Ordinea de zi nu este o carte despre actualitatea zilelor noastre, deși dacă ai schimba câteva nume din poveștile ei ai constata că aceleași lucruri se întâmplă, astăzi, în aceleași locuri. Nu este o carte de ficțiune dar nici carte de istorie nu este. Ar fi prea mult, poate, să o tratăm drept tratat de psihologie socială. Sincer, e foarte greu de spus ce este, deși e o lucrare remarcabilă. O istorie nuanțată și dramatizată a unor evenimente care au contribuit la poate cea mai mare catastrofă a umanității, deși ar fi putut să o prevină. Autorul ne prezintă câteva dintre momentele cheie care au marcat drumul lui Hitler de la ceea ce a început ca o greșeală electorală a poporului german la coșmarul global ce avea să devină. Realizezi, parcurgând paginile cărții, cât de ușor ar fi putut să schimbe istoria mici gesturi absolut normale, neînsemnate chiar. Cât de ușor – și în egală măsură cât de important – este să lupți împotriva unei infecții încă din fazele ei incipiente, fără a o lăsa să se dezvolte necontrolat, rezistentă la orice tratament. Căci demonii războiului se hrănesc lacom și fără remușcare cu fiecare mică lașitate, fiecare compromis meschin, cu complicități sau lipsa judecății, cu indiferență și tendința multora de a se auto-amăgi. Și mai ales cu multă ură. Iar când masa critică e atinsă, nicio remușcare, răzgândire sau părere de rău nu va mai putea potoli setea de sânge a monstrului.
Ar fi putut marii industriași germani, cei mai bogați oameni ai țării, opri avântul naziștilor dacă nu le-ar fi finanțat începuturile? Ar fi fost alta soarta Europei dacă englezii nu ar fi dus politica mioapă a împăciuirii sau dacă francezii nu ar fi tolerat abuzurile tot mai îndrăznețe ale lui Hitler? Sau dacă ar fi evaluat măcar corect vulnerabilitatea și slăbiciunile primilor ani ai armatei germane sub conducerea lui Hitler? Și-ar fi putut nemții impune atât de ușor conceptul de “spațiu vital” dacă politicienii austrieci ar fi avut tăria morală de a rezista presiunii extremiștilor naziști dinăuntrul și dinafara țării?
Și, nu în ultimul rând, ar fi putut fi evitate pierderile imense de vieți omenești dacă cetățenii germani nu ar fi aplaudat atât de încântați paradele naziste, închizând ochii în fața unor odioase abuzuri încă de la începuturile puterii lor?
Cine își imaginează că o putere născută din minciună, lipsă de morală, agresiune și abuz va deveni vreodată virtuoasă este condamnat să suporte consecințele, de fiecare dată grave, ale naivității sale. Într-o vreme în care mulți dintre semenii noștri sunt tentați din nou să aleagă calea spre pierzanie cartea lui Eric Vuillard ne aduce aminte, tulburător, cât de ușor e să evităm dezastrul. Sau să fim absorbiți fără speranță în el.
APort 