Câteva mii de activişti de mediu s-au adunat acum câteva săptămâni să protesteze împotriva proiectului unui mare rezervor de apă pentru irigaţii construit în Sainte-Soline, o zonă din centrul Franţei. Protestul, care probabil că a fost mai degrabă un pretext pentru mai largile mişcări sociale împotriva creşterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, a degenerat în violenţe nemaivăzute până acum în Franţa, o ţară oarecum obişnuită cu meetinguri care sfârșesc prost. În spatele mașinilor jandarmeriei, cuprinse de flăcări și cu geamurile sparte, dincolo de ploaia de bolovani și bile de pétanque care se revărsa asupra scuturilor forțelor de ordine, se putea vedea, chiar și prin norul de gaz lacrimogen, motivul protestului, digul proaspăt finalizat al marelui bazin de irigaţii. Să protestezi împotriva unui proiect de infrastructură care afectează mediul înconjurător este perfect rezonabil. Un bazin de irigaţii în vremea schimbărilor cimatice şi a secetei din ce în ce mai pronunţate şi-ar putea găsi, totuși, justificarea în contextul larg al luptei împotriva efectelor încălzirii globale. Nu mă pricep, deci nu ştiu dacă acel proiect este până la urmă nociv în ansamblu – numeroşi specialişti francezi spun că nu. Dar să protestezi – și încă într-un mod atât de violent – împotriva unui proiect care pare deja finalizat mi se pare un demers absolut derizoriu. Construcția trebuie să fi durat câțiva ani, deci ce sens mai avea mișcarea de protest după ce ea a fost terminată? În afară de un bun motiv pentru niște huligani exaltați de a da cu pietre în poliție? Apropo, organizatorii cei verzi s-au dezis doar cu jumătate de gură de violențe, ceea ce i-a făcut să se identifice cu populiștii radicali de extrema stângă care au preluat, practic, controlul mişcării de protest. Mă îndoiesc că anarhia va putea salva planeta.
În 2021 elvețienii au respins prin vot un referendum care dorea interzicerea pesticidelor în agricultura țării. Respinsă ferm de către asociațiile de fermieri și de aproape tot spectrul politic, inițiativa a fost susținută de verzi și de asociațiile ecologiste. Nu mi-a fost clar care a fost raționamentul și sunt convins de bunele intenții ale acestor oameni, dar dacă ecologiștii își imaginează că salvarea planetei stă în agricultura bio se înșeală amarnic. Ar fi poate o greșeală mai mare decât întoarcerea completă la petrol și cărbune, căci scăderea de productivitate care s-ar produce în agricultură ar duce la tăierea și mai multor păduri pentru a putea hrăni cei peste 8 miliarde de locuitori ai planetei. Agricultura bio este pentru clienții bogați care-și permit prețul. Nu ajută la reducerea încălzirii globale, ba din contră… Pentru a proteja mediul este nevoie de mai multă știință, nu de întoarcerea la sapă – semințe mai rezistente, tratamente optimizate, recolte mai mari cu mai puțină apă.
În principiu, nu sunt împotriva unor acţiuni cu mare impact mediatic, care să arate lumii urgenţa dezastrului climatic spre care ne îndreptăm. Greta Thunberg e un exemplu excelent – o adolescentă ale cărei acțiuni de protest au ridicat cu câteva trepte urgența climatică pe agenda omenirii. Pot înțelege, până la un punct, chiar și acțiuni mai îndrăznețe, mai agresive, menite să perturbe activități, evenimente, industrii. Mă refer, în primul rând, la organizații gen Extinction Rebellion. Dar când lucrurile se duc atât de mult la extrem e nevoie de mare grijă pentru a nu crea exact efectul contrar. Să te lipești cu adeziv de o șosea sau să întrerupi maratonul londonez, de exemplu, nu mi se par idei foarte inteligente. Să oprești o cursă de F1 ar fi o idee mult mai bună.
Există riscul ca mișcările și partidele ecologiste să fie asociate (sau să se asocieze singure) populismului de extrema stângă și, în general, unui radicalism politic în creștere pretutindeni. Nu comunismul va mobiliza lumea pentru salvarea planetei. Planeta are nevoie nu de activiști exaltați ci de mai multă știință, colaborare, bun exemplu și mult efort. De mai puțin cărbune dar și de mult mai multă inteligență.
APort 