Ce pare să nu înțeleagă geniul planetar al șahului tridimensional și cârmaciul înțelept – nu mai trebuie să precizez de cine vorbesc, căci e doar unul! – este că atât israelienii cât și iranienii par să-l fi luat de prost și-și bat joc de el. Netanyahu a vrut războiul ăsta cu orice preț, ca să scape de pârnaie, iar acum, că l-a convins pe idiot să se bage, nu vrea decât să distrugă și să omoare pentru cât mai mult timp. De partea cealaltă, gardienii revoluției nu dau doi bani pe ce vrea majoritatea iranienilor. Vor doar să supraviețuiască și speră că sângele nou va spăla de pe străzile Teheranului sângele vechi, pentru care ei sunt vinovați. Nu au niciun interes ca acest război să se oprească, căci au înțeles că războiul le garantează supraviețuirea. Când avioanele militare vor lua o pauză – și vor lua, pentru că este enorm de scump să acopere zilnic o țară atât de mare – vor scoate de prin peșteri rachete și drone cu care vor lovi din nou de jur împrejur. Vor continua să saboteze infrastructura petrolieră a vecinilor, în timp ce israelienii le-o vor distruge pe a lor. Vor avaria sau scufunda un petrolier în fiecare săptămâna, vor împrăștia aiurea mine în Hurmuz și este aproape imposibil ca cineva să-i oprească. Și toate astea pot aduce iadul pe pământ. Funia se apropie de par mai repede pentru Trump decât pentru ei, ceea ce Trump nu pare să înțeleagă încă.

Partea pozitivă? Industria calului va deveni, curând, marea vedetă a Wall Street-ului, încă o dovadă a vizionarismului unui alt geniu global, de data asta carpatin.

„În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit.‶

Mi-am adus aminte dimineață de secvența asta din Columna, filmul lui Mircea Drăgan din 1968, cu aprigul Gerula, interpretat de Ilarion Ciobanu, forțându-l pe trădătorul Bastus (Gheorghe Dinică) să repete la nesfârșit cum le-a arătat romanilor unde este sursa de apă a Sarmizegetusei.

Bastus poate fi folosit ca nume generic pentru ce se întâmplă astăzi. Când americanii au atacat Venezuela, în ianuarie, marea majoritate a celor care au murit apărându-l pe Maduro au fost cubanezi, semn că vajnicii militari venezueleni, plătiți regește să apere regimul, s-au întors cu spatele și i-au lăsat pe americani să intre și să iasă. În weekend, primele lovituri aeriene ale israelienilor și americanilor au lovit chirurgical toți capii militari și politici din Teheran, semn că nici iranienii nu duc lipsă de Bastuși.

Nu mă preocupă în mod deosebit soarta gardienilor revoluției și nici cea a mulahilor criminali. Dar nu pot să nu mă gândesc că ne propunem să cheltuim 5% din PIB pentru apărare, ceea ce ar însemna cam 20 de miliarde de Euro pe an la PIB-ul de azi și, dacă o fi, Doamne ferește, să conteze vreodată, o să ne trezim că niște trădători nemernici le-au transmis rușilor adresele exacte ale tuturor țintelor relevante din țara asta. Am fi poate mai protejați dacă am redirecționa măcar jumătate din ăia 5% spre educație.

Scriam acum o lună că “un nou război stă să înceapă pentru simplul motiv că Trump are nevoie ca americanii să se uite o vreme în altă direcție”. Voila! A început!

Ceea ce mi se pare mie extraordinar în tot ce s-a întâmplat până acum (2 PM ora României, 3 ianuarie) nu este intervenția spectaculoasă a armatei americane, finalizată cu extragerea lui Maduro din mijlocul capitalei venezuelene în mai puțin de o oră. Nu m-a surprins nici aparenta lipsă de reacție a armatei venezuelene, organizația super bine plătită pentru a asigura exact protecția regimului. Ceea ce am așteptat să văd a fost reacția Congresului american față de decizia președintelui de a porni o acțiune militară directă asupra unui alt stat. Mulți ar zice – un război. Sunt convins că Trump o va numi operațiune specială. Ei bine, o primă reacție a venit și este, literalmente, spectaculoasă!

Până acum, administrația americană a bombardat bărci cu motor care aparent făceau trafic de droguri, deși era evident imposibil ca acele șalupe să ajungă până la coastele americane aflate la 2000 de kilometri distanță. Apoi, au confiscat petroliere sub acuzația că acel petrol ar fi subvenționat traficul de droguri, deși doar un mare idiot poate crede că traficul de droguri – probabil cel mai profitabil business de pe lumea asta – are nevoie să fie subvenționat din vânzările de petrol. Iar acum vine această poveste, complet ridicolă și de un cinism absolut: armata americană a atacat o țară, bombardând capitala, două aeroporturi și o bază militară pentru a ajuta justiția să execute mandatul de arestare împotriva lui Maduro. Deci, încă o dată, SUA a trimis portavioane, submarine și trupe de asalt doar ca să-l protejeze pe cel ce venea cu acel mandat în buzunar.

Narativul ăsta nerușinat nu este menit să justifice intervenția prin prisma dreptului internațional, de care lui Trump nu îi pasă câtuși de puțin. Este inventat și împins cu forța în media americană doar pentru a justifica o acțiune militară care nu a fost autorizată de congres, așa cum spune legea. Dacă parlamentarii americani vor înghiți povestea asta, așa cum deja a făcut-o domnul senator Mike Lee, nu știu ce altă dovadă ne mai trebuie pentru a constata că ordinea constituțională americană a fost practic suspendată iar țara e condusă, discreționar, de un singur om.

Anul abia a început. SUA a intervenit în Venezuela și regimul iranian se clatină. Rusia, în ciuda aroganței tradiționale a lui Putin, nu stă nici ea prea bine. Toți trei sunt furnizori tradiționali de petrol pentru China. Ca să echilibreze balanța și să-și asigure o mână forte de negociere, China de ce nu ar lua Taiwan-ul, țara unde se produc jumătate din micropocesoarele globului?

De la Caracas, în Venezuela, și până la Miami, în Florida, sunt cam 2500 de kilometri, distanță pe care un iaht modern și rapid o acoperă în aproximativ o săptămână. “Traficanții de droguri” pe care Trump și armata americană îi tot omoară în largul coastei venezuelene sunt în bărci cu motor deschise. Chiar presupunând că șase oameni într-o barcă mică sunt suficient de idioți să creadă că pot naviga o săptămână în largul mării fără nimic deasupra capului, n-ar avea benzină decât pentru o zecime din distanță. Nu mai zic că ar ajunge la destinație cu cocaina în saramură.

Apropo de cocaină, producția Venezuelei este infimă, spre deosebire de vecina sa, Columbia, care produce 70% din producția mondială și 85% din cantitatea confiscată de poliția americană. Și e și mai aproape de Miami. Câtă cocaină produsă în Venezuela confiscă americanii? Sub 2%.

Dar, sigur, Trump și ridicolul său ministru de război, Hegseth, ne vorbesc de lupta patriotică împotriva drogurilor inventând cu nerușinare povești aberante și omorând oameni nevinovați. Într-o lume normală la cap ar trebui să înfunde pușcăria. În schimb, un nou război stă să înceapă pentru simplul motiv că Trump are nevoie ca americanii să se uite o vreme în altă direcție. Și jumătate dintre ei, altfel oameni sensibili la 0.0001% din compoziția unui vaccin, îl cred fără să clipească.

PS. Probabilitatea unei dictaturi crește exponențial atunci când cei aflați vremelnic la putere știu că dacă pierd controlul ajung la pușcărie.

Știe cineva ceva de modelul ăsta nou, Tesla Fachelon, de tot apare pe diverse site-uri?

OK, OK! Îmi cer scuze pentru postul de dinainte. A fost o glumă! Știu că nu e bine să faci glume pe seama electoratului unui anume curent politic, mai ales că te-ai putea alege cu capul spart. Recunosc că nu a fost frumos să sugerez, nici măcar în glumă, că suporterii domnului Georgescu ar putea fi niște michimauși cu capul mare de la prostiile idolului lor combinate cu propaganda trolilor ruși. Nu c-ar fi o scuză, dar vă spun și de la ce mi se trage. Am văzut ieri, La Digi, secvențe de la îmbulzeala din centrul Bucureștiului, cauzată de depunerea (inutilă?) a candidaturii. Din cauza grămezii, domnul Georgescu nu a mai putut să salute mulțimea cum îi place dânsului. A încercat, dar după ce și-a lovit vreo doi badigarzi cu cârja între picioare a renunțat.

Mulțimea de admiratori mi-a adus aminte de un banc de pe vremea lui nea Nicu (știm toți cine a fost nea Nicu ăsta, nu-i așa?). Cică un activist de la județeana de partid trece val-vârtej printr-un sat complet pustiu, oprește în fața primăriei, coboară în viteză din Dacia neagră cu numere mici și intră în sediu. Tot pustiu și acolo, dar găsește în final o femeie de serviciu. Unde sunt toți oamenii din satul ăsta? La căminul cultural, maică, la ora de engleză. Și cine lucrează pământurile CAP-ului? I don t know, maybe the students.

Well, conform sondajelor, aș putea paria că la vremea mitingului georgist câmpurile au fost din nou goale, cu fermierii noștri care în mulțimea din centrul vechi, care în fața televizoarelor de-acasă, pe Realitatea, de data asta mobilizați nu de spiritul anglo-saxon ci îmbibați de patriotism și energie zalmoxiană. Și cred că nu numai ei! După fețele dârze (ce superbă sonoritate dacă!) ale oamenilor din jurul lui Georgescu, probabil că în tot orașul nu s-a găsit picior (sau roată) de taximetrist.

PS. Ups! I did it again! Простите, товарищи!

Nimic nu va putea opri marșul georgeștilor spre putere.