Am primit o scrisoare acasă de la dealerul de la care am luat maşina. Pe un ton protocolar mi se aducea la cunoştinţă că maşina a comunicat către centrul de service că există o problemă tehnică ce trebuie rezolvată fără întârziere. Eram invitat să-mi fac cât de curând o programare. Iniţial m-am îngrijorat, căci ultimele săptămâni au fost oribile, nicio şansă să intre şi o vizită la service în program, deci maşina avea să fie condusă aşa, defectă. Apoi m-am enervat, căci abia a împlinit un an luna trecută şi are doar vreo 8 mii de kilometri, cum naiba să se strice? E drept că nici nu i-am deschis capota încă, habar nu am cum arată motorul. S-au dus vremurile când completam antigel în fiecare dimineaţă în parcarea din faţa blocului din Berceni. Aminitirea asta m-a mai liniştit, până la urmă e în garanţie, deci măcar n-o să plătesc.

Având drum prin zonă, am trecut azi pe la ei să-mi fac programare. Ca orice, aici în Elveţia lucrurile se fac cu cap, cu programare, cu disciplină. Deci durează. Trebuie să vin la service pe 11 Ianuarie la ora 10. La 11 totul va fi gata.

Deci senzorii au citit, softul a prelucrat, cipul a transmis, alt soft a descifrat, operatorul a interpretat, secretara a editat, printat şi expediat, poşta a livrat, eu m-am deplasat iar tipul din showroom m-a programat. Peste trei săptămâni. Trebuie să-mi completeze lichidul de frînă. Dacă-mi aduc eu bine aminte – şi-mi aduc aminte, pentru că am făcut-o de nenumărate ori, e drept că la maşini mai puţin sofisticate – chestia asta dura, pe vremuri, cam cinci minute.

Şi totuşi continuăm să progresăm ca societate.