S-au făcut de curând 25 de ani de când am purces la întemeierea unei familii formate dintr-un bărbat și o femeie. Din câte mi-aduc aminte n-a trebuit să votăm pentru asta, doar ne-am plăcut unul pe celălalt și ne-am luat, cu tot tămbălăul de nuntă tradițională care a urmat.

Azi dimineață am văzut un clipuleț electoral (mi-a adus aminte, nu știu de ce, de Cântarea României de pe vremea lui nea Nicu) în care niște tineri își exprimau, foarte  dramatic, dorința de a avea familii formate dintr-un bărbat și o femeie. Experiența îmi spune că nici lor nu le trebuie un vot, e suficient să-și găsească jumătatea potrivită și, poate, să se mai maturizeze un pic.

Dar, între noi fie vorba, nu de familiile lor îi freacă pe ei grija ci de cele ale altora, care-or fi ăia, că de văzut nu i-a văzut nimeni. Nu mi-e clar cât de tradițional românească e chestia asta.