Trei luni departe și anticorpii mei la nenumăratele agresiuni ale Bucureștiului s-au dus. Îi pierd în doar câteva zile în mediul aseptic al “perfecțiunii” elvețiene. Lucruri pe care nu le vedeam – sau doar mă obișnuisem să nu le mai văd – capătă o amploare disproporționată în economia primelor impresii bucureștene.
La control pașapoarte cozile sunt prea mari, bagajele vin greu, aștepți aproape 20 de minute mașina de la firma de închirieri deși ți s-a spus că vine în 5. Traficul bucureștean e un haos total – în principal datorită infrastructurii dezastroase – iar mitocănia unora dintre șoferi face lucurile și mai complicate decât sunt. Nu există polițiști pentru că unii stau cu radarul ca să adune bani și ceilalți dirijează traficul în câteva zone sensibile ca să țină cât de cât lucurile în mișcare. Pe bulevarde sunt nenumărate spații comerciale goale, cu ferestre sparte sau pline de afișe lipite unele peste altele. Mănunchiuri groase de cabluri atârnă între stâlpi și adesea pe jos, pe pământ. Mult schimbatele borduri ale orașului sunt din nou măcinate și rupte. În Centrul Vechi, un loc care s-a reinventat în ultimul deceniu, se pare că doar bisericile prosperă. Procesul de reconstrucție a încetat. Deși farmecul locului rămâne intact iar energia tinerilor care se-nvârt pe străduțele alea e aceeași nu poți să nu observi cu amărăciune că locul e murdar, poate pentru că nu există coșuri de gunoi.
Orașul arată parcă mai rău ca acum câțiva ani, când am plecat. Odată cu primii primari puși sub acuzare de către procurorii DNA entuziasmul pentru buna gospodărire a lucrurilor s-a topit. E o dovadă destul de consistentă a faptului că în spatele fiecărei borduri, panseluțe sau stâlp de iluminat se ascundea un comision consistent gata să intre în buzunarul primarului gospodar. Se pare că lucrurile merg mult mai greu în mod legal. Până când aleșii noștri vor redescoperi modul – și motivația – în care se poate administra legal și inteligent un oraș, Bucureștiul va continua să se zbată în mizerie și haos.
După câteva zile încep să mă obișnuiesc, creierul începe să blocheze urâtul și lucrurile de care mi-a fost dor – oameni, locuri, imagini, sentimente – reconstruiesc o parte din micul univers pierdut. Redevin bucureștean.
APort 