Dacă intri în parcarea de la Otopeni primești – în loc de tradiționalul bilet de carton din orice altă parcare civilizată din Europa – o fisă. O fisă care pică greu, pentru că sistemul e lent. Normal, pentru că firma care gestionează parcarea e specializată în contracte cu statul, nu în soluții IT moderne. Contemporane vroiam să zic, nu moderne. Din zilele noastre. În fine, intrarea-i un pic lentă, nu e mare problemă. La ieșire, bagi fisa în automatul de plată de la subsol. 3 lei. Bagi o bancnotă dar o primești imediat înapoi. O mai bagi o dată. O bagi cu capul celălalt înainte. Încerci cu altă bancnotă. Nu merge… Nervos, mergi la automatul de la etaj. Încerci din nou. Pe față, pe spate, cu capătul celălalt înainte, pe față și pe dos. Nu merge nici rahatul celălalt de aparat. Doi metri mai încolo e vechea gheretă la care ai stat de atâtea ori la coadă, ani de zile. E trei dimineața, deci nimeni la coadă. În gheretă, două tipe (câte una pentru fiecare mașină automată care nu merge?) au de rezolvat niște acte. Fac copii la xerox și sunt concentrate, deci nu mă observă chiar imediat. De fapt nu mă observă deloc. Una dintre ele, o brunetă frumușică îmbrăcată de parcă numai ce picase direct din club, vede fisa pe tejghea și o ia. Zice metalic: 4 lei, apucă bancnota introdusă prin fanta de sub geam – excepțional, fără să conteze dacă Grigorescu era cu fața în sus sau în jos – și curând îmi împinge înapoi fisa și restul. Fără să se uite spre geam și fără să mă vadă. Zic totuși mulțumesc, dar realizez imediat că automatele de plată nu sunt programate să vorbească.
Într-o lume globală, îngrijorată că roboții înlocuiesc din ce în ce mai mult oamenii, la noi la Otopeni o firmă încremenită în contractele cu statul român a inversat cu succes acest trend, lansând pe piață oamenii care pot înlocui perfect un automat de plată.
Așa că m-am gândit că, pentru leul pe care l-am plătit suplimentar acum o săptămână, măcar atâta lucru pot face, să popularizez, după puterile mele modeste, această excepțională realizare tehnico-financiară, tradițional românească pe deasupra.
APort 