Înc-o super-Mioriță!

Poate nu ne iese nouă tot timpul când e vorba să votăm cum trebuie. Nici când e să facem ceva să ne ferim de urgia care vine peste noi.

Dar să creăm Miorițe… Doamne, buni suntem! Lăsăm totul baltă, facem un cântec de-ți rupe inima-n două, tragem un plâns și bang! a mai trecut o mie de ani.

Unii ar zice că așa ne-am salvat și de-aia încă vorbim românește printre toți slavii ăștia din jur. La scara miei de ani lucrurile arată, fără discuție, bine. Depinde și de standarde. Pentru pensionarii de peste 10 ani s-ar putea ca lucrurile să fie nu chiar așa de pozitive dar asta e, ce să-i faci, n-ai ce să-i faci! Așa a fost mereu, băi turturică!

…..

Vai sărmana turturică!
Zboară, zboară, până pică.
Unde vede-o apă bună,
Ea zboară ca o nebună.
Unde vede-o apă rea,
Ea o tulbură şi-o bea, măi!

Miticii, la brutărie!

Nu chiar la asta mă refeream când am zis mai devreme “Luați-i mingea!” Sincer, acum probabil că mulți (sau toți?) ne simțim ca maestru’ Lăcătuș fără minge.

Dar, ca să mai continui un pic alegoria fotbalistică – deși m-am dezumflat ca o minge de 35 de lei – intervenția CCR ne aduce aminte, brutal, că pe lumea asta nu există doar magnifica noastră echipă care-și mai dă din când în când cu stângu-n dreptu și atacanții lu‘ Dinamo Moscova. Există și tot felul de becali, pinalți și mitici. În meciul viitor, când ne va fi probabil și mai greu să-l trimitem pe GeorgeS la vestiare, va trebui să ținem cont și de ăilalți care tot pun talpă. Nu toți merită la vestiare. Unii merită la puș… ăăă pardon, la brutărie. La brutărie am vrut să zic.

Luați-i mingea! Hai România!

Luați-i mingea! Hai România!

Hai că are dreptate Celentano, ne-am cam dus după fentă. Nu-i nimic, se mai întâmplă, până la urmă suntem țara lui Hagi, plus că în campionatul tiktok orice șarlatan mărunt poate să devină un mic Hagi vreme de vreo câteva săptămâni.

Dar ateeenție, vedeți că vine ăla iar spre poartă și s-ar putea să ne dăm cu stângu-n dreptu’ și dup-aia să ne luăm și craci. Ochii la minge!

Acuma, om fi noi țara lui Hagi, dar eu zic să suntem și țara lui Gică Popescu. Păi ce dracu’, am ajuns să luăm bătaie acasă de la Dinamo Moscova? În loc să ne dea el nouă craci, nu mai bine îi dăm noi ce se dă, tradițional și abundent, la noi pe stadion? Și-l trimitem la vestiare?

Luați-i mingea! Hai România!

Mari economiști și gospodari

Domnul Chițu stătea în bloc de când se dăduse în folosință, prin 87, și-i știa bine pe toți vecinii, majoritatea apeviști sau personal tehnic de prin miliție sau armată. Când s-a pensionat, prin 95, a devenit noul adjunct al administratorului de bloc. Gospodar, cum se mai numea jobul. În mod normal nu erau multe de făcut. Mai mergea să plătească vreo chestie, să cumpere consumabilele necesare curățeniei și o ținea sub observație pe femeia de serviciu. Mai scria câte-un anunț pentru avizier, mai repara ceva ici-colo, iar pe unde nu se pricepea el însuși să închidă vreun robinet sau să bată un cui chema un meseriaș din rețeaua lui de cunoștințe. Oamenii care veneau făceau treabă bună și nu luau mult. Mesajele de la avizier erau o poveste de fiecare dată, de cele mai multe ori involuntar hilare, dar măcar pricepeai ce vrea să zică.

Cu totul altfel stătea treaba dacă te apucai să vorbești politică cu omul. Știa că nu-i bine și de obicei se abținea. Și vecinii știau și de obicei nimeni nu-l provoca. Dar și când se pornea….. te luai cu mâinile de cap! Din cel mai cumsecade pensionar se transforma într-un posedat din care se revarsă valuri de fiere și frustrare. Într-o vreme, deja cam pe timpul lui Băsescu, în care chiar și pesediștii cei mai răi începeau să mai priceapă din lumea în care trăiesc și să-și adapteze un pic discursurile lor retrograde, nea Chițu rămăsese în lumea fesenismului dur de la începutul anilor 90. Vremea lui nu ne vindem țara, a privatizărilor prin MEBO și a dolarilor trași la xerox în sediul penețeCD.

Mi l-am adus aminte pe domnul Chițu, Dumnezeu să-l odihnească, în timp ce ascultam fragmentele de interviu cu ideile economice ale domnului Georgescu, cam aceleași cu ale fostului nostru gospodar. Doar că interviurile sunt de săptămâna asta, sfârșit de 2024. Până azi credeam că omul e doar un șarlatan mediocru, atent construit în studio din zeci de populisme bine aranjate în discurs. Well… mi-e clar acum că omul nu e doar șarlatan. Ce mi se pare de tot râsul – dar doar până duminică seara, când se va dovedi de plâns – e că mulți zic că nu votează cu Lasconi că-i proastă. Haaa!?!?!? 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣…… 😒

Zombificarea

Despre pericolul extremismului de dreapta în Europa am scris pentru prima dată pe 31 Ianuarie 2017, când Brexitul și Trump se întâmplaseră, Orban lansase deja ideea iliberalismului iar în Franța madame Le Pen era favorită în alegerile prezidențiale (avea să piardă în fața surprizei Macron). Aproape 8 ani și 675 de articole mai târziu, am văzut extrema dreaptă crescând și câștigând alegeri în multe țări europene și pe Trump reînscăunat de o tabără MAGA mai motivată și mai radicală ca oricând. La noi, binecunoscutele personaje ale mahalalei radicale s-au văzut nu aruncați în haznaua istoriei ci doar depășiți electoral de un șarlatan populist care vorbește mahalalei despre pământul strămoșesc în timp ce învârte cu case de milioane prin Austria – lucru pe care până la urmă orice român credincios, cinstit și patriot îl poate face, dintr-un salariu de la stat, doar să vrea.

Primul meu comentariu este că valul acesta de naționalism, de suveranism împotriva toxicului globalism, este doar bullshit populist, ca să nu-i spun căcat că sună rău. Realitatea e că țărișoara, ortodoxismul, ițarii și basca dacică sunt chestii relativ marginale. Propaganda principală este despre izolaționism, antiemigrație, antivaccinism, opoziția furibundă la feminism și drepturile minorităților de orice fel, o atitudine permisivă față de agresiunea rusă și o dorință de pace care-l ajută pe Putin să câștige. Adică aceeași propagandă, aceeași agendă a extremei drepte peste tot în lume. Ai putea să-i spui globalistă, nu-i așa? Situația era similară în anii 1930-1940. Zelea-Codreanu se dădea mare patriot, îmbrăcat în cojoc tradițional, înconjurat mereu de popi și călare pe un cal alb, dar ideile lui nu se deosebeau prin nimic de propaganda nazistă germană, fascistă italiană sau hortistă maghiară. Actualul ultranaționalism global nu e o minunată redeșteptare națională. E o modă de doi bani care se va sfârși la fel de prost.

Valul de stupoare creat de ascensiunea domnului Georgescu din primul tur a fost urmat de mobilizarea inteligenței românești în tentativa de a-i convinge pe cetățeni că nu tot ce zboară (sau înoată în ape reci) este și comestibil. Încercarea este onorabilă, dar inutilă. Zombificarea este un proces cu sens unic. Niciun mesaj logic și rațional nu va penetra scutul ideologic. Putem doar merge la vot și spera ca la final să fim mai mulți decât suveraniștii.

Soluția? Păi cum s-a lecuit lumea de extremism după al doilea război mondial? Sub moloz și bombardamente, în sărăcie și foame, în rușine, anxietate și teamă. Cum se va fâsâi valul suveranist? Doar printr-o exorcizare globală (Bruja și Macanache ar numi-o, pe limba suveraniștilor, mooya supremă). Răbdare, o să vină…

La răscruce

Măcar toată lumea e de acord că România e pe marginea prăpastiei. Unii se tem că dacă faci un pas la stânga (ciudat, zilele astea pasul la stânga pare să fie spre vest) te trezești obligat să porți fustiță rainbow (doar dacă ești băiat), să-ți vaccinezi copiii de pojar și să-l vorbești de rău pe înotătorul solitar, judokanul ortodoxist și călărețul de cai și gimnaste – evident, mă refer la al lor, nu la al nostru. Faci un pas la dreapta și lumea zice că e primul care te duce surprinzător de repede în gulagul siberian, un loc pe care gena noastră și l-ar aminti mai bine dacă ar fi apucat mai mulți să se întoarcă. Poate nu știi ce e gulagul – evident că poți afla relativ repede, de pe tiktok, că gulagul e o tendențioasă exagerare sorosistă și la vremea lui a fost doar metoda cea mai simplă de a a-ți testa imunitatea care ține de suveranitatea ființei tale (ca să citez din ăla al nostru de data asta) sau a-l găsi, rapid, pe Dumnezeu. Cum nimeni n-a mai auzit nimic de cei ce-au fost mutați acolo e posibil ca cei mai mulți să-l fi găsit, căliți sau nu, pe Dumnezeu.

Orice-am face, stânga-dreapta, se vor găsi deja destui cinici, la noi dar mai ales aiurea, să constate că românii fac ce fac demult, și anume se dau de ceasul morții fără ca cineva să fie în stare să prevadă vreodată încotro ne ducem sau dacă ceva bun o să iasă până la urmă din asta. Că suntem trădători, ori lași ori proști ori victime – cui îi mai pasă? Concluzia finală va fi că e mai bine să păstreze distanța.

Până la urmă, poate că vajnicii noștri ultraortodocsiști, antivacciniști, anticezarianiști, antiueiști, magaiști, vajnici pacifiști și cam legionariști au dreptate, fără să știe la rândul lor ce-o fi: o fi cum o da Dumnezeu!

Călin filtre de poveste

Mă uitam mai devreme la imaginile cu Klaus Iohannis prezidând imobil ședința CSAT de pe tronul Cotroceniului, separat confortabil de ceilalți dregători, și m-a izbit o revelație. Cum dracului n-am observat până acum la domnul Georgescu același băț în cur – sau, în fine, poate nu chiar același, că-i scârbos, unul similar. Dar clar aceeași morgă de operetă, acoperind cu greu un ego supradimensionat. Aceeași apetență pentru dialog și comunicare, câtă vreme ziariștii stau și ascultă cuminți ce are de spus noul macho național. Aceleași imagini viralizate exploziv după o atentă montare de studio, indiferent dacă studioul se cheamă Mosfilm, China film sau doar sufrageria de influențări talentați a familiei Georgescu.
Dacă nu vom reuși să-i facem pe oameni să vadă că în spatele noului vrăjitor din Oz al tiktokului nu e altceva decât un ins mediocru, narcisist și frustrat, mă tem că nimic altceva nu poate urma decât paltonul aruncat pe capota mașinii și imagini de colecție cu doamna Cristela dându-și senzual pălmuțe pentru îmbunătățirea funcționării suprarenalelor în private jet-ul închiriat de statul român. Asta dacă avem noroc.

România educată 2: de unde pornim?

Nu cred că mai e cineva să creadă că proiectul România Educată a ultimului președinte de tristă amintire a fost un succes. E clar că trebuie s-o luăm de la capăt. Dar nu mi-aș fi închipuit că trebuie să începem chiar de la Capra cu trei iezi.

În fine, n-am filmuleț, o să trebuiască să scriu, știu că e greu cu cititul, dar promit un rezumat de două rânduri – prima lecție de educație politică RE2. Ion Creangă ar fi făcut-o, evident, mai bine:

Bă băieți, când auziți pe tiktok că călin v-aduce vouă carne, lapte, brânză, ouă chiar nu e deloc despre ce credeți voi că e.

Biserica de deasupra secției de votare

Alegerile de la Berna au fost organizate, pentru a doua oară anul ăsta, la sediul Parohiei Ortodoxe Sf. M. Mc. Gheorghe, în ciudata și oarecum sumbra clădire de beton de pe Kastellweg 7. Cred că pe vremuri tot biserică creștină a fost, doar că de alt cult. Arată de parcă ar fi putut la fel de bine să fie sediul lui Batman din Gotham. Dar cum noi, românii pripășiți prin zona Bernei, om mai fi văzut clădiri cu aer sumbru la viața noastră, ne-am bucurat de noua locație și de spațiile ei largi, de practicalitatea clădirii, de zona accesibilă, departe de vânzoleala turistică din centru și de parcarea mare, în care poți și să nu plătești dacă e duminică și nu-i coadă mare la vot. Și nu era. În sala largă de la parter erau mai mulți voluntari decât votanți, toți amabili și zâmbitori.

După ce am votat am decis să urcăm și la etaj, unde funcționează efectiv biserica ortodoxă. M-a surprins să constat că mă simt chiar ca într-o biserică ortodoxă, în ciuda evidentelor deosebiri arhitecturale. Sala mare, poligonală, este organizată în jurul laturii de unde slujește preotul, înconjurat de diaconi copii sau adolescenți. Biserica nu are altar, iar zona arată aproape ca o scenă de spectacol. Undeva în stânga, dintr-un fel de amvon, cântă un cor de femei – și nu cântă rău de loc. Am fost surprinși să constatăm cât de multă lume participă la slujba de duminică. Poate că sunt credincioși care au venit special pentru slujbă sau poate că sunt oameni care au ajuns aici cu ocazia votului. Poate că au venit să se roage Domnului pentru ale lor sau pentru ca viitorul președinte să se dovedească un bun conducător pentru țară. Să recunoaștem, o problemă foarte greu de rezolvat chiar și de Cel de Sus.

La alegerile europarlamentare din iunie la Berna, la fel ca în toate secțiile de vot din Elveția, a câștigat Reper, urmat la mică distanță de USR. În țările din jur n-a fost așa – în Germania și Italia a câstigat partidul lui Șoșoacă iar în Franța și Austria a câștigat AUR. Să mă pici cu ceară și tot nu înțeleg de ce și cum a fost posibil. Și de ce cred oamenii care i-au votat că radicalismul va duce la mai bine.

Ce-am vrut să spun cu postul ăsta? Nu mi-e foarte clar, poate doar că stereotipurile duc mereu la concluzii greșite. Aplecați în rugăciune pe băncile unei biserici, oriunde-ar fi ea, e greu să spui cine cum a votat.

Păsăricaaa!

Ultimii ani în România am trecut des, prin natura meseriei, prin birourile de pașapoarte ale țării, acolo unde le sunt colectate datele biometrice românilor care nu se tem de satana. Țin minte că la vremea respectivă eram fascinat de felul în care subofițerii de la ghișee reușeau să facă poze copiilor foarte mici, mereu purtați în brațe de părinți. Procesul era super eficient: imediat ce apărea fața ăluia mic în cadru de undeva de deasupra aparatului foto țiuia o jucărie de cauciuc, stoarsă cu dexteritate de omul de la birou. Copilul ridica instant privirea spre ea și BAM!, venea fotografia. Mergea de fiecare dată. În următoarele 5 secunde copilul începea să țipe și nu mai era de tras în poză.

Cam așa a fost și cu alegerile din State. Trump are cel mai țiuitor rahat din cauciuc de pe pământ și-l folosește impecabil. Sigur, americanii sunt oameni mari, o să dureze mai mult de 5 secunde până când or să înceapă să urle.