Mă puneam în maşină şi trăgeam, încet, portiera după mine fără să o ating, vă jur! Intram în lift cu umărul drept înainte şi cu un pic de avânt, ca să evit să mă proptesc în uşa metalică. Pe trotuarele Bienne-ului mă învăţasem deja să merg cu traficul venind din faţă, asta după ce am simţit cum un autobuz venind din spate s-a apropiat periculos de mine. Şoferul l-a redresat în ultimul moment. Ce să zic, poate şi eu mergeam prea aproape de bordură. După o vreme mă obişnuisem, cumva, să compensez micile inconveniente provocate de ciudata atracţie pe care umărul meu stâng o avea asupra chestiilor metalice. M-am ţinut, consecvent, departe de marea macara din capul străzii, de frică să nu produc, dracului, vreo nenorocire majoră în oraş. Am ocolit cale de vreo cinci minute la fiecare ieşire în centru, dar a fost mai bine aşa…
Dar m-a mâncat în fund să mă vaccinez azi dimineaţă (şi) cu antigripalul 2021. Am intrat în panică după ce, la ultima mutare, am rătăcit setul de ventuze de le-aveam moştenire de la bunică-mea, chestie care m-a lăsat complet vulnerabil. Oricum, nu credeam că un banal antigripal poate rivaliza cu maleficul ARN mesager care-ţi face genomu’ franjuri şi despre care toată lumea ştie că te transformă într-un zombie magnetic controlat, când vrea muşchii lui, de omul de la microsoft. Şi l-am făcut şi în umărul celălalt… Aşa că am zis să evit liftul când am plecat de la birou, dar cu greu m-am desprins de balustrada metalică a scărilor interioare. Portiera maşinii m-a pocnit peste locul abia injectat, de cu greu mi-am mai desprins leucoplastul de pe umăr, uşile automate ale garajului abia s-au deschis iar maşina a tras tot drumul ori stânga ori dreapta, de nu mai ştiam ce să-i fac. Presupun că am mai adăugat şi o a patra generaţie de sterilitate la precedentele trei, dar asta o să fie mai greu de verificat câtă vreme soţia ar putea contesta motivele reale ale unui posibil studiu de caz pe un eşantion reprezentativ.
Ce mai, poate că trei vaccinuri în patru luni au fost cam multe. Şi mă gândeam să-l fac şi pe al patrulea, pe bustăr ăla, înainte să vin acasă, în România. Poate mă mai gânde
Windows update: Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist.
Ce dracu…. staţi să-mi scot furculiţa asta din umăr, îmi dau un restart şi revin…
Robocop? Terminator? Predator? Vaccinator? Nu te-ai busterizat inca? Off… De asta-s procentele asa mici… Sau mari? (Depinde la care te uiti: vacc sau nevac…)
Ai grija sa nu deranjezi cipul cand scoti furculita! Sau, mai rau, sa nu il scoti si pe el! Ca ramane Bill fara banii tai! Asa umbla vorba pe aici, ca vrea sa ne ia banii! Pai ce sa faca Bill cu banii nostri putini, ca el are de nu stie ce sa mai faca cu ei? Eh ce sa faca?! Sa faca mai multi! Aaa! Deci asta inseamna control! Asa ca ai grija la cip, caci se pare ca banii tai vor ajunge la Bill; daca nu acum, dupa booster…
LikeLiked by 1 person
😀😀😀 din care umăr, că n-ai precizat?
LikeLiked by 1 person
Păi moderna pe stânga şi antigripalul pe dreapta. Amândouă afectate. 🙂
LikeLiked by 1 person
Aici în Elveţia am avut startul mai greu, nu ca acasă în România, deci busteru’ e cu vreo două luni în urmă. Abia pe la mijlocul lui Decembrie mă calific. Sigur, între timp Elveţia a recuperat, căci numai în România te poţi naşte talent şi muri speranţă, ca să parafrazez o veche zicală. Cât despre Bill, nu ştiu ce naiba face… 4 miliarde de oameni vaccinaţi pe glob şi el tot nu reuşeşte să-l depăşească pe Elon Musk la avere… dezamăgitor… Eu încer să-l ajut cât pot dar mi-e teamă că, oricât mi-ar lua, nu o să pot înclina balanţa.
LikeLiked by 1 person
Las’ că le vine Mark Zuke din urmă… 🙂
LikeLiked by 1 person
E clar. De aia mi-a cerut acum să mă autentific, să pot comenta, deşi-s logată pe blogul meu? Să nu mergi pe la metrou o perioadă. Numa’ zic 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Aoleu, mă sperii! Ar putea să fie şi o incompatibilitate de cipuri. Eu am moderna, tu de care ai? 🙂
LikeLiked by 1 person
E doar de la wp-uri. Ele cred că-s zodii diferite, nu-i de la noi. 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Claaar!
LikeLike