Nu sunt cetățean american și titlul se referă la noi toți pentru simplul motiv că Trump este mult mai mult decât o rușine națională pentru Statele Unite, este o calamitate globală din multe, foarte multe motive pe care le-am detaliat în diverse articole precedente. Așa că lumea trebuie să scape de el înainte să ne rezolve el pe (mulți dintre) noi. Dintr-un optimism oarecum înrudit cu spiritul mioritic românesc cred că asta se va întâmpla până la urmă. Dar care sunt căile prin care să ajungem acolo? Păi să le vedem mai întâi pe alea cele mai probabile (după părerea mea):
- Trump demisionează*. Omul până la urmă se plictisește, își dă seama că e greu și el pricepe relativ puțin din atribuțiile postului, că nu e dispus să se ridice la exigențele postului, că deja și-a îndeplinit obiectivul de a fi cel mai puternic om de pe planetă și nu mai e niciun fun, că nimeni nu vrea să lucreze cu el, că mai toți îl iau la mișto și aproape toți cred că-i un idiot arogant. În plus, un bărbat ca el nu o să accepte niciodată să fie demis, deci o să se care singur imediat ce o să simtă că cei din congres vor să-i arate ușa de la Casa Albă. Așa că pândește un moment să iasă onorabil din scenă. Pe bune, dacă americanii i-ar oferi un motiv care să-i satisfacă un pic nemăsurata-i vanitate eu cred că omul s-ar retrage. Poate că el nu merită șansa asta, dar noi da…
- Conservatorii realizează, într-un final, că partidul riscă să dispară complet din sistemul politic american în epoca post-Trump așa că se decid să susțină procesul de suspendare. Motive s-ar găsi, cel mai la îndemână fiind colaborarea fructuoasă cu noul KGB al rușilor pentru a câștiga alegerile. Nu cred că suntem foarte departe de momentul ăla, deși s-ar putea să vină târziu pentru conservatori. Sau pentru noi, ăștialalți…
Și acum variantele mai puțin probabile. Unele sunt scary, deci dacă nu suportați chestii de-astea violente nu le citiți pe ultimele trei:
- Trump este asasinat de vreun idiot psihopat. Au mai fost până acum patru președinți americani asasinați și multe alte tentative nereușite. Totuși e o variantă puțin probabilă, se pare că idioții psihopați, deși dotați legal cu cele mai moderne arme de asalt produse de industria americană de apărare, ar fi dispuși mai degrabă să-și dea viața pentru Trump decât să-l împuște. Sau cel puțin așa scriu pe FB.
- Trump își termină bine-merci primul mandat, între timp toate afacerile lui vor fi dat faliment așa că își trăiește ultimii ani din pensia de președinte, plimbându-se zilnic prin fața fostului Trump Tower, între timp redenumit Musk Tower (scuze pentru răutatea gratuită la adresa lui Elon Musk, o să mă explic într-un alt articol).
- Trump moare de bătrânețe în timpul celui de-al doilea mandat, pe care îl obține pentru că oamenii sunt fericiți să traiască într-o țară doar de albi și portocalii, fără mexicani, musulmani, negri, evrei, asiatici, comuniști, democrați, drogați, homosexuali, ecologiști și progresiști. Și pentru că au taxe mici.
- Trump moare strângând încă in palma dreaptă joystick-ul ăla cu butonul roșu deasupra. Fără îndoială o moarte violentă. Ca noi toți ceilalți, dealtfel.
* Serios vorbind, eu cred că prima variantă e mai aproape decât credem. Sau sper? Nu, pe bune, chiar cred!