Florel
Să zicem că Florel e taximetrist. Te îmbie să te urci la el în taxiu şi la început zici că-i
OK, clar pute mai puţin ca la ăla cu care-ai mers ieri. Parcă şi manelele au
câteva versuri în engleză. Îţi aminteşte, cu aerul lui de fanfaron arogant, că
are cele mai multe like-uri şi-l are la mână pe dispecerul-robot. Odată pornit
la drum, cu destinaţia chipurile clară, cu aparatul de taxare funcţionând,
constaţi că Florel schimbă traseul, ca să-şi tragă mai mulţi bani sau pentru că
are el nişte chestii de rezolvat prin alte părţi. Dacă îndrăzneşti să zici
ceva, taximetristul Florel te face cu ou şi cu oţet, eventual în timp ce e pe
telefon cu vreun coleg învârtitor de covrig. Dacă-i zici că tu nu plăteşti o cursă
deviată aiurea prin oraş, te scoate-n şuturi din taxiu şi-ţi aruncă toate
catrafusele pe trotuar. După care zice la toată lumea că eşti un ţepar care nu
plăteşte. Că nu vrea să mai aibă de-a face cu tine, vreodată-n viaţa lui.
Între timp, taximetristul Florel a ajuns şef la firma de taxiuri, că de-aia
era tot timpul pe telefon în timp ce conducea, îşi aranja ploile. Responsabil
pentru o flotă căreia, până mai ieri, i-a desumflat cauciucurile ca să-şi tragă
el mai multe curse, Florel are nevoie de bani, de curse, de clienţi.
Dispecerul-robot îl bate la cap să producă. Deşi încă plin de resentimente,
Florel te întreabă dacă te-ar mai interesa cursa aia din ziua precedentă, până
unde aţi vorbit. Ai vrea să mergi acolo, fără discuţie, doar că îi spui clar că
nu cu el la volan. Întăi te bagă-n… well… vă imaginaţi voi singuri
unde. Se duce să-l ia pe burtosul bruneţel cu gură mare de peste drum. Doar că
ăla vrea să meargă pe 2 lei, fără aparat, şi zice lumea că oricum nu plăteşte
niciodată. Vine înapoi la tine şi-ţi spune – uriaşă concesie făcută doar pentru tine,
ţeparule care eşti! – că a decis să schimbe şoferul. Dar are o condiţie. Să-i
plăteşti cursa în avans. Şi nu te ia acum, că are-o treabă. Mai pe la
primăvară, întâi să mai negociaţi.
Rămâi pe trotuar, înecat în norul de fum lăsat în urmă de taxiul numărul unu
al flotei. Demarează în trombă, cu noul chauffeur la volan şi Florel
în dreapta, drept GPS. Se opresc câţiva metri mai încolo, în pana prostului. De-atâta
pusese manageru’ Florel benzină.
Era cât pe ce să-mi fie milă de Florel… 😀
LikeLiked by 1 person
Am anticipat un pic pana prostului si iata ca, previzibil, s-a intamplat deja. Sa vedem ce urmeaza. In lumea Floreilor taximetristi orice e posibil…
LikeLike
Abia aștept! 😉
LikeLike