Ciuca miștourilor

După prestația de astăzi a domnului Ciucă la Măruță încerc să pricep dacă trebuie să privesc într-o cheie diferită prestația dânsului de acum câteva luni, la o altă emisiune TV, sau explicația e aceeași. Atunci, întrebat cum a votat la referendumul pentru “familia tradiţională”, a răspuns, greu, poticnit, temător, că a votat “da”, asta după ce iniţial a încercat s-o scalde spunând că n-a avut practic de ales, PNL-ul fiind partid istoric şi identitar, cu familia, credinţa şi patriotismul printre valorile fundamentale. La vremea respectivă m-a șocat naturaleţea cu care domnul general recunoaște că a votat “Da”, pentru ca în fraza următoare să spună că nu are nimic împotriva minorităţilor de orice fel. Ca și astăzi, ai putea să crezi că nu a înţeles corect pentru ce a fost acel referendum. Întrebarea de pe buletinul de vot nu era dacă tu personal preferi un partener de sex opus, dacă crezi în Dumnezeu sau dacă îţi iubeşti ţara, cum fără sens a adăugat domnul Ciucă. Întrebarea era dacă eşti de acord să se modifice Constituţia şi legile ţării pentru ca ceilalţi să nu poată avea drepturi egale majorităţii. Nu ai nimic împotriva lor dar votezi ca ei să fie persecutaţi, asta este încă o probă de democraţie originală (era să-i spun tradiţională), în sensul definit magistral de marele Iliescu. Probabil că domnul Ciucă încerca să se facă simpatic votanţilor PNL tentaţi să migreze spre AUR sau ŞOŞ. Domnul general nu înţelege că, orice ar face, nu le poate intra în grații golanilor care votează cu AUR. Aşa cum un joint fumat pe ascuns nu te face Snoop Dogg, nici un “da” la referendum nu te face George Simion. Pentru aurişti, domnul Ciucă nu va fi niciodată altceva decât un gabor alunecos şi fără… curaj, ca să zicem aşa. De astăzi, și unul care nu prea pricepe mare lucru.

4 thoughts on “Ciuca miștourilor

  1. Mare ecou avu emisiunea asta, de i-ați dat atenție și tu și Florin 😀
    În fine, pentru mine orice-ar zice dumnealui (ciucă, firește) e tot aia, adică mi-e egal cu zero, girul meu nu-l are. Dar, pe de altă parte, mă gîndesc că și pentru alegătorii lui, orice gafe ar face, colosale sau banale, tot aia e…

    Liked by 2 people

  2. Ciucă e tipic pentru noul gen de politician: insipid, incolor, IQ minim, ideal de manipulat de cine trebuie. Cred că e omul perfect care să stea într-o galerie de personaje alături de Olaf Scholz ori Kmala

    Like

    1. Părerea mea e că domnul Ciucă nu reprezintă noul gen de politician. Aș zice că noul gen de politician, în ultimii zece ani cel puțin, este extremistul populist. E suficient să vă uitați câți suveraniști candidează sau au încercat să candideze în România, iar situația e aceeași peste tot în Europa sau SUA. În plus, n-aș face o paralelă între Ciucă și Sholz sau Harris, e totuși o diferență majoră de anvergură politică, iar acuzațiile că cei doi ar fi manipulați de către cineva sunt, sincer, povești social media fără prea multă substanță. De altfel, nici domnul Ciucă nu este manipulat, este doar loial, ceea ce e complet diferit.

      Like

Leave a comment