– Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… Si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi! 

Poate există cineva care poate să-mi explice şi mie cum dracu’ de aproape 35 de ani ne lamentăm că România se duce într-o direcţie greşită, dar când vine vremea să votăm îi alegem tot pe-ăia de-au condus România în toţi anii ăştia. Adică PSD, care a câştigat, cu o singură excepţie (1996 contra Convenţiei Democratice), fiecare rundă de alegeri parlamentare de după revoluţie. Şi PNL+PDL.

Când s-au simţit suficient de dezamăgiţi de PSD ca să încerce o schimbare, mulţi au votat în principal cu sateliţii PSD-ului, mai vechi sau mai noi, fie ei agrarieni, peremişti, peunerişti, purişti, uneperişti sau mai exoticele partide ale lui Dan Diaconescu sau Gigi Becali. Astăzi, stindardul schimbării e purtat în luptă de aurişti şi şoşoci.

E păcat că în atâţia ani în care românilor li s-a tot cerut părerea despre direcţia în care merge ţara nimeni nu i-a întrebat pe nemulţumiţi ce cred ei că a dus la această direcţie greşită şi, mai ales, care ar trebui să fie, în viziunea lor, direcţia corectă. Şi mai mult PSD? Înapoi în epoca de aur a comunismului ceauşist? Şi mai înapoi în epoca de AUR a legionarilor?

Or fi, printre cei 70%, şi câţiva care confundă direcţia cu poticnirile din drum, nemulţumiţi mai degrabă de viteza cu care mergem spre o societate democratică, educată şi prosperă. Sunt convins, însă, că majoritatea dezamăgiţilor şi-ar dori într-adevăr o direcţie diferită – dar nedemocratică. Altfel nu se explică de ce USR şi REPER, partidele care sunt (sau poate deja au fost?) cealaltă opţiune a schimbării în politica românească, sunt marii perdanţi ai alegerilor de ieri. Şi nu cred în povestea inabilităţii lor de a convinge electoratul. Vor fi făcut şi greşeli, fără discuţie, dar rezultatele au depins, cred, mai mult de cei care au votat.

Încă o dată, “PSD a reuşit să mobilizeze în majoritate electoratul cu studii primare sau medii, pensionari sau oameni care nu sunt activi, proveniţi din mediul rural sau din zonele cele mai sărace ale României”. Plus, să nu-i uităm nici pe ei, cei ce se simt înflăcăraţi de marele hit revoluţionar “Vine Şoşoaca să distrugă cloaca.”

Da, oribil! Cum să-ţi muşti un coleg de nas?!?!?! Există oare ceva mai scandalos de-atât? Da, ei bine există!

De exemplu, e mai scandalos că cineva care-ar trebui obligat să umble prin parlament cu botniţa lu’ Şoşoacă a fost numit ministru de finanţe, ministru al transporturilor şi ministru pentru fonduri europene cu o experienţă de 10 ani ca “director economic” (după facultate direct director!) la o firmuliţă oarecare din Lupeni Gorj, care a avut un profit anual de sub 1000 de euro în 6 din cei 10 ani, înainte să ajungă, probabil, în faliment.

De ce nu e la fel de scandalos să treci prin trei partide şi să fii în căutarea unui al patrulea?

Să minţi cu tupeu că nimic nu s-a întâmplat, fără să ştii că momentul “intim” a fost surprins de camerele parlamentului, o fi mai puţin jenant?

Să-l pupi în cur pe toxicul domn Cîţu e mai puţin scârbos decât să-l muşti de nas pe dl. Roman?

Ultima – şi cea mai naşpa – să votezi la următoarele alegeri cu domnul Vîlceanu sau cu PNL e ca şi când te-ai muşca singur de nas. Sau mai rău.

Organizaţiile non-guvernamentale care s-au luptat, ani de zile, pentru a proteja mediul înconjurător şi moştenirea culturală a zonei au avut de-a face nu numai cu RMGC, o companie care s-a dovedit capabilă de orice pentru a stoarce aurul acela din munte. Ar fi fost suficient de greu şi doar împotriva companiei şi a reprezentanţilor ei. Dar La Roşia Montană ONG-urile s-au înfruntat în egală măsură cu fiecare guvern al României de până în 2015 şi cu majoritatea marilor trusturi de presă, nu mereu aceleaşi dar aproape toate răspândind propagandă şi minciuni. Ar fi păcat să-i uităm pe Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc sau Victor Ponta, ale căror guverne au încercat să dea drumul exploatării. Sau pe Traian Băsescu, un alt mare suporter al mineritului cu cianuri. Toate cele trei mari partide ale vremii, PDL, PSD şi PNL au fost gata să transforme zona într-o groapă toxică pentru bani care mai mult ca sigur au susţinut campanii, candidaturi şi persoane. Ar merita şi o investigaţie jurnalistică în arhivele marilor trusturi de presă, pentru a vedea cine a intoxicat opinia publică cu minciunile corporaţiei, dar probabil că n-ar avea niciun efect, de obicei obrazul gros tot gros rămâne. Mulţi ar trebui să facă puşcărie pentru ce s-a întâmplat şi pentru ce s-ar fi putut întâmpla dac-am fi pierdut – angajaţi ai multinaţionalei, politicieni, ziarişti. Dar sunt convins că nimeni nu va păţi nimic.

E cu atât mai scandalos, în toată ciorba asta toxică de aproape două decenii, să fii astăzi şeful PSD – partidul cu multe bube-n cap, la fel de multe ca PDL-ul ascuns printre fustele marilor urmaşi ai Brătienilor – şi să-l găseşti drept vinovat pe Dacian Cioloş şi guvernul lui de tehnocraţi care-a stat un an la cârma ţării. Asta în condiţiile în care procesul României cu RMGC a început pe timpul lui Ponta, câteva luni înainte ca Cioloş să fie investit. Mai mult, guvernul Cioloş a fost cel care a angajat echipa care a câştigat procesul şi tot el este cel care a propus ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Ideea referendumului privind exploatarea, fluturată pe la începutul acestei săptămâni de acelaşi domn Ciolacu, mă face să cred că PSD-ul era din nou gata să colaboreze cu firma canadiană, negociind o “salvare” a situaţiei prin începerea extracţiei de aur la Roşia Montana.

Şi ca să revin la Cioloş, USR şi Reper, vinovaţii de serviciu pentru nereuşitele de decenii ale marilor partide post-decembriste, ultimele declaraţii ale domnului Drulă fac dovada felului în care aceşti oameni “noi” nu înţeleg nimic din politica dâmboviţeană tradiţională. Pentru că numai un neavenit îşi poate imagina că o manipulare a bursei, oricât de inteligent orchestrată, poate egala vreodată aurul curat al sfintei şpăgi.

Ieri după-amiază m-am intersectat în oraş cu primarul din Bienne. Am fost atât de surprins să-l văd în staţie, aşteptând troleibuzul, încât probabil că l-am scrutat cu privirea mai mult decât s-ar fi cuvenit. Rezultatul a fost că domnul primar mi-a zâmbit şi m-a salutat politicos. Evident că nu ne cunoaştem şi, cum nu mai candidează la următoarele alegeri, nici nu s-a ales cu ceva din schimbul de politeţuri. Doar, pur şi simplu, ăsta e omul.

La noi, am revăzut-o pe doamna Firea la Digi. Scandalul cu azilele groazei pare s-o fi afectat peste măsură, căci mi s-a părut mult schimbată. Cu buza de sus cumva imobilă şi ridicată spre nări, incapabilă să-i mai acopere dinţii, cu pomeţii umflaţi şi întinşi, părea să se lupte poate nu chiar cu o semi-pareză, dar pe-acolo. Iniţial am crezut că e aia fostă a lui Năstase, am uitat cum o cheamă, dar am recunoscut-o după voce, încă aceeaşi de pe vremuri. Totuşi, direcţia aia pare să fie, spre cum arată fosta lui Ilie. Vrea cineva să pună pariu?

Ca să mă opresc, totuşi, din această nedemnă discuţie despre cum a fost afectată fizic Gabriela Firea de momentele tumultoase din viaţa ei politică, voi vorbi despre exemplul modest pe care primarul din Bienne l-ar putea oferi politicienilor de pe la noi şi nu numai. Dacă domna Firea nu avea maşină cu şofer ar fi evitat scandalul cu azilele. Cine să-şi imagineze că un şofer care stă toată ziua sprijinit în duster, în faţa primăriei, mai are timp să gestioneze şi un thriller de mare succes în Voluntari. Dacă mergea la primărie cu maxi-taxi n-avea probleme – şi se saluta şi cu lumea mişto din staţie.

Chiar şi doar maşina, fără şofer, poate să-ţi cauzeze, dovadă felul în care a tăbărât DNA-ul pe săracul penelist Iulian Dumitrescu pentru un amărât de Bentley (el) şi un de-prost-gust Lamborghini Urus (nevastă-sa). Bine, aici aş putea să înţeleg căci nu mi-e clar la ce ţi-ar folosi j-de milioanele de euroi dacă nu-ţi arăţi urusul în văzul lumii, să crape alea de la salon.

Întâmplător, primarul din Bienne chiar aduce un pic la faţă cu Nicuşor Dan al Bucureştiului, care astă vară îmi aduc aminte că a fost îngropat în comentarii sarcastice în toată mass media după ce a fost surprins stând la plajă cu curul direct pe nisip – fără şezlong, cocteil cu umbreluţă şi lamborghiniul parcat în fundal. Cum să-ţi doreşti un al doilea mandat cu obiceiuri atât de lipsite de clasă? Şi de ce?

1. De ce e grâul ucrainean ieftin.

Pentru un mic fermier ucrainean, să-i spunem Georgiy, vremea secerişului trebuie să fi fost grea anul ăsta. Mulţi băieţi tineri de prin sate sunt pe front, mulţi alţii s-au prăpădit sub bombe. Nimeni nu vrea să-i ia grâul pentru că se vinde greu, nu-l poţi exporta şi nu ai unde să-l ţii, căci ruşii blochează şi bombardează Odesa şi marile ei silozuri iar vapoarele nu pot pleca. Producţia a fost bună, dar preţurile au scăzut enorm şi singurii intermediari care cumpără sunt speculanţi care oferă preţuri din ce în ce mai mici. Georgiy abia dacă are din ce să trăiască şi niciodată nu a fost mai sărac.

 2. De ce e grâul ieftin peste tot în lume.

Şi ruşii au avut noroc de producţii record în 2022 şi 2023, în plus sancţiunile la care sunt supuşi datorită agresiunii împotriva Ucrainei le-au limitat opţiunile de export. Economia rusă are nevoie acută de valută, războiul este foarte scump, deci cerealele sunt oferite la orice preţ, doar să le cumpere cineva. Cotaţiile grâului s-au prăbuşit peste tot în lume, mai ales că şi alte regiuni au avut recolte bune anul ăsta.

 3. De ce e grâul ieftin în România.

Păi, în primul rând, pentru că grâul e semnificativ mai ieftin peste tot în lume, din motivele expuse mai sus. În 2024 sunt prognozate noi producţii record în Rusia, Canada şi Australia, ceea ce pune şi mai mare presiune pe preţ. România e parte a comerţului global, vinde grâu la export dar la fel de bine poate şi importa fără restricţii, din UE sau de oriunde altundeva (mai puţin Rusia, dar nici măcar aici nu e sigur că aranjamente frauduloase, care să încalce sancţiunile, n-ar fi posibile).

 4. Gheorghe este în dificultate

Pentru un mic fermier român, să-i spunem Gheorghe, vremea secerişului trebuie să fi fost grea anul ăsta. Băieţii tineri din sat au plecat de mult prin Italia sau Spania, iar din cei rămaşi mulţi nu prea se omoară cu munca. Noroc cu tractorul cel nou care face cea mai mare parte a campaniei, aşa că se descurcă aproape singur. Ar putea mult mai mult, dar Gheorghe nu are atâta pământ cât poate lucra modernul utilaj. Nu se poate compara cu vecinul, de exemplu, care lucrează 1500 de hectare. În 2022, Gheorghe a avut o producţie frumoasă, putea să facă bani buni, dar s-a luat după alţii şi a ţinut marfa în hambar, sperând ca războiul din Ucraina să crească preţurile şi el să vândă mai bine. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi speculaţia nu a mers. Preţurile s-au dus la vale, dar costurile din toamnă au crescut. Gheorghe e îngrijorat că nu o să aibă bani să-şi plătească leasingul la tractor.

 5. Intermediarii

Georgiy i-a vândut, până la urmă, unui intermediar cu relaţii prin străinătate, să-i spunem Kostyantyn, care vinde în principal în România. Clientul lui, să-i spunem Costel, cumpără grâu ucrainean pe care îl vinde mai departe către fermele de animale din toată ţara. Ălora nu le pasă şi nu verifică ce fel de grâu cumpără ori dacă e făcut în România, în Ucraina sau pe Lună, doar preţul pe kilogram contează. Când pot – şi pot destul de des – Kostyantyn şi Costel declară mai puţin în acte şi vând volumul rezultat din evaziune la negru, pentru că amatori de chilipiruri sunt peste tot, marfă să fie, şi e păcat să plăteşti TVA aiurea. Ca să le fie mai uşor, folosesc numai transportatori români, care se descurcă mai bine prin vămi şi ajung mai repede la descărcare. În timpul ăsta, camioanele ucrainene aşteaptă şi câte o săptămână prin vămile româneşti, la Siret, Isaccea, sau în port la Constanţa.

 6. Gheorghe versus Georgiy

Gheorghe a aflat recent de pe facebook, de la Costel, fostul lui coleg de şcoală primară care s-a descurcat atât de bine în viaţă că îşi permite bemveuri şi vacanţe la Ibiţa, că sursa problemelor sale e Georgiy, ţăranul ăla de ucrainean care e chitit să-l bage în faliment şi complotează cu caracatiţa UE ca să-l elimine de pe piaţă şi să-i ia pământul, casa şi tractorul. Lucrurile nu mai pot continua aşa. Gheorghe e revoltat şi furios.

Şi totuşi, o întrebare rămâne. De ce un fermier dintr-o ţară a Uniunii Europene care primeşte o subvenţie de aproximativ 100 de euro pe hectar şi o reducere de aproximativ 20% din preţul motorinei, plus alte avantaje competitive, care îşi poate vinde producţia liber, fără restricţii şi la adăpost de speculatori veroşi, care nu foloseşte la fel de multe chimicale (scumpe) şi care a investit cu fonduri europene în tehnologii care-i permit să-şi reducă costurile şi să fie eficient, nu-i poate face faţă lui Georgiy, fermierul fără niciun ajutor care, în plus faţă de lucrările agricole anuale, trebuie să plivească şi minele antipersonal plantate de ruşi în ogor? Încă o întrebare: De ce trebuie ca mereu alţii să-i plătească lui Gheorghe diferenţa?

Deşi are o gramadă de timp şi se plictiseşte de moarte în tractorul lui oprit de-o săptămână pe banda întâi, la Afumaţi, Gheorghe nu se gândeşte la asta…

Domnul Ciolacu, probabil viitorul nostru prim ministru, vrea să interzică făina de greieri. Numai ce-am văzut un episod din Las Fierbinţi şi am dat pe ştirile de la Digi, unde am aflat despre această mare prioritate politică a PSD. Acum câteva luni George Simion, un alt mare nutriţionist român, propunea o lege prin care să fie interzis consumul de insecte. Ca să rămânem un pic în atmosfera din Las Fierbinţi (am ieşit vreodată de-adevăratelea?), e faza clasică în care Ardiles preia şmechereşte o combinaţie prost începută de Giani. Rezultatul e acelaşi, mulţi vor fi (din nou) fraieriţi. Culmea este că într-o ţară în care se mănâncă (tradiţional) rahat cu polonicul în fiecare zi – deşi toată lumea ştie că nu e sănătos – lumea e îngrijorată că o să ne oblige UE să mâncăm greieri. Rahatul este infinit mai plin de e-uri!

Doar câteva minute mai tărziu, ştirile Digi continuă în atmosfera Las Fierbinţiului. Într-un sondaj comandat de PNL, 60% dintre bucureşteni sunt nemulţumiţi de cum arată Bucureştiul. Dar ce să vezi, soluţia pare să fie (tot) madam Gabriela Firea!!! Cum ar veni, pleci din sudul Bucureştiului şi vrei musai să ajungi la Ploieşti, constaţi după vreo două ore că eşti abia în Otopeni, te enervezi şi faci cale întoarsă spre Voluntari, ca să scurtezi. Bravo, Pătrăţel!

Dacă alternativa (!!!) Firea vi se pare revoltătoare iată încă una, mult mai descurajantă: pe locul doi în sondaje s-ar situa Rareş Bogdan. Într-un partid în care cu greu mai găseşti o persoană care să fie cât de cât onorabilă, nu mai zic inteligentă, educată, pregătită şi motivată să servească binele public, cel mai găunos, papagal şi ridicol personaj, cel mai caragialesc politician penelist e favorit pentru primărie. Chestia asta o să fie mai dificilă decât celebra dilemă Iliescu versus Vadim. Bine dracului că n-o să fiu în Bucureşti pentru vot. Mai suportaţi încă una? Simion e pe trei…