Ce cărţi (bune) am mai citit (15)

Kazuo Ishiguro – Klara si Soarele

Încă o carte frumoasă scrisă de Ishiguro. Deşi teoretic un science-fiction, precum favorita mea “Să nu mă părăseşti”, cartea mi s-a părut mai apropiată ca stil de “Rămăşiţele zilei”, cealaltă mare capodoperă a autorului. Ce poate face o mare inteligenţă (artificială sau nu) cu o sursă limitată de informaţie? Vă recomand să aflaţi singuri un superb posibil răspuns.

Iulian Bocai – Constantin

Am scris câteva cuvinte, acum ceva vreme, despre Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu, precedenta nuvelă a lui Iulian Bocai. Scriam, la sfârşit, că abia aştept să o citesc pe următoarea. Şi iată-mi dorinţa îndeplinită cu acest frumos “Constantin”, un roman despre un timp al Bucureştiului pe care l-am trăit, cândva, aproape identic. Poate că lumea asta o mai exista pe undeva, prin cotloanele vechi ale oraşului, cine ştie, dar în caz că nu, acum avem această mărturie perfect depănată. Instinctul îmi spune că domnul Bocai abia se încălzeşte.

Karina Sainz Borgo – La Caracas va fi mereu noapte

Un roman care descrie lupta pentru supravieţuire a unei femei care se trezeşte prinsă în mijlocul unui război civil brutal. Deşi un roman de ficţiune, cartea este inspirată de experienţa autoarei ca jurnalist în Venezuela, o ţară complet distrusă de un falimentar experiment marxist şi de luptele pentru putere ce au urmat morţii lui Chavez. Că tot am auzit săptămâna asta despre doi tineri (elveţieni) care au convingeri marxiste şi anarhiste (care cred, de exemplu, că statul, chiar şi cel elveţian, trebuie distrus pentru a fi reformat!!!), le voi recomanda călduros această carte, deşi sunt convins că nu vor o citi pentru că nimic nu e mai credibil decât ce poţi găsi în bula ta de pe facebook.

Hervé le Tellier – Anomalia

Cartea asta a luat Prix Goncourt în 2021 şi între timp a devenit (sau a inspirat) un serial Netflix. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este combinaţia perfectă dintre scriitura inteligentă a unui intelectual rafinat şi povestea alertă care te ţine cu sufletul la gură, un melanj de thriller, SF şi roman poliţist.

Noam Chomsky – Iugoslavia. Pace, război şi disoluţie

Sunt un admirator al marelui intelectual care este Noam Chomsky şi de-a lungul timpului am citit şi rezonat cu multe dintre opiniile sale despre lumea în care trăim. Cartea asta, Iugoslavia, este o colecţie de articole publicate la vremea respectivă despre războiul din Balcani care a dus la dezintegrarea statului federal iugoslav. În mare, sunt de acord cu criticile pe care le aduce felului în care a fost tratată criza de către comunitatea internaţională sau cu mai vechile sale opinii despre politica externă, intervenţionismul şi militarismul americanilor. Sunt de acord şi cu criticile aduse marilor trusturi media despre felul în care a fost prezentat războiul. Dubla măsură, faptul că puterile occidentale au ignorat un genocid similar în estul Turciei, împotriva kurzilor, este de asemenea adevărat. Dar toate aceste argumente, atent construite, sunt numai o parte a problemei şi nu neapărat cea mai importantă şi nici cea mai gravă. Într-un război în care toate grupurile etnice au comis abuzuri şi crime grave, unele probabil încă nepedepsite, autorul pare părtinitor şi nu la fel de exact când vorbeşte despre atrocităţile grupului etnic majoritar al sârbilor. Că intervenţia NATO, deşi bine intenţionată, a avut părţile ei chestionabile este adevărat, dar că o intervenţie nu ar fi fost necesară nu este. Aici cred că domnul Chomsky greşeşte pentru că este, a fost, prea multă vreme împotriva uneia dintre părţi. Istoria asta pare să se repete în legătură cu opiniile domniei sale în legătură cu suportul acordat Ucrainei de către statele NATO.