Torturi

– Să fac unul de mere şi unul de ciocolată sau două de ciocolată?

N-o să intru în multe poveşti care vin din trecutul îndepărtat deja, doar spun că niciodată nu mi-a plăcut în mod deosebit tortul de mere. E adevărat că am spus că nu-mi place abia după vreo şapte-opt ani de torturi de mere. Nu mă omor după torturi în general, încerc oricum să evit deserturile, aşa că ce importanţă are? Dar a avut. Au urmat vreo doi ani de torturi (delicioase) de ciocolată şi apoi – bum! revoluţie! – parcă de nicăieri a apărut cheese cake-ul cu fructe de pădure. Or fi multe alte deserturi delicioase pe lume şi sper ca mama să nu citească postul ăsta, pentru că tăvălitele, cozonacii, “prăjitura bună”, cornuleţele sau plăcintele ei merită, la rândul lor, premiul cel mare la master chef. Dar cheese cake-ul ăla este, pentru mine, desertul suprem. L-aş alege de fiecare dată, fără excepţie şi fără să mă plictisesc de el.

– Două de ciocolată, zic neconvins. Am mâncat cheese cake de ziua mea, adică weekend-ul trecut, aşa că mă abţin să complic lucrurile şi aleg dintre cele două opţiuni oferite, poate că altcineva vrea o schimbare. Dar de ce două, suntem doar şase, un singur tort nu e de ajuns pentru toţi?

-Sunt două sărbătorite, de-aia am zis să fac două torturi, aşa că nu mă mai critica. Mai bine zi-mi ce părere ai!

-Nu de mere!

-Aşa!