Un panou publicitar anunță deschiderea la Bienne a primului salon de “detatouage“, care în traducere românească, dacă ar exista cuvântul, ar trebui să fie deztatuare. A, chiar, stați un pic… încă un piiic ……. da, am verificat cu DEX-ul, nu există. În fine, n-o să pretind acum vreun merit pentru această invenție că mi-e că o să mă compare cineva cu Răducioiu, poate există alt cuvânt care să descrie fenomenul. Așa că revin la povestea mea din Bienne. Pe dosul panoului publicitar este un alt afiș care anunță deschiderea unui nou salon de tatuaj. La aceeași adresă. Admirația mea pentru excepționala eficiență operațională elvețiană nu cunoaște margini… Deja îmi imaginez salonul cu o linie de asamblare pe mijloc, similară celor din fabricile de mașini, în care tu stai în cur pe bandă și te miști încet, inexorabil, de la postul de lucru de deztatuare către postul (poate posturile, depinde de complexitate) în care ești retatuat (nici ăsta nu există în DEX, în seara asta sunt un mare creator), pentru a termina cu QC (quality control, dragăăă) și înțiplarea menită să protejeze noua capodoperă de aerul submontan al Bienne-ului.

În sfârșit numele fostelor iubiri (nedemne, nește curve) vor dispărea definitiv în istorie pentru a face loc ultimelor achiziții de la sală sau de la Rotonde, rândunicile cu ciocul orientat spre stânga vor fi înlocuite de ciocănitoarele cu ciocul – important! – orientat spre dreapta iar trandafirii roșii – câââh, fatăăă, complet ieșiți din modă anul ăsta! – vor face loc ultimului trend – iasomie, urzici și sârmă ghimpată.

Fac eu mișto-uri pe-aici dar tare mi-e că la un moment dat n-o să mă mai primească ăștia la sală în halul ăsta de netatuat