Deşi e zonă pietonală trebuie să ocolesc Mercedes-ul decapotabil care a oprit în mijlocul aleei, venit de pe o străduţă laterală. Chiar în faţa maşinii e o clădire în construcţie, cu un gard de protecţie din plasă care fură şi el vreun metru din trotuar. Pietonii se uită strâmb spre maşină în timp ce se strecoară prin spaţiul rămas liber, dar prin geamurile negre nu se vede mare lucru.

Când s-a deschis portiera din dreapta, la câţiva metri de mine, am crezut că visez, nu vezi aşa ceva în fiecare zi. O brunetă spectaculoasă, mai mult prin efort decât prin calităţile naturale, s-a dat jos din maşină cu gesturi largi, studiate, părea că se mişcă cu încetinitorul, deşi nu suficient de încet cât să ne lase pe noi, muritorii de rând din stradă, să absorbim toate amănuntele. La naiba, Rihanna în mijlocul Bienne-ului?!?!?! Buze exagerat preapline, gene cum n-am mai văzut din Muppets, sprâncene desenate parcă cu laserul în model de anime japonez. Un strat de ceva îi acoperea faţa şi părea să-i limiteze expresiile, în plus avea un bronz care-ar fi putut fi în acelaşi timp natural şi aplicat. Şi asta nu-i nimic! Domnişoara era îmbrăcată cu ceva ce ar fi trecut, pentru cineva mai în vârstă, drept un furou, deşi nu era făcut să fie purtat pe dedesubt. Aşa că era mai degrabă un combinezon (fără vreo întrebuinţare practică evidentă), croit dintr-o bucată, negru şi complet transparent, menit să lase să se vadă… aproximativ totul. Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, ar fi zis Ispirescu… Doar că, atunci când s-a ridicat din maşină, am observat că pe deasupra avea şi un fel de pardesiu. Deşi suficient de descheiat, pardesiul a refuzat să-i expună complet implanturile generoase, poate şi pentru că doctorul chirurg decisese să le tragă (întindă?) mai spre lateral, lăsând o vale largă de-o palmă deasupra sternului. Păcat…

Tocuri cui, am uitat să zic, şi fund bombat, cum se poartă acum, rezultatul multelor genoflexiuni şi exerciţii la aparatele de fesieri. În fine, poate un pic şi de la şaorma, dar sunt rău, aproape că nu se vede. A făcut câţiva paşi, unduindu-se provocator, probabil conştientă de efect, până la intrarea în şcoala de muzică. Să fie oare profesoară… de dansuri exotice? Am simţit cu coada ochiului că mai mulţi trecători, deopotrivă femei şi bărbaţi, monitorizau curioşi situaţia. Şi-a extras telefonul din buzunar şi aproape am simţit valul de stupoare – de unde naibii l-a scos pe-ăla?!?! – dar n-a mai apucat să-l folosească. Un băieţel de vreo 8-9 ani, purtând o cutie de vioară în spate, a coborât scările, îndreptându-se spre ea dar privind în acelaşi timp în jur, la lumea curioasă. Nu puteam să ratez momentul ăsta, am încetinit pasul şi-am ciulit urechile, aproape sigur de ce-o să urmeze, curios să văd dacă ghicesc şi de data asta.

– Hai, mişcă-ţi curu’ c-a blocat Vasi strada!