Despre pericolul extremismului de dreapta în Europa am scris pentru prima dată pe 31 Ianuarie 2017, când Brexitul și Trump se întâmplaseră, Orban lansase deja ideea iliberalismului iar în Franța madame Le Pen era favorită în alegerile prezidențiale (avea să piardă în fața surprizei Macron). Aproape 8 ani și 675 de articole mai târziu, am văzut extrema dreaptă crescând și câștigând alegeri în multe țări europene și pe Trump reînscăunat de o tabără MAGA mai motivată și mai radicală ca oricând. La noi, binecunoscutele personaje ale mahalalei radicale s-au văzut nu aruncați în haznaua istoriei ci doar depășiți electoral de un șarlatan populist care vorbește mahalalei despre pământul strămoșesc în timp ce învârte cu case de milioane prin Austria – lucru pe care până la urmă orice român credincios, cinstit și patriot îl poate face, dintr-un salariu de la stat, doar să vrea.

Primul meu comentariu este că valul acesta de naționalism, de suveranism împotriva toxicului globalism, este doar bullshit populist, ca să nu-i spun căcat că sună rău. Realitatea e că țărișoara, ortodoxismul, ițarii și basca dacică sunt chestii relativ marginale. Propaganda principală este despre izolaționism, antiemigrație, antivaccinism, opoziția furibundă la feminism și drepturile minorităților de orice fel, o atitudine permisivă față de agresiunea rusă și o dorință de pace care-l ajută pe Putin să câștige. Adică aceeași propagandă, aceeași agendă a extremei drepte peste tot în lume. Ai putea să-i spui globalistă, nu-i așa? Situația era similară în anii 1930-1940. Zelea-Codreanu se dădea mare patriot, îmbrăcat în cojoc tradițional, înconjurat mereu de popi și călare pe un cal alb, dar ideile lui nu se deosebeau prin nimic de propaganda nazistă germană, fascistă italiană sau hortistă maghiară. Actualul ultranaționalism global nu e o minunată redeșteptare națională. E o modă de doi bani care se va sfârși la fel de prost.

Valul de stupoare creat de ascensiunea domnului Georgescu din primul tur a fost urmat de mobilizarea inteligenței românești în tentativa de a-i convinge pe cetățeni că nu tot ce zboară (sau înoată în ape reci) este și comestibil. Încercarea este onorabilă, dar inutilă. Zombificarea este un proces cu sens unic. Niciun mesaj logic și rațional nu va penetra scutul ideologic. Putem doar merge la vot și spera ca la final să fim mai mulți decât suveraniștii.

Soluția? Păi cum s-a lecuit lumea de extremism după al doilea război mondial? Sub moloz și bombardamente, în sărăcie și foame, în rușine, anxietate și teamă. Cum se va fâsâi valul suveranist? Doar printr-o exorcizare globală (Bruja și Macanache ar numi-o, pe limba suveraniștilor, mooya supremă). Răbdare, o să vină…