E vineri, a început weekend-ul, am avut o săptămână foarte intensă la birou și marți zbor acasă, la București. Așa că ideea de a vedea un film românesc a venit aproape de la sine. Am luat la rând filmele pe care nu le-am găsit pe netul nostru ultima dată când am vrut film românesc: Sieranevada nu, Câini nu, pe următoarele le-am văzut deja – voila! – prima opțiune disponibilă a fost “Două lozuri”, o comedie în regia lui Paul Negoescu, după un scenariu inspirat din “Două loturi”, nuvela lui Caragiale.
Copil fiind, am iubit din tot sufletul seria BD-urilor sau încurcăturile olteanului suprem în “Nea Mărin miliardar”. Mai aproape de zilele și vremurile noastre am savurat “Filantropica” lui Nae Caranfil sau “Concertul” lui Radu Mihăileanu, asta ca să amintesc numai ce-mi trece prin minte acum, la prima strigare. Nu sunt vreun mare cunoscător în materie de cinema iar memoria deja îmi joacă feste, așa că e posibil să fi uitat filme de referință. Dar “Două lozuri” mi s-a părut că se trage direct din tradiția excepționalelor ecranizări după schițele și piesele de teatru ale lui Caragiale din perioada interbelică sau imediat de după al doilea război mondial. Adaptată zilelor noastre, evident contemporană noului val al cinema-ului românesc, această comedie pare să nu-și dorească nimic altceva decât să te facă să râzi. Nu-mi aduc aminte de când nu am mai râs atât de mult la un film.
Nu sunt multe chestii la care noi, românii, să putem pretinde că ne pricepem și că avem o identitate clară. Ei bine, la cinema suntem buni.
APort 