Stăteam pe stâncile de sub zidurile bătrânei cetăţi, scăldaţi în soarele molcom al unei după-amieze târzii. Sunt cinsprezece ani de-atunci, cum zboară timpul! Priveam în zare la reţeaua de canale de jos şi mai departe, spre lacul Babadag şi spre dealurile scunde din spatele Zebilului. Probabil că fetele au pornit discuţia – complet teoretică, evident – despre ce nume i-am da căţelului, dacă ne-am decide – prin absurd, evident – să ne luăm un căţel într-o bună zi. Nu mai ştiu cine a fost cu ideea si cu cât mă chinui mai tare să-mi amintesc cu-atât am impresia că a fost o idee care ne-a venit tuturor în acelaşi timp, că a răsărit cumva de sub noi, din pietrele şi din zidurile alea. N-a fost Babadag, nici Zebil şi nici Razelm. Ne-a venit Enisala, numele bătrânei cetăţi, loc magic pe care eu l-am iubit mereu şi pe care copiii noştri îl vedeau prima dată.
Câteva luni mai târziu ne-am trezit privind hipnotizaţi în geamul petshop-ului din Cora Pantelimon la viermuiala celor zece pui de labrador. Chipurile am vorbit între noi şi ne-am dat raţionali şi părinţi responsabili dar nicio clipă n-am pierdut din priviri hârjoneala din cuşcă. Cu mintea de-acum realizez că de fapt n-am decis nimic, minţile ne-au fost posedate de ceva mai tare decât puterea noastră de control. Şi din toată grămada aia aurie a fugit într-un suflet spre noi ea, cu acelaşi entuziasm cu care avea să ne întâmpine de fiecare dată, fără zile proaste, fără să le aibă pe ale ei, fără excepţie. Mereu acelaşi salt spre uşă, când auzea liftul oprindu-se cu noi la 5, inundată brusc de o bucurie care, în ultimii ani, îi cam tăia răsuflarea. Ar fi făcut-o, săraca, mai des, dar noi am plecat şi ea a rămas cu mama. Ca un labrador retriever adevărat, s-a născut pentru a aduce înapoi beţe, mingi, jucării de plastic, zâmbete şi stări de bine. Probabil c-a visat să ne aducă şi pe noi înapoi, într-o bună zi…
Enisala. Eni sau Enica, pentru prieteni. O să ne trezim, cândva, din nou cu ea la picioare, împingându-ne blând în genunchi cu covrigul ei portocaliu din cauciuc, invitaţie la un joc ce nu se va termina niciodată.
APort 