Speram să se așeze mai departe dar ezită un pic și alege fix masa de lângă mine. Chelnerul vine să-i aducă meniul și dă să plece. Nu-l lasă, comandă rapid și oarecum la întâmplare o sticlă de vin. În general pot să mă prind după accent de unde vine cineva dar pe tipul ăsta nu-l citesc, felul în care pronunță cuvintele în engleză e complet nou pentru mine. Nici aspectul lui nu m-ajută, are vreo 50 și ceva de ani, pare obosit, are o expresie aspră, crispată, iar tunsoarea militărească, oarecum modernă, nu se potrivește cu costumul gri, larg și demodat. Când chelnerul se întoarce cu sticla îi spune ce vrea să comande, ceva cu pui și salată. Insistă că nu vrea și cartofii prăjiți, repetă de trei ori ca să fie clar și refuză cu voce din ce în ce mai ridicată celelalte garnituri cu carbohidrați pe care tânărul i le propune. E clar, avem de-a face cu un om decis să slăbească. Nu pare foarte gras, probabil că vrea să scape de burta proeminentă, imposibil de ascuns chiar și sub hainele lui largi.

Face întâi o poză farfuriei, probabil pentru cei de acasă. Soarbe o gură de vin și începe să mănânce. Fâșiile de carne cu un pic de salată deasupra dispar în două minute, printre ochiadele pe care le aruncă burger-ului cu fițe de haute cuisine din farfuria mea. Mai ia o gură de vin și-l cheamă iar pe chelner. Sticla de vin e deja pe jumătate goală. Vrea din nou meniul. Pare un pic mai relaxat, citește ceva pe telefon și râde singur. A doua farfurie arată la fel, doar că de data asta are pește în loc de pui. Iar salata de deasupra pare să fie cu ciuperci și fâșii de parmezan. Nici astea nu rezistă prea mult. În jurul nostru lumea – probabil polonezii – se uită la una dintre semifinalele probei de 5000 de metri de la mondialele de atletism de la Londra. Cursa se termină și un murmur de dezamăgire se simte în restaurant. Chelnerul tinerel dă din cap și comentează ceva pe limba lui – mă uit spre televizorul atârnat pe unul dintre pereți și în marea de atleți negri văd un singur alb, presupun că el e reprezentantul Poloniei. Văd la reluare de unde provine dezamăgirea, albul a terminat penultimul. Vecinul meu îl cheamă iar pe chelner. De data asta vorbește mai încet, nu mi-e clar dacă se ferește de mine sau de musca de pe invizibila căciulă proprie.  Nu suficient de încet, mai ales că mă plictisesc și eu în timp ce-mi termin paharul de vin. Cu un timbru care denotă control cere ca nota să-i fie adăugată pe cameră. Și un burger pe care să-l ia cu el. Plus ce mai e din sticlă, nu prea mult. S-a dus naibii dieta lui. Presupun că și-a propus deja să o reia de luni.

……………

Dimineață, la micul dejun, vecinul meu de-aseară stă la o masă din colț, lângă fereastră. Are în față un bol mic cu salată de fructe și o cană mare de cafea. Soarele de afară se reflectă în bolul lui de fructe. O să fie o lunga zi fierbinte în Wroclaw.