O întâmplare mă face să scriu din nou despre experienţa armatei, despre care am povestit relativ recent, e drept că într-un context complet diferit. Întâmplarea de care vorbesc, pe care o puteţi asculta şi voi mai jos, m-a făcut să realizez brusc ce muzică rafinată şi intelectuală ascultam acum treizeci de ani, deşi parcă nu aşa a sunat prima dată când am ascultat-o, cântată târziu în noapte în întunericul unui dormitor militar cu 40 de suflete de către fiţosul nostru camarad Giani, fiul unei doamne peisagiste din zona Lizeanu (aveam să aflu mai târziu, după ce ne-am împrietenit, că maică-sa era peisagistă în sensul că lucra la spaţii verzi). Nu e complet imposibil ca domnişoara Cristina în cauză să-i fi fost vecină, căci multe se întâmplau pe atunci în staţia aia celebră de la Lizeanu.

În fine, noi ăştialalţi, ţărăneţii de provincie, ascultam pentru prima dată hit-urile 1988 ale bodegilor bucureştene, fără să avem habar că eram martorii unui moment istoric, naşterea unui nou gen muzical: maneaua.