Nu mai pot, trebuie să comentez situația asta înainte să-mi plesneasc-o venă de draci sau să fac ceva necugetat și, probabil, costisitor. Sper să ajung până la sfârșitul postului, căci “situația” este creată chiar de laptopul pe care scriu acum, un Apple Macbook Pro, de-o seamă cu blogul, practic doi anișori. Sunt două zile de când, orice-aș face, primesc mesajul “Your disk is almost full“. Inițial l-am ignorat, apoi am șters câteva poze crezând că asta e de-ajuns.  Dar ieri, pe nepregătite și fără să fac nimic în mod special, discul s-a umplut complet. Am șters aproape orice aplicație care s-a putut șterge. Apoi am încercat să fac un software update, doar pentru a afla că am nevoie de 15.5 Giga (inexistenți) de memorie. Ceea ce m-a condus la constatarea stupefiantă că, din totalul de 121 de Giga ai laptop-ului, 105 sunt ocupați de system și 15.5 sunt necesari pentru software update. Deci, practic, trebuie să șterg tot de pe el, că de-aia mi-am luat eu Macbook, ba cred că de-aia își cumpără oricine produse Apple, ca la doi ani să șteargă tot ca să se lăfăie systemu’ lor de căcat pe tot discul.

Cred că m-am aprins un pic… Scuze… Mărturisesc că furia îmi vine tocmai din faptul că am fost un mare fan Apple. Primul telefon a fost absolut perfect, un giuvaer de tehnologie, ergonomie și design. Toate mergeau perfect, toate aplicațiile colaborau între ele, meniurile erau complet intuitive chiar și pentru neavizați iar fiabilitatea era impecabilă. Al doilea, încă acceptabil, n-a mai fost la fel. Era deja mai mare, ceea ce l-a făcut să stea mai mult cu ecranul crăpat. Am pierdut toate datele din el de două ori în trei ani. Dacă era mai răcoare afară se închidea brusc și trebuia să-i încarc complet bateria (care oricum nu mai ținea o zi întreagă). Pe-al treilea l-am blindat cu protecții și pe față și pe spate. Ambele sunt actualmente sparte, dar măcar nu costă sute de dolari. Să dai o mie de dolari pe un iphone sperând c-o să-l ții întreg trei ani e ca și când ți-ai cumpăra o păsărică pe care crezi c-o mai găsești a doua zi, după ce-ai lăsat-o liberă pe balcon. Nu mai zic de super căștile wireless Beats, vândute de Apple relativ aproape de greutatea lor în aur și care după numai două luni mai cântau, în loc de cele șapte ore promise, vreo jumătate de oră.

Probabil conștienți că-și papă pe zi ce trece moștenirea rămasă de la Steve Jobs, au început să migreze tot mai mult în zona de servicii, ca să nu zică investitorii că stau degeaba cu curu’ pe un purcoi imens de dolari și nu fac nimic cu el. Închiriez des filme de pe iTunes. În Elveția, țară cu patru limbi oficiale și o grămadă de străini care vorbesc multe alte limbi, pe iTunes există filme dublate în germană și, separat, aceleași filme dublate în franceză. Poți selecta limba originală (engleza, de exemplu) dar majoritatea filmelor au subtitrare ori în germană, ori în franceză, ori deloc. Oricât de aberant ar părea, același film nu e lansat în același timp în secțiunea germană și în cea în franceză. Pe iTunes, probabil cea mai mare rețea globală de distribuție de filme, subtitrările în alte limbi sunt aleatorii. Nimeni nu știe după ce reguli se asigură aceste servicii. Culmea este că Apple este compania cu cea mai mare capitalizare bursieră de pe glob și, teoretic, apogeul performanței capitaliste. Prin contrast, la posturile publice elvețiene, finanțate din taxele cetățenilor, coloana sonoră a filmelor difuzate poate fi de obicei schimbată în engleză, franceză sau germană. Există, aproape ca o regulă, subtitrări în aceleași limbi. Posturile englezești – un alt exemplu – au subtitrări în limba engleză practic la orice film. Nici nu cred că e mare inginerie, cred că poate face asta și un inginer de sunet mai destupat la minte. Pentru miile de softiști ai Apple ar fi floare la ureche…

Diferența este dată de faptul că, pe când unora încă le mai pasă de ceea ce-și dorește “clientul”, ceilalți se pare c-au pierdut contactul cu lumea reală. Îmbuibați cu bani ce vin prea ușor din prețuri tot mai mari, inginerii financiare tot mai dese și taxe tot mai mici, corporatiștii Apple au uitat care este obiectul lor principal de activitate. Evident că pot încerca multe alte lucruri și, ajutați de purcoiul de dolari, va trece multă vreme până să observe toată lumea că mărul e cam viermănos.

Până una alta, abia aștept să-mi cumpăr un laptop cu bătrânul sistem de operare Windows… Nu pot să cred c-am scris asta…