Barbie

A fost a treia zi de după lansarea elveţiană şi lumea a continuat să vină la cinema costumată în ton cu tema filmului, deci mult roz şi cam atât, în principal pentru că au cam lipsit Kenii şi cei câţiva care s-au încumetat să vină au cam refuzat să-şi ia rolul în serios. Eu am însoţit trei Barbie drăguţe, deci am făcut şi eu ce-am putut: un pic de bleu şi-un zâmbet tâmp. Nesigur pe mine, chiar am încercat să-mi asum, modest, rolul de Ken’s father, dar am fost refuzat categoric. Am fost asigurat că (încă) mă calific la Keni, ceea ce m-a măgulit un pic… doar până când a început filmul de-adevăratelea.

Deci avem pe de o parte lumea perfectă a tuturor modelelor diferite de păpuşi Barbie. Sunt multe pentru că ar fi complicat zilele astea să zici că fetiţele s-ar mulţumi, la o adică, doar cu Margot Robbie. În fine, probabil că şi marea majoritate a băieţilor, dar să nu mergem încă în direcţia aia. Să pornim de la premiza că doar fetiţele se joacă cu păpuşi. În lumea asta, Ken e doar un produs de categoria a doua, cam echivalentul ultimului set Mattel de pantalonaşi roz cu blăniţă. Normal, Ken se simte neglijat, dacă nu chiar discriminat. Categoric plictisit.

Avem, apoi, lumea reală, aia a noastră, în care Kenii îşi iau revanşa, de exemplu refuză să vină la film şi dacă vin sunt îmbrăcaţi aiurea în treningul cu care-au fost la sală. Deşi Kenii se simt stăpâni aici (dar nu prea mai sunt) filmul se abţine în mod meritoriu să devină feminist şi rămâne, cu modestie, o comedie spumoasă. Adică face nediscriminatoriu mişto de toată lumea, inclusiv de managerii executivi ai Mattel, compania producătoare a miliardului de Barbie vândute până acum.

Întorşi în lumea Barbie, Kenii încearcă să preia controlul, ca să fie patriarhat şi să fie bine (CSNFRău). Deci, ca să pricepeţi până când o să mergeţi să vedeţi filmul, un fel de lumea lui Andrew Tate şi a tristanului de frate-su, în care toţi bărbaţii adevăraţi au învăţat deja de la mentorii lor cum să-şi permită Lamborgine, vile, trabucuri cubaneze şi şoturi cu testosteroane, toate din mitica industrie a filmului de videochat care s-a dezvoltat în deja celebrul Voluntari şi în care joacă, mai mult sau mai puţin pe bază de voluntariat, vedete de pe la noi.

Dar Kenii nu vor prelua controlul pentru că, deocamdată, tot fetiţele sunt stăpâne pe lumea jocului cu păpuşi. Ca lucrurile să se schimbe şi Kenii să capete şi ei un statut egal este, evident, nevoie ca tot mai mulţi băieţei să înceapă să se joace cu păpuşi. Abia atunci vom putea spera că va fi mai bine atât în lumea Barbie şi Ken cât şi în lumea reală, nu? Nu?

Am bătut câmpii destul. Mergeţi şi vedeţi filmul, care este o comedie fantastică! Vorba cântecului, “life in plastic, is fantastic!“. Aaa, cât pe ce să uit! Şi Margot Robbie, nene!