Tare ca oțelul?

Ca să vă faceți o idee despre idioțenia politicilor tarifare americane sub Trump e suficient să ne uităm un pic la niște numere. China produce 1000 de milioane tone de oțel anual, asta însemnând 53% din toată producția mondială. SUA produce 79 de milioane de tone, majoritatea din fier reciclat, 4% din producția mondială. Să începi un război comercial cu China pe oțel e ca și când m-aș duce eu la Mike Tyson și i-aș trage un pumn în gură. Ce credeți că s-ar întâmpla, presupunând c-aș apuca să-l ating?

Dar, trecând peste asta, să mergem un pic mai departe. Nimeni nu-și cumpără pentru acasă un rulou de cinci tone de tablă sau 10 tone de țeavă din import. Cine le cumpără, le ia ca să producă altceva din ele, de exemplu o mașină Tesla sau un avion F-35 sau niște gloanțe pentru țările NATO care-și măresc cheltuielile militare. Poate ar avea sens să taxezi produse finite din import, care ar putea fi produse în SUA, dar să taxezi materii prime esențiale pentru industria americană pe care zici că vrei să o protejezi, iată încă o dovadă de mare inteligență politică și economică marca Trump. Oțelăriile chinezești nu numai că vor rezista, vor crește pe seama concurenței – și probabil că au de unde să mai jongleze cu prețurile. Cine nu va rezista va fi industria metalurgică europeană, de exemplu, supusă acelorași taxe și deja cu un picior în groapă datorită prețurilor la energie, concurenței chinezești sau dezindustrializării economiilor europene. Cine se va duce de asemenea la vale va fi industria americană dependentă de oțelul din import.

Ca să avem o imagine comparativă, doar în anul 1944, la sfârșitul războiului, SUA producea aproape 100 de mii de avioane militare, iar Germania aproape 40 de mii. În zilele noastre, România plătește 6 miliarde de dolari, aproape 2% din PIB, pentru 32 de avioane F-35 care vor fi livrate abia peste cinci ani. Sper să ne rămână bani și de benzină. Când se va mai mira cineva de ce numai în UE cheltuim anual 2% din PIB pe înarmare dar nu găsim, colectiv, suficiente gloanțe și obuze câte ar consuma Ucraina ca să se apere de ruși – ei bine de-aia! Fără oțel și industrie nu există tancuri, bombe și gloanțe, ceea ce ar putea să-i facă deopotrivă fericiți pe pacifiștii europeni ai extremei drepte pro-putiniste și pe planificatorii chinezi care știu că nimeni nu se poate apăra cu pietre, furci și topoare. Deci, ca să închei de unde am început, nu mi-e clar dacă Trump e doar un idiot incompetent sau de-a dreptul un asset al știm noi cui…

Ce mai emit cei ce “nu emit”

Ştiu eu pe cineva de pe FB care este climato-sceptic. Folosesc termenul ăsta pretenţios ca să nu se prindă că vorbesc despre el în eventualitatea, extrem de improbabilă, că va ajunge vreodată aici. De când posturile antivacciniste nu mai sunt ce-au fost, amicul şi prietenii din bula lui s-au specializat în încălzire globală. Care nu există. Deşi nu există, dacă ar exista ar fi vina Chinei. Oamenii, în general, nu emit suficient de mult CO2 cât să conteze pentru planetă, dar şi dacă ar emite, ştiţi de unde s-ar ridica bulele alea de codoi în aer? Din China, normal!

Povestea asta cu China care produce încălzirea globală (care, totuşi, nu există!) este mai populară decât ne-am putea închipui, chiar dincolo de bulele propagandei suveranist-aurist-şoşociste. Două exemple semnificative de la noi: domnul Băsescu spunea acum câteva săptămâni că politica Green Deal europeană este greşită câtă vreme Europa este responsabilă pentru doar 6% din emisiile de CO2 ale planetei. Domnul Iohannis, celălalt în curând fost preşedinte, se lăuda la Dubai că România şi-a redus emisiile de carbon cu două treimi în ultimii 30 de ani. Falimentarea industriei energofage comuniste, deşi probabil inevitabilă, nu mai fusese încă un motiv de mândrie naţională. Iată, în sfârşit, dovada că a ajutat la ceva! Oricum, situaţia ar fi putut fi chiar mai bună dacă domnul preşedinte ar fi fost mai atent la utilitatea călătoriile sale cu avionul şi dacă ar fi făcut un pic de airplane sharing (ia-mă nene, cum ar veni în română). Pe de altă parte, veşti bune vin dinspre guvern, unde domnul Ciolacu şi-a pus priceperea în slujba cauzei ecologiste: lucrează la următorul val de falimente care vor reduce amprenta de carbon a României. Asta o fi calea?

Dacă Europa şi America ar fi continuat să producă ace, brice şi carice, astăzi am fi fost responsabili pentru poluarea mediului. Dar pentru că mai nou doar vindem la de trei ori preţul lucrurile importate din Asia brusc am fost absolviţi de vină. Putem continua liniştiţi să cumpărăm tone de rahaturi făcute în China, în timp ce dăm vina pe ei pentru emisiile de carbon.

Caricatura de mai sus cu Denzel Washington (care, ironia sorţii, este democrat şi ecologist) reuşeşte magistral să întoarcă realitatea cu curul în sus la toate nivelurile: da, la nivel local o maşină care poluează contează, vedem asta în fiecare zi pe şoselele oricărui oraş. Iar la nivel global cele “1200 de centrale pe cărbune” ale chinezilor asigură producţia mărfurilor consumate de întreaga planetă, nu doar de chinezi. Deci zarurile agăţate de retrovizoarele auriştilor, ba chiar şi iconiţele cu Arsenie, au contribuit la acea poluare.

Şi dacă e să vorbim de eforturile de limitare a încălzirii globale, să punem lucrurile în perspectiva corectă. Da, China e ţara cu cea mai mare emisie de CO2, dar în acelaşi timp puterea electrică solară instalată doar anul trecut în China reprezintă 50% din toată energia solară instalată la nivel global şi mai mult decât a instalat SUA vreodată (!). Se poate mult mai bine, dar măcar sunt conştienţi de complexitatea problemei şi lucrează să o îmbunătăţească, spre deosebire de valurile de negaţionişti americani şi europeni care văd (şi cred) doar teorii conspiraţioniste.