– Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… Si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi! 

Poate există cineva care poate să-mi explice şi mie cum dracu’ de aproape 35 de ani ne lamentăm că România se duce într-o direcţie greşită, dar când vine vremea să votăm îi alegem tot pe-ăia de-au condus România în toţi anii ăştia. Adică PSD, care a câştigat, cu o singură excepţie (1996 contra Convenţiei Democratice), fiecare rundă de alegeri parlamentare de după revoluţie. Şi PNL+PDL.

Când s-au simţit suficient de dezamăgiţi de PSD ca să încerce o schimbare, mulţi au votat în principal cu sateliţii PSD-ului, mai vechi sau mai noi, fie ei agrarieni, peremişti, peunerişti, purişti, uneperişti sau mai exoticele partide ale lui Dan Diaconescu sau Gigi Becali. Astăzi, stindardul schimbării e purtat în luptă de aurişti şi şoşoci.

E păcat că în atâţia ani în care românilor li s-a tot cerut părerea despre direcţia în care merge ţara nimeni nu i-a întrebat pe nemulţumiţi ce cred ei că a dus la această direcţie greşită şi, mai ales, care ar trebui să fie, în viziunea lor, direcţia corectă. Şi mai mult PSD? Înapoi în epoca de aur a comunismului ceauşist? Şi mai înapoi în epoca de AUR a legionarilor?

Or fi, printre cei 70%, şi câţiva care confundă direcţia cu poticnirile din drum, nemulţumiţi mai degrabă de viteza cu care mergem spre o societate democratică, educată şi prosperă. Sunt convins, însă, că majoritatea dezamăgiţilor şi-ar dori într-adevăr o direcţie diferită – dar nedemocratică. Altfel nu se explică de ce USR şi REPER, partidele care sunt (sau poate deja au fost?) cealaltă opţiune a schimbării în politica românească, sunt marii perdanţi ai alegerilor de ieri. Şi nu cred în povestea inabilităţii lor de a convinge electoratul. Vor fi făcut şi greşeli, fără discuţie, dar rezultatele au depins, cred, mai mult de cei care au votat.

Încă o dată, “PSD a reuşit să mobilizeze în majoritate electoratul cu studii primare sau medii, pensionari sau oameni care nu sunt activi, proveniţi din mediul rural sau din zonele cele mai sărace ale României”. Plus, să nu-i uităm nici pe ei, cei ce se simt înflăcăraţi de marele hit revoluţionar “Vine Şoşoaca să distrugă cloaca.”

Da, oribil! Cum să-ţi muşti un coleg de nas?!?!?! Există oare ceva mai scandalos de-atât? Da, ei bine există!

De exemplu, e mai scandalos că cineva care-ar trebui obligat să umble prin parlament cu botniţa lu’ Şoşoacă a fost numit ministru de finanţe, ministru al transporturilor şi ministru pentru fonduri europene cu o experienţă de 10 ani ca “director economic” (după facultate direct director!) la o firmuliţă oarecare din Lupeni Gorj, care a avut un profit anual de sub 1000 de euro în 6 din cei 10 ani, înainte să ajungă, probabil, în faliment.

De ce nu e la fel de scandalos să treci prin trei partide şi să fii în căutarea unui al patrulea?

Să minţi cu tupeu că nimic nu s-a întâmplat, fără să ştii că momentul “intim” a fost surprins de camerele parlamentului, o fi mai puţin jenant?

Să-l pupi în cur pe toxicul domn Cîţu e mai puţin scârbos decât să-l muşti de nas pe dl. Roman?

Ultima – şi cea mai naşpa – să votezi la următoarele alegeri cu domnul Vîlceanu sau cu PNL e ca şi când te-ai muşca singur de nas. Sau mai rău.

Organizaţiile non-guvernamentale care s-au luptat, ani de zile, pentru a proteja mediul înconjurător şi moştenirea culturală a zonei au avut de-a face nu numai cu RMGC, o companie care s-a dovedit capabilă de orice pentru a stoarce aurul acela din munte. Ar fi fost suficient de greu şi doar împotriva companiei şi a reprezentanţilor ei. Dar La Roşia Montană ONG-urile s-au înfruntat în egală măsură cu fiecare guvern al României de până în 2015 şi cu majoritatea marilor trusturi de presă, nu mereu aceleaşi dar aproape toate răspândind propagandă şi minciuni. Ar fi păcat să-i uităm pe Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc sau Victor Ponta, ale căror guverne au încercat să dea drumul exploatării. Sau pe Traian Băsescu, un alt mare suporter al mineritului cu cianuri. Toate cele trei mari partide ale vremii, PDL, PSD şi PNL au fost gata să transforme zona într-o groapă toxică pentru bani care mai mult ca sigur au susţinut campanii, candidaturi şi persoane. Ar merita şi o investigaţie jurnalistică în arhivele marilor trusturi de presă, pentru a vedea cine a intoxicat opinia publică cu minciunile corporaţiei, dar probabil că n-ar avea niciun efect, de obicei obrazul gros tot gros rămâne. Mulţi ar trebui să facă puşcărie pentru ce s-a întâmplat şi pentru ce s-ar fi putut întâmpla dac-am fi pierdut – angajaţi ai multinaţionalei, politicieni, ziarişti. Dar sunt convins că nimeni nu va păţi nimic.

E cu atât mai scandalos, în toată ciorba asta toxică de aproape două decenii, să fii astăzi şeful PSD – partidul cu multe bube-n cap, la fel de multe ca PDL-ul ascuns printre fustele marilor urmaşi ai Brătienilor – şi să-l găseşti drept vinovat pe Dacian Cioloş şi guvernul lui de tehnocraţi care-a stat un an la cârma ţării. Asta în condiţiile în care procesul României cu RMGC a început pe timpul lui Ponta, câteva luni înainte ca Cioloş să fie investit. Mai mult, guvernul Cioloş a fost cel care a angajat echipa care a câştigat procesul şi tot el este cel care a propus ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Ideea referendumului privind exploatarea, fluturată pe la începutul acestei săptămâni de acelaşi domn Ciolacu, mă face să cred că PSD-ul era din nou gata să colaboreze cu firma canadiană, negociind o “salvare” a situaţiei prin începerea extracţiei de aur la Roşia Montana.

Şi ca să revin la Cioloş, USR şi Reper, vinovaţii de serviciu pentru nereuşitele de decenii ale marilor partide post-decembriste, ultimele declaraţii ale domnului Drulă fac dovada felului în care aceşti oameni “noi” nu înţeleg nimic din politica dâmboviţeană tradiţională. Pentru că numai un neavenit îşi poate imagina că o manipulare a bursei, oricât de inteligent orchestrată, poate egala vreodată aurul curat al sfintei şpăgi.

Ieri după-amiază m-am intersectat în oraş cu primarul din Bienne. Am fost atât de surprins să-l văd în staţie, aşteptând troleibuzul, încât probabil că l-am scrutat cu privirea mai mult decât s-ar fi cuvenit. Rezultatul a fost că domnul primar mi-a zâmbit şi m-a salutat politicos. Evident că nu ne cunoaştem şi, cum nu mai candidează la următoarele alegeri, nici nu s-a ales cu ceva din schimbul de politeţuri. Doar, pur şi simplu, ăsta e omul.

La noi, am revăzut-o pe doamna Firea la Digi. Scandalul cu azilele groazei pare s-o fi afectat peste măsură, căci mi s-a părut mult schimbată. Cu buza de sus cumva imobilă şi ridicată spre nări, incapabilă să-i mai acopere dinţii, cu pomeţii umflaţi şi întinşi, părea să se lupte poate nu chiar cu o semi-pareză, dar pe-acolo. Iniţial am crezut că e aia fostă a lui Năstase, am uitat cum o cheamă, dar am recunoscut-o după voce, încă aceeaşi de pe vremuri. Totuşi, direcţia aia pare să fie, spre cum arată fosta lui Ilie. Vrea cineva să pună pariu?

Ca să mă opresc, totuşi, din această nedemnă discuţie despre cum a fost afectată fizic Gabriela Firea de momentele tumultoase din viaţa ei politică, voi vorbi despre exemplul modest pe care primarul din Bienne l-ar putea oferi politicienilor de pe la noi şi nu numai. Dacă domna Firea nu avea maşină cu şofer ar fi evitat scandalul cu azilele. Cine să-şi imagineze că un şofer care stă toată ziua sprijinit în duster, în faţa primăriei, mai are timp să gestioneze şi un thriller de mare succes în Voluntari. Dacă mergea la primărie cu maxi-taxi n-avea probleme – şi se saluta şi cu lumea mişto din staţie.

Chiar şi doar maşina, fără şofer, poate să-ţi cauzeze, dovadă felul în care a tăbărât DNA-ul pe săracul penelist Iulian Dumitrescu pentru un amărât de Bentley (el) şi un de-prost-gust Lamborghini Urus (nevastă-sa). Bine, aici aş putea să înţeleg căci nu mi-e clar la ce ţi-ar folosi j-de milioanele de euroi dacă nu-ţi arăţi urusul în văzul lumii, să crape alea de la salon.

Întâmplător, primarul din Bienne chiar aduce un pic la faţă cu Nicuşor Dan al Bucureştiului, care astă vară îmi aduc aminte că a fost îngropat în comentarii sarcastice în toată mass media după ce a fost surprins stând la plajă cu curul direct pe nisip – fără şezlong, cocteil cu umbreluţă şi lamborghiniul parcat în fundal. Cum să-ţi doreşti un al doilea mandat cu obiceiuri atât de lipsite de clasă? Şi de ce?