Nimic nu explică mai bine situaţia specială a politicii franceze decât exit-poll-ul acestui prim tur de scrutin pentru prezidenţiale. Să sumarizăm rezultatele:

Extrema dreaptă, reprezentată de 3 partide: Marine Le Pen 23.4%, Eric Zemmour 7%, Nicolas Dupont-Aignan 2.1%. Total: 32.5%.

Extrema stângă, reprezentată de 4 partide (şi nici măcar nu i-am inclus aici pe socialişti şi pe verzi): Jean-Luc Mélenchon 21.1%, Fabien Roussel 2.4%, Philippe Poutou 0.8%, Nathalie Arthaud 0.6%. Total: 24.9%.

Deci 57.4% dintre francezi, binişor mai bine de jumătate, au votat pentru reprezentanţi ai unor mişcări extremiste, de stânga sau de dreapta. Din principiu, nu fac niciun fel de distincţie între cele două, la fel de nocive, deşi extrema dreaptă este mai la modă în ultimii ani. Cel mai bun exemplu este că Jean-Luc Mélenchon, candidatul extremei stângi cel mai bine clasat, declara în seara asta că va trebui să se consulte cu alegătorii săi pentru a face o recomandare pentru turul doi. Deci un comunist nu ştie ce să aleagă între un candidat de centru şi unul din extrema dreaptă. Extremele s-au atras întotdeauna…

În afară de preşedintele Macron, aflat pe prima poziţie după primul tur, niciun candidat al partidelor “centriste”, de stânga sau de dreapta, nu a reuşit să atingă pragul de 5%. Fără să am pretenţia că mă pricep la politica franceză, doar ca spectator din exterior, cel puţin trei dintre candidaţii de centru mi s-au părut mult mai buni decât cei trei populişti extremişti din urma lui Macron.

Dar oamenii nu mai ascultă, nu mai caută şi nu mai au răbdare să înţeleagă. Într-o Europă în care războiul a reizbucnit, ungurii şi sârbii au votat deja pentru candidaţi “suveranişti” nu departe de ideologia politică a lui Putin. Deşi Macron va câştiga probabil un al doilea mandat, să vezi atât de mulţi extremişti în a doua cea mai mare ţară a Europei îţi dă fiori pe şira spinării.