpăra un sat întreg din Vaslui, casă cu casă, numai cu banii de i-a dat pe țoale. Concertul* ăsta spectaculos e transmis nu pe TVR Internațional, unde e normal ca folcloriștii să ocupe jumătate din program, ci pe ProTV Internațional, în emisiunea soțului doamnei Andra. Totul în numele tradiției populare și al obiceiurilor noastre strămoșești… Continue reading

Home office

1064710_810855179025406_4343289372954846448_oPentru că ajunul Crăciunului a picat într-o zi de luni și nici statul elvețian nici multinaționala nu s-au îndurat să ne facă și nouă o punte, ca prin alte părți, m-am oferit voluntar să muncesc. Oricum nu plecam nicăieri de sărbători și ziua e mult mai scurtă, probabil ca să nu-l jenăm în trafic pe Moș Crăciun.

Și ca să nu stau patru ore în birou și două pe drum, în mașină, am decis să lucrez de acasă. De obicei mă instalez într-o cameră care funcționează ca birou dar astăzi am decis să rămân în living, trăgând din când în când cu ochiul la pregătirile pe care le face restul familiei. Nu e mare diferență față de o zi obișnuită în open space-ul biroului, un mediu în care poți fi ușor distras de ce se petrece în jurul tău. Dar aud cum crește, constant, forfota din colțul opus al camerei, unde e bucătăria. Ca de fiecare Crăciun fetele s-au apucat de cozonac, activitate care inundă spațiul nostru comun cu mirosuri minunate, voie bună și amintirea altor crăciunuri, din alte vremuri, când cozonacii erau frământați de mama, sub supravegherea atentă a bunicii. Continue reading

Arzând din dragoste de țară

Lemne_edited-1.jpgÎntr-un supermarket din Bienne, o cutie de 15 kg cu lemn de foc elvețian costă aproape dublu față de lemnul adus din import (nu îndrăznesc să mă gândesc din ce țară). Categoric n-aș vrea să fac din tăierea pădurilor o afacere profitabilă. Pe de altă parte, dacă iau de-ăla ieftin, “european”, mi-e teamă să nu ard ultimul copac din ultima pădure a Moldovei. Deci nici așa nu-i bine… Oare elvețienii cum tratează această situație complicată?

Este poate un exemplu contraproductiv al unei impresionante solidarități sociale. Întotdeauna am admirat devotamentul cu care cumpără elvețienii orice produs Swiss made. Este o formă discretă de patriotism, îmi place să-l numesc “patriotismul tăcut”. Nu o să vezi pe-aici declarații patriotice sforăitoare, zeci de ore de yodlere pe postul național sau povești despre glorioșii lor domnitori, îmbunătățite pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale. Continue reading

J.M. Coetzee – Dezonoare

Coitze.jpg.HEICDezonoare este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. Departe de mine gândul de a emite judecăți de valoare privind critica literară, însă dacă mi-ar cere cineva astăzi să numesc o capodoperă probabil că aș numi fără să ezit această carte. J.M. Coetzee a luat Man Booker Prize pentru acest roman și, patru ani mai târziu, premiul Nobel pentru literatură. Dezonoare trebuie să fi cântărit greu în decizia academiei suedeze.

Nu cred că sunt multe asemănări între Africa de Sud în primii ani post-apartheid și România post-comunistă. Dar cartea asta mi-a reamintit cumva acea perioadă sălbatică de după revoluție. Este povestea unei lumi divizate de puternice resentimente rasiale, care a demolat cu furie un trecut inuman și strâmb în aproape orice privință și încearcă să pună ceva în loc, fără să știe exact ce sau cum să o facă, privată fiind de legi și de autoritate. În poveste, lumea unui bătrân mascul alfa se prăbușește sub presiunea vechilor convenții sociale în timp ce, aproape într-o altă dimensiune, un nou (gen de) mascul alfa se impune, o ascensiune neîngrădită de nimic și care pare imposibil de oprit. Continue reading

Rowan Hooper – Superhuman

IMG_0260Am luat cartea de pe raft, am citit textul de prezentare de pe spatele coperții și am decis imediat că vreau s-o citesc. Este despre oameni care excelează într-un anumit domeniu și cum anume au ajuns la aceste performanțe. Ce trebuie să faci ca să fii cel mai bun, de exemplu, în șah sau în alergarea pe distanțe lungi? De ce e nevoie pentru a învăța ușor nenumărate limbi străine, pentru a-ți dezvolta o memorie prodigioasă sau o capacitate de concentrare excepțională?

Talent nativ, credeam eu înainte chiar să citesc vreun rând din cartea asta. Genele corespunzătoare, ar spune un om de știință, practic același lucru doar că în termeni tehnici. Perseverență, crede majoritatea, și e fără îndoială un concept nobil și foarte atrăgător – muncești, strângi din dinți, îți urmărești visul până la sacrificiu și reușești să devii cel mai bun, de multe ori împotriva unui bagaj genetic umil. “Niciodată munca n-o să poată învinge un talent natural înnăscut!” vor spune cârcotașii, văzând cât de ușor le e unora să compenseze ani întregi de perseverență și disciplină doar făcând ceea ce le vine natural, de nu știm unde… Continue reading

Dietă mediteraneană cu Mangalița

IMG_1770

O banală rasă elvelțiană, varianta fără Omega 3

Un reportaj de pe RTS, televiziunea națională elvețiană, ne prezintă o fermă din Vaumarcus, un pitoresc sătuc de pe malul lacului Neuchatel, în care mai trăiesc doar 200 de suflete. Un localnic crește porci din rasa Mangalița, o raritate provenită din Europa de Est care trebuie salvată, după cum precizează mândru fermierul elvețian, în timp ce mângâie blana țepoasă de pe ceafa unui animal care arată mai degrabă a mistreț decât a porc. Animalul răspunde afectuos cu un grohăit tandru, se freacă un pic printre picioarele vizitatorilor, se convinge repede că microfonul reporterului nu-i un știulete de porumb și le întoarce discret fundul blănos și negru, intrând în grajdul care seamănă mai degrabă cu un mic și cochet chalet elvețian de ski. Aflăm că rasa are probleme să mențină un BMI sănătos, fiind mai mult slăninuță decât mușchiuleț. În plus, mai ia și greu în greutate, o fiță nu foarte apreciată de crescători. Dar, după ce a criticat-o la început, crescătorul prezintă și motivul pentru s-a decis să salveze rasa: pulpele puse la uscat vreo 2-3 ani dau un jambon de excepție, de o calitate prefect comparabilă cu celebrul pata negra iberic. Continue reading

Gilets Jaunes în sensul giratoriu

Eiffel.jpgÎn materie de marketing politic ideea este genială. A pornit ca protest împotriva deciziei guvernului de a impune o acciză suplimentară la motorină și nimic nu putea simboliza mai bine revolta decât vesta galbenă pe care oricine o are în portbagaj. Simbolul urgenței, al accidentului, al nevoii acute de intervenție. Nimic nu putea face mai ușoară exprimarea solidarității. Au început prin a fi vizibili în intersecții, întâmpinați cu claxoane în semn de susținere, îngreunând traficul în sensurile giratorii sau în punctele de plată de pe autostrăzile franceze și au degenerat în ceea ce toată lumea a putut vedea sâmbăta trecută în Paris: mașini incendiate, vitrine sparte, magazine devalizate, Arcul de Triumf vandalizat. Incredibil, destule voci consideră violențele scuzabile, necesare și inevitabile, în spiritul tradițional al revoluției franceze de la 1789. Continue reading

Christmas spirit

IMG_1417.JPG“Ce drăguuuț! Mi-au băgat Jingle bells!”

Punem telefonul pe speaker ca să ascultăm amândoi acordurile zglobii ale binecunoscutei melodii, în timp ce sperăm să fim preluați de un operator al call-center-ului Swisscom, un fel de Romtelecom, da’ Swiss Made. N-avem wi-fi, deci n-avem televizor, știri, netflix… nimic… Ei, n-a fost ușor până aici dar acum măcar am intrat în linie dreaptă. Știți cum e, întâi alegi limba din butoanele 1, 2, 3 sau 4, că aici au multe (limbi, că butoanele sunt la fel), dup-aia le spui oamenilor dacă ești firmă sau muritor de rând, dacă ai contract cu de toate sau doar de telefon, dacă ți s-a pus pata  la 9 seara să-ți schimbi abonamentul sau să-ți cumperi ceva și, într-un final, presupunând că nu te-au pierdut pe drum, dacă ai ceva de reclamat și ce anume – evident din 1, 2, etc… Ce router? Alb, negru sau roz-bombon? Și, mulțumescu-ți ție Doamne, robotul cu voce de robot decide să te transfere către un operator. Continue reading