Zombificarea

Despre pericolul extremismului de dreapta în Europa am scris pentru prima dată pe 31 Ianuarie 2017, când Brexitul și Trump se întâmplaseră, Orban lansase deja ideea iliberalismului iar în Franța madame Le Pen era favorită în alegerile prezidențiale (avea să piardă în fața surprizei Macron). Aproape 8 ani și 675 de articole mai târziu, am văzut extrema dreaptă crescând și câștigând alegeri în multe țări europene și pe Trump reînscăunat de o tabără MAGA mai motivată și mai radicală ca oricând. La noi, binecunoscutele personaje ale mahalalei radicale s-au văzut nu aruncați în haznaua istoriei ci doar depășiți electoral de un șarlatan populist care vorbește mahalalei despre pământul strămoșesc în timp ce învârte cu case de milioane prin Austria – lucru pe care până la urmă orice român credincios, cinstit și patriot îl poate face, dintr-un salariu de la stat, doar să vrea.

Primul meu comentariu este că valul acesta de naționalism, de suveranism împotriva toxicului globalism, este doar bullshit populist, ca să nu-i spun căcat că sună rău. Realitatea e că țărișoara, ortodoxismul, ițarii și basca dacică sunt chestii relativ marginale. Propaganda principală este despre izolaționism, antiemigrație, antivaccinism, opoziția furibundă la feminism și drepturile minorităților de orice fel, o atitudine permisivă față de agresiunea rusă și o dorință de pace care-l ajută pe Putin să câștige. Adică aceeași propagandă, aceeași agendă a extremei drepte peste tot în lume. Ai putea să-i spui globalistă, nu-i așa? Situația era similară în anii 1930-1940. Zelea-Codreanu se dădea mare patriot, îmbrăcat în cojoc tradițional, înconjurat mereu de popi și călare pe un cal alb, dar ideile lui nu se deosebeau prin nimic de propaganda nazistă germană, fascistă italiană sau hortistă maghiară. Actualul ultranaționalism global nu e o minunată redeșteptare națională. E o modă de doi bani care se va sfârși la fel de prost.

Valul de stupoare creat de ascensiunea domnului Georgescu din primul tur a fost urmat de mobilizarea inteligenței românești în tentativa de a-i convinge pe cetățeni că nu tot ce zboară (sau înoată în ape reci) este și comestibil. Încercarea este onorabilă, dar inutilă. Zombificarea este un proces cu sens unic. Niciun mesaj logic și rațional nu va penetra scutul ideologic. Putem doar merge la vot și spera ca la final să fim mai mulți decât suveraniștii.

Soluția? Păi cum s-a lecuit lumea de extremism după al doilea război mondial? Sub moloz și bombardamente, în sărăcie și foame, în rușine, anxietate și teamă. Cum se va fâsâi valul suveranist? Doar printr-o exorcizare globală (Bruja și Macanache ar numi-o, pe limba suveraniștilor, mooya supremă). Răbdare, o să vină…

Înainte de rezultatele din Franţa

“Macron este exorcistul care va scoate extrema dreaptă din francezi. O să doară.”

A înnebunit complet! Joacă ruleta rusească / poker cu viitorul ţării! Se sinucide politic! Se predă extremei dreapta.

Decizia lui Emmanuel Macron de a dizolva parlamentul şi a organiza alegeri parlamentare a creat un cutremur în politica franceză. Reacţiile au fost, tradiţional aş zice, extrem de negative la adresa preşedintelui. Într-o ţară controlată în proporţie de peste 30% de extrema dreaptă a Frontului Naţional (plus sateliţii săi) şi aproape în acelaşi procent de către extrema stângă, ura profundă împotriva lui Macron este ceea ce-i uneşte pe radicali.

În ultimii unsprezece ani am fost martor al felului în care s-a schimbat Franţa, atât observând ce se întâmplă dincolo de graniţa Elveţiei de limbă franceză dar şi călătorind des de-a lungul ţării şi intrând în contact cu mulţi francezi, din toate clasele sociale. O vizită prin oraşele franceze astăzi trădează o bunăstare complet inexistentă acum zece ani. Anticele Renault-uri lovite pe toate părţile au dispărut aproape în totalitate din peisaj. Casele cu tencuiala căzută au fost renovate. Francezii călătoresc. Ţara a beneficiat de pe urma politicii macroniste de a stimula şi a deschide economia, investiţiile şi iniţiativa privată, educaţia. Cifrele sunt elocvente. Nu în ultimul rând, Macron a reformat administraţia, îndreptând parte din reglementările aberante de care ţineau cu dinţii sindicalişti veroşi, bugetari indiferenţi, monopoluri egoiste. A avut o agendă ambiţioasă şi s-a luptat curajos pentru a o impune.

Dar la umbra acestei bune guvernări şi profitând în mare parte de ea au proliferat radicalii: partidele de extrema dreaptă ale familiei Le Pen, o toxică afacere de familie deja la a treia generaţie şi partidele de extrema stângă ale lui Jean-Luc Mélenchon, un Ion Iliescu al francezilor, de 50 de ani în politică. Propaganda anti-Macron a fost generalizată: presa de partid, reţelele sociale, televiziunile partizane, toţi au pus umărul. Mesajele radicale au polarizat şi mai mult politica franceză. Alegerile europarlamentare de anul ăsta au confirmat alunecarea spre extreme.

Acesta este contextul în care Macron a decis să pună o oglindă în faţa cetăţenilor francezi. Alegeţi! E încă o acţiune curajoasă a preşedintelui francez care nu acceptă să se ascundă în spatele unui context politic depăşit. Dacă asta vor francezii asta vor avea. Ca ultimă şi singură soluţie, a venit vremea ca francezii să înveţe pe pielea lor ce înseamnă să reduci vârsta de pensionare de la 64 la 60 într-o ţară în care speranţa de viaţă trece de 80, să reduci TVA-ul şi taxele când deficitul bugetar este deja prea mare, să obstrucţionezi liberul schimb economic, să joci de partea ruşilor şi împotriva NATO şi a UE în lumea de mâine. Sunt convins că vor simţi imediat ce înseamnă să fie conduşi de un băiat de cartier fără prea multă educaţie şi cu o biografie jumătate contrafăcută, care s-a remarcat doar prin faptul că se culcă cu nepoata familiei Le Pen.

Macron este exorcistul care va scoate extrema dreaptă din francezi. O să doară.

Nu o sugestie, doar o mirare

Doamna Şoşoacă împinge cu burta în grămada de jandarmi tinerei din faţa sa, urlând din toţi bojocii că ea, ditamai senatoarea României, e agresată de nişte pigmei. Gaborii, pe care vestele antiglonţ îi protejează temporar de salva de carne, se uită cu spaimă la ce stă să-i împingă din linia a doua.

Nu mai e nici jandarmeria ce-a fost. Păi unde-i celebrul dom’ colonel Paraschiv, ăla de la protestele din 10 august, să vină iar în costumul lui bejuliu de dirijor de taraf să preia conducerea trupei? Unde-s pistoalele, unde-s bulanele, caii şi gazele jandarmilor? În fine, probabil că madam Şoşoacă poate să înghită vreo zece-douăzeci de grenade de-alea lacrimogene fără o lacrimă. Poate doar un râgâit, discret mascat de cuvântul senatoare.

Şi totuşi, stau şi mă întreb cum dracu’ de nu se găseşte în tot zidul ăla de apărători ai ordinii publice unul mai ţărănel care s-o bage în pi2da mă-sii pe doamna senatoare, în buna tradiţie a conservatorismului românesc pe care doamna îl promovează pe 3 octave şi multe sute de waţi?