Donald Trump a lăsat în urma lui un imens scandal privind relațiile extrem de controversate dintre echipa sa de campanie și Rusia și a plecat în primul său turneu în afara granițelor SUA. Scandalul de acasă – și implicațiile lui – trebuie privit într-o gamă ceva mai complexă, prin prisma diverșilor actori și a intereselor diverse care sunt în joc. Pe de-o parte este echipa Trump, vădit deranjată de insistența și amploarea investigațiilor, ca și de atenția de care se bucură în mass-media. Oamenii lui Trump par să aibă ceva de ascuns, cel mai probabil faptul că au acceptat – tacit sau nu – suportul hacker-ilor, postacilor si trolilor platiți sau influențați de Rusia. Poate să fie și mai mult decât atât, ceea ce diverse canale afirmă fără a putea (încă) demonstra. Chiar și acceptarea tacită a acestui suport reprezintă o încălcare gravă a fair-play-ului electoral și, poate, chiar a legii, dar asta nu ar trebui să fie o surpriză pentru adversarii lui Trump și se pare că nu e o problemă prea mare în ochii suporterilor președintelui. Totuși, două aspecte merită menționate. Trump a vorbit, în timpul campaniei electorale și imediat după victorie, despre o posibilă normalizare a relațiilor cu Rusia. Dată fiind personalitatea lui complet imprevizibilă și relațiile relativ recente cu establishment-ul politic american asta a creat neliniște în nucleul dur al suporterilor complexului militaro-industrial american. Sutele de miliarde de dolari care se scurg anual din taxe către firmele din industria militară și uriașa structură a armatei ar fi mai greu de justificat în cazul în care amenințarea Rusiei, mai mult sau mai puțin reală, s-ar diminua. Dealtfel nici Trump nu și-ar permite așa ceva căci asta ar putea însemna recesiune în poate singura industrie americană care mai produce încă, în cea mai mare parte, pe teritoriul american.
Al doilea aspect al scandalului este atacul fățiș pe care Trump l-a avut la adresa serviciilor de informații, punând la indoială atât profesionalismul acestora cât și onestitatea lor în debutul scandalului influenței rusești din timpul alegerilor. Aproape imediat au început să apară în presă scurgeri de informații care nu puteau proveni decât din mediul de informații. Lupta nu pare să se fi terminat, Trump l-a concediat pe directorul FBI și aproape imediat au apărut noi informații în presă. Deși Trump pare să devină cea mai mare calamitate care s-a abătut asupra Americii, e posibil ca cei din serviciile secrete să-l contreze pentru interese care nu sunt comune cu cele ale americanilor de rând.
E greu sa estimezi dacă Trump chiar și-a dorit o normalizare a relațiilor cu Rusia sau a declarat asta doar ca justificare a contactelor dubioase ale echipei sale de campanie cu oficiali ruși. Fără îndoială o astfel de evoluție ar fi un obiectiv dezirabil pentru ambele țări și pentru întreaga planetă. Se pare însă că nimeni nu și-l dorește, căci Putin s-ar trezi brusc cu toată atenția rușilor îndreptată asupra performanțelor dezastruoase ale economiei rusești în timp ce industria militară americană și-ar vedea profiturile diminuate. Deci e foarte probabil ca spectacolul conflictului și rivalității, ale cărui bilete sunt scump plătite de cetățenii celor două țări și nu numai, să continue.
Între timp Trump a reușit probabil un armistițiu acasă, semnând cu Arabia Saudită un contract fabulos de 100 de miliarde de dolari pentru echipamente militare, asta după ce crescuse și bugetul american al apărării cu o sumă semnificativă. Un buget care era deja mai mare decât cel cumulat al următoarelor 10 state din clasament. Asta îi va întări imaginea printre suporteri, va deturna atenția opiniei publice de la scandalul relațiilor cu rușii și îi va da timp să respire și să-și pregătească apărarea. În materie de politică externă, este încă o dovadă a faptului că totul depinde de interesele de politică internă ale presedintelui. Să ne amintim că acum câteva săptămâni Trump a urmat buna tradiție a președinților Clinton, Bush și chiar Obama, bombardând o bază aeriană siriană doar pentru a-și arăta mușchii publicului american. Acum încearcă să vândă cât mai multe arme Orientului Mijlociu. Printre cele câteva idei pe care le prezintă din când în când – și care oricum sunt într-o continuă mișcare în funcție de interesele de moment și de dispoziție – Trump și-a manifestat intenția de a intermedia o soluție de pace între israelieni și palestinieni. Dar dacă și-a propus vreodată să pozeze în liderul care aduce pacea în regiune și contribuie la stabilizarea ei, probabil că a început cu stângul. Căci înarmând – contra unei sume indecente – armata unuia dintre actorii din regiune nu va contribui nici la pace și nici la credibilitatea sau imaginea SUA. Toți – aliați sau adversari – vor trata deal-ul ca pe o combinație de șantaj și interes, de altfel nu foarte departe de adevăr, căci americanii continuă să-și imagineze că pot fi în același timp arbitri, apostoli ai democrației și beneficiari ai rentelor pe care le extrag din statele beneficiare ale know-how-ului.
Politica președintelui Obama de dezangajare militară a fost de departe varianta corectă, atât pentru americani cât și pentru statele Orientului Mijlociu, deși sub presiunea nucleului de interese de la Washington și a complexității politice din regiunea orientului mijlociu rezultatele președintelui au fost mai degrabă modeste. Totuși, a reusit să limiteze intervențiile militare americane, a permis aprobarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU împotriva Israelului privind oprirea colonizărilor din teritoriile ocupate și a dus o politică de deschidere față de Iran, o echilibrare a forțelor din regiune ce reprezintă probabil cea mai bună mișcare politică a ultimelor decenii, căci la umbra protectoratului american state precum Arabia Saudită, Egipt, Turcia și chiar Israel au comis abuzuri condamnabile atât în plan intern cât și extern.
Toată această politică progresistă, care evident are nevoie de mult mai mult timp, cooperare și consecvență pentru a aduce pacea în zonă, va fi ștearsă probabil cu buretele de către Trump. A început prin a demoniza din nou Iranul – o țară care face progrese – și a susține necondiționat (dar nu și dezinteresat) Arabia Saudită, Israelul si Turcia, țări cu derive din ce în ce mai mari în plan politic și democratic – deci dezechilibrele din zonă vor continua. Indiferent dacă asta și-a dorit sau nu, Trump este astăzi într-o situație politică atât de precară pe plan intern încât probabil că nu-și va permite să piardă aliați politici puternici. Va împărți avantaje cercurilor de interese sperând că asta va fi de ajuns pentru a se menține la putere și a-și impune cele câteva idei pe care le-a promovat obsesiv în campania electorală: gardul, blocarea emigrației, o nouă lege a asigurărilor medicale care să înlocuiască cu orice preț Obamacare, reduceri de taxe pentru cei bogați, păstrarea locurilor de muncă în SUA.
Posibil ca Donald Trump să aibă și momente în care-și dorește să facă fapte bune, doar că nu par să țină prea mult. În marea majoritate a timpului probabil că este obsedat de varianta lui, discutabilă și controversată, a “America first”, pentru care foarte mulți vor plăti scump.
APort 