„Acolo unde este dragoste, există viață.”  Mahatma Gandhi

Dragostea e lucru rar. Bienne, Elveția

Continue reading “Lacătele iubirii” →

Orbiți ani de zile de frumusețea trecătoare și sclipicioasă a gagicilor din carele alegorice ale lui Mazăre am lăsat să decadă o bătrână doamnă lipsită de noroc a cărei frumusețe probabil că nu o merităm.

Cei de la Sony au creat o reclamă superbă punând un pic de fard pe fața încă frumoasă, deși zbârcită de riduri, a Cazinoului din Constanța. Superb!

Posibil să fi făcut o pasiune pentru orașul ăsta, pentru mansardele lui vechi, pentru ploile lui de octombrie. Mai c-aș fi scris o poezie, poate prima, dar la ce bun să încerc să concurez cu ploaia însăși?

​

​

347 de litri. Prima mea reacție a fost: “Aproape perfect!”.
Apoi, gândindu-mă mai bine, am realizat că proverbiala precizie elvețiană nu putea să accepte pur și simplu un “merge și-așa”… Trebuie să existe o explicație pentru care butoiul ăsta e la 18 litri distanță de perfecțiune. Să încercăm un exercițiu de imaginație:
Prima zi de Paști la părinți, a doua la socri. Două. Prima zi de Crăciun la părinți, a doua zi la socri. Patru. Două săptămâni de binemeritat concediu cu vin de la alții, nu din butoiul propriu – poftim, 18. Perfect!

 

Un bătrân și impunător castan veghează scurgerea istoriei într-una dintre piațetele din centrul vechi al orașului Bienne.

Probabil cel mai important lanț elvețian de librării, un fel de Cărturești de pe la noi, a lansat o campanie foarte inspirată de marketing pentru a-i atrage pe tineri în librării, în universul cărților.

A pus în vănzare “Fidget spinner”.

Am mai postat o fotografie cu marea în furtună, de la Periboina. Am mai scris despre asta, iubesc ploaia, iubesc marea, combinația dintre mare și furtună este, pentru mine, de neuitat. Fotografia de astăzi este tot de la Marea Neagră, dar din Bulgaria, de la Sozopol. Când călătoria în timp va deveni posibilă și accesibilă financiar locul ăsta (în ziua și la ora furtunii, pe care va trebui cumva să le aflu) va fi pe lista scurtă a experiențelor de retrăit.

Hmm, ideea asta ciudată cu călătoria în timp, care mi-a venit scriind, a început să-mi inunde mintea cu locuri și momente pentru lista scurtă. Despre multe nu se poate povesti.

Dacă urci în turnul vechii cetăți priveliștea e superbă. Neuchatel ar fi meritat să se afle pe malul unei mări. Toate ferestrele urbei privesc lacul cu respectul și dragostea datorate unei mări. În multele zile de peste an în care ceața ascunde linia orizontului și verdele dealurilor de peste ape nici nu e greu să-ți imaginezi că lacul poate fi infinit de mare.

Alpii lipsesc adesea din fotografiile turiștilor, chiar și în zilele în care ochiul îi poate totuși distinge la orizont, atârnați parcă de cer. Invitație să revii și să mai încerci.