“Giganţii petrolieri încep bătălia împotriva taxării profiturilor excepţionale în statele membre UE” titra o ştire de azi dimineaţă. Pe la televiziunile noastre, diverşi analişti îşi exprimau îngrijorarea faţă de corectitudinea şi oportunitatea deciziei guvernului român de a impozita aceste profituri suplimentare cu 60%. Principalele argumente aduse împotriva recomandării făcute de UE către statele membre se refereau la inpredictibilitatea măsurii – ceea ce de obicei este considerat antieconomic, agravarea dificultăţilor de furnizare de energie şi afectarea investiţiilor de care zona are nevoie, fiind des invocate cele în energia verde precum şi noile dezvoltări în extracţia de petrol şi gaze naturale, de exemplu cele din Marea Neagră.
Să le luăm pe rând, ca să vedem dacă “giganţii” au dreptate să protesteze. Criza asta a fost, în principal, fabricată de ruşi, care au profitat de presiunea inflaţionistă post-covid şi au manipulat preţurile globale prin limitarea producţiei – evidend în deplină înţelegere cu ţările OPEC. Mai mult, după începerea războiului ruşii au folosit petrolul şi gazele ca mijloc de presiune pentru a stopa ajutorul european pentru Ucraina şi efortul lor de a se apăra împotriva agresorului. Preţurile au luat-o razna, lucru de care au profitat nu numai ruşii, ci toţi actorii din pieţele de energie, companii din Orientul Mijlociu şi europene deopotrivă. Profiturile au explodat, dar pe seama consumatorilor şi a celorlalte domenii economice. Deci toată lumea din energie profită fără prea mari mustrări de conştiinţă de creşterea preţurilor, un lucru care în alte domenii ar fi catalogat drept speculă. Credeţi că la sfârşitul lui 2021, când marile companii şi-au stabilit obiectivele pentru 2022, a prevăzut cineva această profitabilitate căzută din cer? Nu, evident! Şi atunci, este impredictibilitatea măsurii de suprataxare atât de nerezonabilă?
Argumentul privind afectarea furnizării de energie nu stă în picioare. Reglementarea nu limitează preţul tranzacţiilor (ceea ce ar duce la penurie, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu benzina în Ungaria sau cu aproape orice pe vremea lui Ceauşescu). Firmele sunt libere să vândă la preţurile pieţei, doar că dacă fac un profit exagerat trebuie să plătească taxe suplimentare. Să nu uităm că datorită preţurilor speculative guvernele cheltuie suplimentar pentru a subvenţiona consumatorii vulnerabili, fie ei cetăţeni sau companii. Dacă statul plăteşte bani pe care nu-i bugetase, de ce nu ar taxa suplimentar profituri pe care firmele nu le bugetaseră? Altfel spus, de ce ar trebui să plătim toţi, din impozite şi taxe, pentru a compensa efectele negative generate de câştigurile exagerate şi oportuniste ale câtorva companii?
Şi ajungem la investiţii. Încă o dată, pentru cei care nu ştiu cum funcţionează marile companii, bugetele din 2022, finalizate la sfârşitul anului trecut, erau, probabil, foarte clare în ce priveşte investiţiile pe anul curent sau chiar pentru anii care vin. Ele se bazau pe resurse deja existente şi pe veniturile şi cheltuielile estimate, lucruri care nu s-au schimbat prin decizia statului de a supraimpozita. Faţă de acele planuri, companiile au câştigat mult mai mult. De obicei, mai ales la companii publice listate pe bursă, aceste profituri sunt distribuite ca dividende către acţionari, nicidecum direcţionate ad-hoc în investiţii neplanificate. În felul ăsta preţul acţiunilor creşte şi la fel şi primele marilor boşi. Guvernul, în cazul de faţă şi dată fiind situaţia, a fost chiar generos: la media de profit a ultimilor ani a adăugat 20% – totul taxat normal – şi abia surplusul urmează să fie supraimpozitat (sper că toată lumea înţelege că profitul suplimentar nu e confiscat, doar taxat mai mult decât de obicei).
Ceea ce ar putea statul să facă, eventual, ar fi să accepte o derogare de la suprataxare pentru profiturile reinvestite – cu specificarea clară a domeniilor unde se poate investi (de exemplu, energie verde sau extracţia de gaze din Marea Neagră). Ceea ce putem face noi este să înţelegem corect care sunt diferenţele între interes economic, progres, bună guvernare şi pură lăcomie corporatistă care nu ajută la nimic altceva decât să umple buzunarele unei mici elite economice. Şi, evident în cazul Rusiei, să cumpere noi rachete şi drone care să fie trimise peste oraşele Ucrainei.
APort 