În trecere

Ce naiba face ăsta, dă peste mine? WTF!!! Nu vezi foarte des chestii de-astea în centrul Bienne-ului. M-am oprit în mijlocul trecerii de pietoni, între benzi. Bătrânul minivan Nissan a încetinit, dar a continuat să vină. A trecut, alunecând încet prin faţa mea. Cot albit, zbârcit, ieşit prin geamul deschis, ţigară aprinsă între degete groase, burta aproape spijinită-n volan. Tricou fără mâneci, lanţ care-ar putea să fie de aur dar e de cocalar. Ochii privesc pe lângă mine dar mustaţa nu-i poate ascunde rânjetul – să fie doar sfidare sau e şi satisfacţia de a nu mă fi lăsat? Peste tot filmul care-mi defilează încet prin faţa ochilor, fără să mă calce, coloana sonoră a clarinetului tânguitor, acompaniat de tradiţionala orgă electronică. O manea.

Mă uit în urma Nissan-ului, încă neputând să trec mai departe. Număr de Zurich… Au luat-o şi ăştia la vale!

Insolaţie şi steroizi

Administraţia Biden a aprobat în 2022 un plan de investiţii de 370 miliarde de dolari pentru protejarea mediului şi lupta împotriva încălzirii globale. Energia verde generată fotovoltaic şi eolian, dar şi maşinile electrice, primesc largi părţi din suma totală în diverse scheme de susţinere a producătorilor sau a consumatorilor. Dar – căci există un mare “dar” – condiţia este ca panourile, turbinele eoliene sau maşinile electrice să fie produse în SUA. În 2018 Trump declanşa un război comercial împotriva Chinei, deşi toţi economiştii avertizau că nu va duce nicăieri. Şase ani mai târziu, e clar că tarifele impuse de Trump şi păstrate de Biden nu au adus niciun beneficiu economiei americane, doar au pus umărul la creşterea inflaţiei. Ce face acum Biden este să escaladeze războiului comercial în domeniul tehnologiilor “verzi”.

E o luptă pe care americanii o pierduseră deja. Scriam în precedentul post că Statele Unite au instalat, în toată istoria lor, mai puţine panouri solare decât a reuşit China doar anul trecut. Dincolo de capacitatatea de producţie covârşitor superioară a chinezilor, tehnologiile lor sunt superioare. Controlează materiile prime importante. Au costuri reduse, generate de producţia de masă. De ce o fi decis Biden să ducă o luptă exact în domeniul ăsta, cu exact aceleaşi tactici folosite şi de chinezi – subvenţii masive de la stat în loc de piaţă liberă – când e clar că pleacă cu şansa a doua?

Dar să revenim la protecţia mediului. Ai putea, să zicem, ca american, să instalezi trei panouri solare chinezeşti mâine. Sunt disponibile, sunt ieftine şi sunt performante tehnic. Alternativa este că vei putea instalata poate un panou, poate două, dar în câţiva ani, căci e mai scump să produci chestii în America şi va trebui să aştepţi ca industria autohtonă să se pună pe picioare, sprijinindu-se de subvenţii. “Urgenţa” climatică poate să mai aştepte.

Ca să se asigure că americanii vor alege varianta patriotică, Biden numai ce a anunţat creşterea taxelor vamale pentru panouri şi maşini electrice chinezeşti la peste 100%. Ai putea crede că o combinaţie de protecţionism vamal şi subvenţii uriaşe ar trebui să ridice economia americană “verde” aproape de stratul de ozon. Dar o foarte mare parte dintre americani cred, în cel mai bun caz, că problemele de mediu nu sunt atât de grave şi nici foarte urgente. Doar cu câteva săptămâni înainte de noile măsuri protecţioniste – şi cel mai probabil pentru că aflase de ele – Elon Musk renunţase la planurile Tesla de a lansa o maşină electică ieftină. De ce-ai vinde ieftin dacă n-ai concurenţă? Şefii celorlalţi mari producători americani, care sunt mult în urma Tesla sau a chinezilor la maşini electrice, par să o lase la rândul lor mai uşor. Fac cea mai mare parte din profit din camionetele lor cu motoare uriaşe, deci speră să continue aşa cât mai mult posibil, bazându-se pe agnosticii iubitori de benzină şi pe concurenţa redusă. Că scadenţa va veni şi că riscă să dispară, până la urmă, pare să nu fie o problemă pentru executivii care văd doar trei luni în faţă. Ei vor fi bine.

Dar s-ar putea să existe şi companii gata să profite de subvenţii şi protecţionism. Gata să ia bani guvernamentali ca să investească în următorii ani în fabrici de panouri sau de eoliene. Să-i prindă pe chinezi din urmă. Până la urmă, concurenţa face parte din spiritul economic american. Well… Trump a declarat că dacă ajunge iar preşedinte va anula toate deciziile lui Biden în materie de protecţie a mediului, deci probabil şi subvenţiile. Deci, hai, cine se bagă să investească?

În timpul ăsta, planeta face insolaţie.

Nemo

Cum România nu a găsit banii necesari participării la Eurovision mă văd în situaţia de a judeca complet obiectiv melodiile ce vor participa astăzi în marea finală. Iar preferata mea, dacă aş vota, ar fi “The Code”, melodia lui Nemo, reprezentantul Elveţiei, un băiat pe care-l ştiu de pe vremea când frecventam aceeaşi sală de fitness din Bienne. Clipul oficial Eurovision chiar prezintă câteva imagini din oraş, dar nu de-asta îmi place melodia, chiar sunt obiectiv.

Varianta “de concurs” o veţi putea vedea în finala ce va avea loc în această seară, presupunând că TVR va difuza, măcar, show-ul. Dar mie îmi place această variantă, înregistrată cu orchestra simfonică a oraşelor Bienne şi Solothurn.

Ce mai emit cei ce “nu emit”

Ştiu eu pe cineva de pe FB care este climato-sceptic. Folosesc termenul ăsta pretenţios ca să nu se prindă că vorbesc despre el în eventualitatea, extrem de improbabilă, că va ajunge vreodată aici. De când posturile antivacciniste nu mai sunt ce-au fost, amicul şi prietenii din bula lui s-au specializat în încălzire globală. Care nu există. Deşi nu există, dacă ar exista ar fi vina Chinei. Oamenii, în general, nu emit suficient de mult CO2 cât să conteze pentru planetă, dar şi dacă ar emite, ştiţi de unde s-ar ridica bulele alea de codoi în aer? Din China, normal!

Povestea asta cu China care produce încălzirea globală (care, totuşi, nu există!) este mai populară decât ne-am putea închipui, chiar dincolo de bulele propagandei suveranist-aurist-şoşociste. Două exemple semnificative de la noi: domnul Băsescu spunea acum câteva săptămâni că politica Green Deal europeană este greşită câtă vreme Europa este responsabilă pentru doar 6% din emisiile de CO2 ale planetei. Domnul Iohannis, celălalt în curând fost preşedinte, se lăuda la Dubai că România şi-a redus emisiile de carbon cu două treimi în ultimii 30 de ani. Falimentarea industriei energofage comuniste, deşi probabil inevitabilă, nu mai fusese încă un motiv de mândrie naţională. Iată, în sfârşit, dovada că a ajutat la ceva! Oricum, situaţia ar fi putut fi chiar mai bună dacă domnul preşedinte ar fi fost mai atent la utilitatea călătoriile sale cu avionul şi dacă ar fi făcut un pic de airplane sharing (ia-mă nene, cum ar veni în română). Pe de altă parte, veşti bune vin dinspre guvern, unde domnul Ciolacu şi-a pus priceperea în slujba cauzei ecologiste: lucrează la următorul val de falimente care vor reduce amprenta de carbon a României. Asta o fi calea?

Dacă Europa şi America ar fi continuat să producă ace, brice şi carice, astăzi am fi fost responsabili pentru poluarea mediului. Dar pentru că mai nou doar vindem la de trei ori preţul lucrurile importate din Asia brusc am fost absolviţi de vină. Putem continua liniştiţi să cumpărăm tone de rahaturi făcute în China, în timp ce dăm vina pe ei pentru emisiile de carbon.

Caricatura de mai sus cu Denzel Washington (care, ironia sorţii, este democrat şi ecologist) reuşeşte magistral să întoarcă realitatea cu curul în sus la toate nivelurile: da, la nivel local o maşină care poluează contează, vedem asta în fiecare zi pe şoselele oricărui oraş. Iar la nivel global cele “1200 de centrale pe cărbune” ale chinezilor asigură producţia mărfurilor consumate de întreaga planetă, nu doar de chinezi. Deci zarurile agăţate de retrovizoarele auriştilor, ba chiar şi iconiţele cu Arsenie, au contribuit la acea poluare.

Şi dacă e să vorbim de eforturile de limitare a încălzirii globale, să punem lucrurile în perspectiva corectă. Da, China e ţara cu cea mai mare emisie de CO2, dar în acelaşi timp puterea electrică solară instalată doar anul trecut în China reprezintă 50% din toată energia solară instalată la nivel global şi mai mult decât a instalat SUA vreodată (!). Se poate mult mai bine, dar măcar sunt conştienţi de complexitatea problemei şi lucrează să o îmbunătăţească, spre deosebire de valurile de negaţionişti americani şi europeni care văd (şi cred) doar teorii conspiraţioniste.

Cum luptăm cu încălzirea globală

Nu ştiu dacă am mai recomandat podcast-uri până acum, dar ăsta chiar merită. Gazdele sunt doi (foşti) politicieni britanici de top, unul din partidul laburist, celălalt de la conservatori, care se înţeleg de minune împreună. Invitatul acestui episod este Sir Dieter Helm, profesor de politici energetice la Oxford şi un mare climatolog. O discuţie onestă, “brutală” pe alocuri, despre starea politicilor de combatere a încălzirii globale. Spoiler alert: nu e grozavă!

De prin Bucureşti

Am luat pentru prima dată trenul între aeroport şi Gara de Nord. A fost super aglomerat, jumătate dintre călători fiind asiatici veniţi să muncească la noi iar majoritatea celorlalţi probabil angajaţi ai aeroportului. Interesant a fost că numeroşi oameni au urcat în cele câteva staţii intermediare, ceea ce probează şi la noi utilitatea trenurilor suburbane în aglomeraţia unui mare oraş. Din păcate trenurile circulă doar la 40 de minute distanţă, şi asta nu pentru că se foloseşte infrastructura veche a CFR-ului ci pentru că nou construita reţea feroviară dintre Mogoşoaia şi aeroport are o singură linie, deci trenurile se aşteaptă unul pe celălalt în Mogoşoaia, la jumătatea drumului. Să construieşti încă o linie va fi mult, mult mai scump decât să fi făcut două din prima sau măcar mai multe puncte de bifurcaţie pe traseu. Cine o fi fost marea inteligenţă administrativă care a decis asta?

………………..

Doamna Şoşoacă anunţă în avanpremieră noi filme, pe lângă cele zilnice de pe tiktok, de data asta cu ea la duş sau în alte ipostaze surprinzătoare, de exemplu cu gura închisă. Sigur, numai un mare ticălos ar putea publica aşa ceva în spaţiul public, cel mai probabil unul dintre numeroşii foşti soţi, căci cine se aseamănă se adună. Ar fi detestabil, regretabil, condamnabil, abominabil şi o să mă urăsc pentru asta, dar probabil că o să mă uit! Csf, ncsf!

…………………

Becali anunţă, în faţa camerelor TV, că se retrage la mănăstire în tăcere, post şi rugăciune, până la Paşte. E miercuri, a treia zi de post, deci a ratat startul, poate pentru că nu-i era gata noua şapcă cu trei cruci.

………………….

În faţa palatului voievodal de la Curtea Veche un grup mare de turişti caută găuri în plasa verzuie care acoperă gardul metalic ce înconjoară ruinele. Sunt doar câteva prin care se vede bine, deci oamenii stau la coadă să vadă statuia lui Vlad Ţepeş. Plasat strategic între ei, un ghid tinerel le vorbeşte turiştilor în spaniolă. Nu înţeleg eu chiar totul, dar pricep destul ca să mă enervez, căci omul dă vina (cum altfel?!?!) pe Nicuşor Dan pentru starea deplorabilă a zidurilor. Cică primarul blochează nu ştiu ce contract cu o firmă de construcţii care altfel ar face locul să arate ca pe vremea lui Brâncoveanu. Arunc şi eu o privire prin plasă. Cred că în vreo 35 de ani, de când am fost aici prima dată, singura intervenţie umană, în afară de gard, sunt cele trei grămezi de cărămizi, nou apărute în peisaj. În rest, doar timpul îşi face treaba, tăcut, implacabil.

…………………

Mic studiu de caz la metrou, într-o aglomeraţie de nedescris, la vremea la care mareea corporatiştilor se retrage înapoi în Berceni. O singură femeie, între două vârste, se dă pe Facebook. Lângă ea, un zugrav joacă o chestie cu bile colorate care explodează. Restul, de jur-împrejur, respiră în ritmul tiktok. Dar stai, două scaune mai încolo o tânără citeşte! Mă ridic pe vârfuri şi văd ce: Învăţături de la Muntele Athos a părintelui Pimen Vlad, care probabil că i-a luat faţa lui Teodosie la follower-i. Dacă-şi face canal ortodox de tiktok chiar nu o să mai citească nimeni (în metrou).

Tipul de lângă mine se uită la un filmuleţ cu un tip care a dresat un labrador să grupeze diverse forme geometrice – triunghi la triunghi, cerc la cerc, pătrat la pătrat. Dacă se crede tare ar trebui să încerce să dreseze şi rasa bercenară să grupeze sticlă la sticlă, plastic la plastic, cartoane la cartoane.

Între timp, ascunşi pe după tiktoacele noastre de toate zilele şi profitând cât se poate de pe seama lor, Ciolacu are şanse la preşedinţie, Piedone la primărie, Tudose, Rareş Bogdan şi Gabi Firea primii la parlamentul european. Cam atât se poate în materie de meritocraţie democratică, şi încă nici nu i-am menţionat pe Simion şi Şoşoacă. Vorba lu’ domnu’ Bolintineanu: viitor de AUR ţara noastră are!

Dar lăsaţi asta, aţi văzut tiktocu’ ăla nou al lui Jador? Super tare!

Scrum, bulane, epoleţi

În faţa barăcilor de lângă bariera de pe Săvineşti era forfotă mare. Bulane şi epoleţi împânzeau locul, vreo 7-8 gealaţi în combinezoane negre, plus vreo câţiva angajaţi la spaţii verzi. Alaltăieri cam pe la aceeaşi oră, la precedenta alergare în jurul Văcăreştiului, nu era absolut nimeni. Poate să fi dormit cineva ascuns prin gherete. Ce s-a întâmplat între timp? Ieri a fost (încă) un incendiu, un fum gros a învăluit din nou tot cartierul. S-a repetat acelaşi scenariu de care am mai scris acum câţiva ani, în Delta Force, divizia inutilă. Deşi peste noapte a plouat, deci un nou incendiu este improbabil, băieţii sunt toţi cu bulanele pregătite.

Poate că, până la urmă, au dreptate ăştia care votează cu Şoşoacă şi Simion, poate aşa funcţionează lucrurile la noi, e nevoie să ne dăm foc la casă pentru a convinge statul să-şi facă treaba, măcar câteva zile, până trece vâlvătaia.

Şi totuşi, natura renaşte.

Doar două pagini, oricum nobody gives a shit!

Cum o să ai patru pagini de CV, cine crezi tu că citeşte patru pagini? Normal nu trece nimeni de prima pagină! Nu, dear, două, chiar şi-aşa e prea mult! Scoate detaliile personale, nu e nimeni interesat că eşti însurat şi ai copii. Categoric scoate data naşterii, că nu te avantajează, ba din contră, tu n-ai auzit de ageism? Crede-mă, există! Aoleu de când ai terminat facultatea! Toate şcolile astea sunt din România? În fine, aia e… Zici că-ţi place să citeşti… asta e discutabil, câte cărţi citeşti pe an? Aaa… da, ar fi OK, dar mai bine scoate hobby-urile cu totul, nobody gives a shit, toţi facem sport şi chestia asta cu blogging-ul poate să fie controversată. Şi cine crezi că mai citeşte astăzi? În afară de tine?

Numele e cum e, nu sună Swiss, asta-i cam naşpa, măcar pune sus de tot, lângă adresă şi telefon, că ai permis de şedere C. Schimbă naibii Times New Roman că-i font de vârsta a treia, fă-l şi tu să arate mai fresh. Calibri e cel mai la modă. Sau Arial. Pune titlurile cu altă culoare şi bagă-le în nişte casete colorate, să iasă în evidenţă. Ai listat prea multe job-uri, normal contează doar ce-ai făcut în ultimii zece ani. Taie-le pe ultimele două, că-s prea de demult, la experienţa ta zece ani nu contează. Aşa, mai scurtezi. Overview-ul ăsta de la început e bun, dar prea lung. Mai puţine bullet point-uri, 3-4, dar mai clare. Bagă toate keywords-urile din anunţ, degeaba spui cu alţi termeni acelaşi lucruri, ăia nu pricep. Bagă rezultate, nu numai sarcini şi proiecte. Numere mari, trebuie să te lauzi, dar pe scurt, n-o lungi că nu citesc. Zi că ştii excel, powerpoint, SAP, de-astea… altfel o să creadă că eşti bătrân şi nu te descurci. Pari cam supracalificat pentru majoritatea job-urilor, ceea ce înseamnă că o să te respingă din prima. Nu contează că ai accepta un pas în spate, nimeni nu o să întrebe. Ţine minte, are 15 secunde să decidă.

Aş putea să mai zic, că mai am, dar ar fi mai bine să nu o lungesc, nu-i aşa? Ideea este că mulţi câştigă o pâine din sfaturi despre cum să construieşti un CV care să-i atragă atenţia recruiter-ului. Cine este acest recruiter? Păi, din sfaturile de mai sus, te-ai putea gândi că e vorba despre o persoană în general foarte leneşă, cu o inteligenţă limitată, abilităţi profesionale reduse, care nu ştie mai nimic despre domeniul pentru care recrutează, are capacitatea de concentrare a unui cimpanzeu bătrân, atenţia excitată doar de chestii strident colorate, care dă dovadă de solide idei preconcepute şi un nivel ridicat de ipocrizie. Cam de la nivelul ăsta porneşti şi pentru asta te pregăteşti.

Staţi puţin, că se complică! Mai nou dom’ recruiter (am zis dom’ dar, evident, este vorba despre he sau she sau they sau ce-o mai fi) foloseşte intens AI-ul, deci trebuie să fii compatibil cu scanarea digitală a acelor amărâte de CV-uri şi cu selecţia norocoşilor prin algoritm. Deja văd cu ochii minţii câteva zâmbete. Prin comparaţie cu persoana în carne şi oase de mai sus asta nu poate fi o veste proastă, nu-i aşa? O maşină, nici măcar cea mai inteligentă din lume, ar putea să treacă lejer de prima pagină în 15 secunde. Păi şi recruiter-ul nostru ce-o să mai facă? Simplu: CV-ul!

Puţintică răbdare, stimabililor! Vine…

Aurul, ochiul dracului!

Organizaţiile non-guvernamentale care s-au luptat, ani de zile, pentru a proteja mediul înconjurător şi moştenirea culturală a zonei au avut de-a face nu numai cu RMGC, o companie care s-a dovedit capabilă de orice pentru a stoarce aurul acela din munte. Ar fi fost suficient de greu şi doar împotriva companiei şi a reprezentanţilor ei. Dar La Roşia Montană ONG-urile s-au înfruntat în egală măsură cu fiecare guvern al României de până în 2015 şi cu majoritatea marilor trusturi de presă, nu mereu aceleaşi dar aproape toate răspândind propagandă şi minciuni. Ar fi păcat să-i uităm pe Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc sau Victor Ponta, ale căror guverne au încercat să dea drumul exploatării. Sau pe Traian Băsescu, un alt mare suporter al mineritului cu cianuri. Toate cele trei mari partide ale vremii, PDL, PSD şi PNL au fost gata să transforme zona într-o groapă toxică pentru bani care mai mult ca sigur au susţinut campanii, candidaturi şi persoane. Ar merita şi o investigaţie jurnalistică în arhivele marilor trusturi de presă, pentru a vedea cine a intoxicat opinia publică cu minciunile corporaţiei, dar probabil că n-ar avea niciun efect, de obicei obrazul gros tot gros rămâne. Mulţi ar trebui să facă puşcărie pentru ce s-a întâmplat şi pentru ce s-ar fi putut întâmpla dac-am fi pierdut – angajaţi ai multinaţionalei, politicieni, ziarişti. Dar sunt convins că nimeni nu va păţi nimic.

E cu atât mai scandalos, în toată ciorba asta toxică de aproape două decenii, să fii astăzi şeful PSD – partidul cu multe bube-n cap, la fel de multe ca PDL-ul ascuns printre fustele marilor urmaşi ai Brătienilor – şi să-l găseşti drept vinovat pe Dacian Cioloş şi guvernul lui de tehnocraţi care-a stat un an la cârma ţării. Asta în condiţiile în care procesul României cu RMGC a început pe timpul lui Ponta, câteva luni înainte ca Cioloş să fie investit. Mai mult, guvernul Cioloş a fost cel care a angajat echipa care a câştigat procesul şi tot el este cel care a propus ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Ideea referendumului privind exploatarea, fluturată pe la începutul acestei săptămâni de acelaşi domn Ciolacu, mă face să cred că PSD-ul era din nou gata să colaboreze cu firma canadiană, negociind o “salvare” a situaţiei prin începerea extracţiei de aur la Roşia Montana.

Şi ca să revin la Cioloş, USR şi Reper, vinovaţii de serviciu pentru nereuşitele de decenii ale marilor partide post-decembriste, ultimele declaraţii ale domnului Drulă fac dovada felului în care aceşti oameni “noi” nu înţeleg nimic din politica dâmboviţeană tradiţională. Pentru că numai un neavenit îşi poate imagina că o manipulare a bursei, oricât de inteligent orchestrată, poate egala vreodată aurul curat al sfintei şpăgi.

Geometria variabilă a libertăţilor fundamentale

Să posezi o armă de foc, de fapt să posezi câte arme de foc vrei, e un drept fundamental, garantat de constituţia americană. Dacă tot ai o armă ai opţiunea, ori dreptul, spune-i cum vrei, de a o folosi. De-aia o ai, pentru că ai acceptat, înainte să o achiziţionezi, posibilitatea de a ucide pe cineva, dacă e vreodată nevoie. Sigur că, în funcţie de circumstanţe, s-ar putea să răspunzi legal dacă omori pe cineva, dar preferi ca decizia să fie la tine, convins că vei face ce trebuie la momentul oportun. Orice încercare de a reglementa chestia asta e considerată îngrădire a drepturilor fundamentale.

Conservatorii americani – deşi nu numai ei sau de la ei – care se auto-definesc pro-life, vor scoaterea completă a avorturilor în afara legii. Mai nou, un judecător ultraconservator din Alabama a decis că embrionii umani obţinuţi prin fertilizare in-vitro şi conservaţi în azot lichid sunt persoane în sens juridic, cu toate consecinţele care pot deriva din această decizie. Una a fost suspendarea imediată, în Alabama, a procedurilor de fertilizare in-vitro. Alta ar fi încă un pas spre scoaterea în afara legii, fără excepţie, a avorturilor.

Te-ai aştepta, după intransigenţa privind avortul, că avocaţii pro-life sunt şi consecvenţi. Dar nu, aceiaşi oameni sunt, în majoritate, împotriva abolirii pedepsei cu moartea (în Statele Unite). În pandemie, cam aceeaşi tabără a considerat portul măştii şi mai toate măsurile de limitare a răspândirii covidului drept limitare a libertăţii. Opţiunea de a nu te vaccina a fost ridicată la rangul de inalienabil drept fundamental. O libertate în numele căreia anumite sacrificii pot fi acceptate, cum ar posibilitatea ca bătrâni sau oameni vulnerabili sau întregi grupuri sociale care au dus greul pandemiei să-şi rişte viaţa.

Surprinzător cum să iei o viaţă folosind o armă e un drept dar să faci, eventual, un avort, nu mai e. Surprinzător cum lucrurile nu sunt considerate în niciun fel echivalente de către conservatorii americani care se consideră pro-life şi, pe deasupra, creştini. Din nou, aceiaşi care consideră că pedeapsa cu moartea e rezonabilă şi îndreptăţită. Spunea cineva, chiar aici pe blogul acesta, că sunt oameni pe care nu-şi permit să-i lase să trăiască – este asta o demiurgică imagine despre lume, viaţă şi moarte sau doar o consistentă doză de ipocrizie?