Insolaţie şi steroizi

Administraţia Biden a aprobat în 2022 un plan de investiţii de 370 miliarde de dolari pentru protejarea mediului şi lupta împotriva încălzirii globale. Energia verde generată fotovoltaic şi eolian, dar şi maşinile electrice, primesc largi părţi din suma totală în diverse scheme de susţinere a producătorilor sau a consumatorilor. Dar – căci există un mare “dar” – condiţia este ca panourile, turbinele eoliene sau maşinile electrice să fie produse în SUA. În 2018 Trump declanşa un război comercial împotriva Chinei, deşi toţi economiştii avertizau că nu va duce nicăieri. Şase ani mai târziu, e clar că tarifele impuse de Trump şi păstrate de Biden nu au adus niciun beneficiu economiei americane, doar au pus umărul la creşterea inflaţiei. Ce face acum Biden este să escaladeze războiului comercial în domeniul tehnologiilor “verzi”.

E o luptă pe care americanii o pierduseră deja. Scriam în precedentul post că Statele Unite au instalat, în toată istoria lor, mai puţine panouri solare decât a reuşit China doar anul trecut. Dincolo de capacitatatea de producţie covârşitor superioară a chinezilor, tehnologiile lor sunt superioare. Controlează materiile prime importante. Au costuri reduse, generate de producţia de masă. De ce o fi decis Biden să ducă o luptă exact în domeniul ăsta, cu exact aceleaşi tactici folosite şi de chinezi – subvenţii masive de la stat în loc de piaţă liberă – când e clar că pleacă cu şansa a doua?

Dar să revenim la protecţia mediului. Ai putea, să zicem, ca american, să instalezi trei panouri solare chinezeşti mâine. Sunt disponibile, sunt ieftine şi sunt performante tehnic. Alternativa este că vei putea instalata poate un panou, poate două, dar în câţiva ani, căci e mai scump să produci chestii în America şi va trebui să aştepţi ca industria autohtonă să se pună pe picioare, sprijinindu-se de subvenţii. “Urgenţa” climatică poate să mai aştepte.

Ca să se asigure că americanii vor alege varianta patriotică, Biden numai ce a anunţat creşterea taxelor vamale pentru panouri şi maşini electrice chinezeşti la peste 100%. Ai putea crede că o combinaţie de protecţionism vamal şi subvenţii uriaşe ar trebui să ridice economia americană “verde” aproape de stratul de ozon. Dar o foarte mare parte dintre americani cred, în cel mai bun caz, că problemele de mediu nu sunt atât de grave şi nici foarte urgente. Doar cu câteva săptămâni înainte de noile măsuri protecţioniste – şi cel mai probabil pentru că aflase de ele – Elon Musk renunţase la planurile Tesla de a lansa o maşină electică ieftină. De ce-ai vinde ieftin dacă n-ai concurenţă? Şefii celorlalţi mari producători americani, care sunt mult în urma Tesla sau a chinezilor la maşini electrice, par să o lase la rândul lor mai uşor. Fac cea mai mare parte din profit din camionetele lor cu motoare uriaşe, deci speră să continue aşa cât mai mult posibil, bazându-se pe agnosticii iubitori de benzină şi pe concurenţa redusă. Că scadenţa va veni şi că riscă să dispară, până la urmă, pare să nu fie o problemă pentru executivii care văd doar trei luni în faţă. Ei vor fi bine.

Dar s-ar putea să existe şi companii gata să profite de subvenţii şi protecţionism. Gata să ia bani guvernamentali ca să investească în următorii ani în fabrici de panouri sau de eoliene. Să-i prindă pe chinezi din urmă. Până la urmă, concurenţa face parte din spiritul economic american. Well… Trump a declarat că dacă ajunge iar preşedinte va anula toate deciziile lui Biden în materie de protecţie a mediului, deci probabil şi subvenţiile. Deci, hai, cine se bagă să investească?

În timpul ăsta, planeta face insolaţie.

Ce mai emit cei ce “nu emit”

Ştiu eu pe cineva de pe FB care este climato-sceptic. Folosesc termenul ăsta pretenţios ca să nu se prindă că vorbesc despre el în eventualitatea, extrem de improbabilă, că va ajunge vreodată aici. De când posturile antivacciniste nu mai sunt ce-au fost, amicul şi prietenii din bula lui s-au specializat în încălzire globală. Care nu există. Deşi nu există, dacă ar exista ar fi vina Chinei. Oamenii, în general, nu emit suficient de mult CO2 cât să conteze pentru planetă, dar şi dacă ar emite, ştiţi de unde s-ar ridica bulele alea de codoi în aer? Din China, normal!

Povestea asta cu China care produce încălzirea globală (care, totuşi, nu există!) este mai populară decât ne-am putea închipui, chiar dincolo de bulele propagandei suveranist-aurist-şoşociste. Două exemple semnificative de la noi: domnul Băsescu spunea acum câteva săptămâni că politica Green Deal europeană este greşită câtă vreme Europa este responsabilă pentru doar 6% din emisiile de CO2 ale planetei. Domnul Iohannis, celălalt în curând fost preşedinte, se lăuda la Dubai că România şi-a redus emisiile de carbon cu două treimi în ultimii 30 de ani. Falimentarea industriei energofage comuniste, deşi probabil inevitabilă, nu mai fusese încă un motiv de mândrie naţională. Iată, în sfârşit, dovada că a ajutat la ceva! Oricum, situaţia ar fi putut fi chiar mai bună dacă domnul preşedinte ar fi fost mai atent la utilitatea călătoriile sale cu avionul şi dacă ar fi făcut un pic de airplane sharing (ia-mă nene, cum ar veni în română). Pe de altă parte, veşti bune vin dinspre guvern, unde domnul Ciolacu şi-a pus priceperea în slujba cauzei ecologiste: lucrează la următorul val de falimente care vor reduce amprenta de carbon a României. Asta o fi calea?

Dacă Europa şi America ar fi continuat să producă ace, brice şi carice, astăzi am fi fost responsabili pentru poluarea mediului. Dar pentru că mai nou doar vindem la de trei ori preţul lucrurile importate din Asia brusc am fost absolviţi de vină. Putem continua liniştiţi să cumpărăm tone de rahaturi făcute în China, în timp ce dăm vina pe ei pentru emisiile de carbon.

Caricatura de mai sus cu Denzel Washington (care, ironia sorţii, este democrat şi ecologist) reuşeşte magistral să întoarcă realitatea cu curul în sus la toate nivelurile: da, la nivel local o maşină care poluează contează, vedem asta în fiecare zi pe şoselele oricărui oraş. Iar la nivel global cele “1200 de centrale pe cărbune” ale chinezilor asigură producţia mărfurilor consumate de întreaga planetă, nu doar de chinezi. Deci zarurile agăţate de retrovizoarele auriştilor, ba chiar şi iconiţele cu Arsenie, au contribuit la acea poluare.

Şi dacă e să vorbim de eforturile de limitare a încălzirii globale, să punem lucrurile în perspectiva corectă. Da, China e ţara cu cea mai mare emisie de CO2, dar în acelaşi timp puterea electrică solară instalată doar anul trecut în China reprezintă 50% din toată energia solară instalată la nivel global şi mai mult decât a instalat SUA vreodată (!). Se poate mult mai bine, dar măcar sunt conştienţi de complexitatea problemei şi lucrează să o îmbunătăţească, spre deosebire de valurile de negaţionişti americani şi europeni care văd (şi cred) doar teorii conspiraţioniste.

Cum luptăm cu încălzirea globală

Nu ştiu dacă am mai recomandat podcast-uri până acum, dar ăsta chiar merită. Gazdele sunt doi (foşti) politicieni britanici de top, unul din partidul laburist, celălalt de la conservatori, care se înţeleg de minune împreună. Invitatul acestui episod este Sir Dieter Helm, profesor de politici energetice la Oxford şi un mare climatolog. O discuţie onestă, “brutală” pe alocuri, despre starea politicilor de combatere a încălzirii globale. Spoiler alert: nu e grozavă!