Dacă nu sunteţi încă ferm hotărâţi în privinţa tradiţionalelor rezoluţii din noaptea de Revelion atunci merită să vedeţi filmuleţul ăsta, durează mai puţin de 2 minute şi ajută la identificarea raţională – sau mai degrabă sinceră – a blocajelor de orice fel. Şi dacă v-aţi hotărât deja (să vă păstraţi aceleaşi rezoluţii ca anul trecut) tot merită să-l vedeţi, că-i funny şi deja celebru. Cu sonor, da?

 

“Atenţie! Dăncilă are consilieri jalnici! Pesediştii, săracii, niciodată n-au ştiut să-şi aleagă…. fie au luat consilierii, au plătit milioane, din America, din Israel, din nu stiu ce, fie nişte şmecheri din România care i-au păcălit, le-au luat banii şi uite ce i-au…”

Mircea Dinescu, un domn pe care l-am admirat necondiţionat vreo 27 de ani, vorbind  la TVRi, în emisiunea România 9, despre politică şi delicateţuri… pesediste…

Cum bine zicea scriitorul Norman Manea, “Romania n-a dus niciodată lipsă de talente. A dus lipsă de caracter.”

“If I had to select one sentence to describe the state of the world, I would say we are in a world in which global challenges are more and more integrated, and the responses are more and more fragmented, and if this is not reversed, it’s a recipe for disaster.”

Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, vorbind la Forumul Economic Internațional de la Davos

“The danger is that if we invest too much in developing AI and too little in developing human consciousness, the very sophisticated artificial inteligence of computers might only serve to empower the natural stupidity of humans.”

Yuval Noah Harari – 21 Lessons for the 21st Century

“You can always count on Americans to do the right thing – after they’ve tried everything else.”
Sir Winston Churchill, intuind cumva că americanii își vor încerca norocul și cu Donald Trump

“De-a lungul vieții m-am confruntat cu încercări teribile. Câteva chiar s-au întâmplat în realitate.”

Mark Twain

Refuz să mă uit la seriale așa cum încerc să mă țin departe de orice altă adicție m-ar putea tenta (offf, și sunt destule și puterea noastră e atât de limitată!). Deci nu urmăresc nici Orange is the new Black, deși adesea stau în living, încercând să fac altceva, în timp ce serialul curge lângă mine pentru restul familiei. Bineînțeles că din când în când sunt atras de imagini, chipuri, faze, vorbe.

Ce-am reținut aseară, la sfârșitul vinerii mari, replică venită parcă de nicăieri ca un fel de spovedanie și pe care o împărtășesc cu tristețea că nu pot mai mult:

Pe Isus nu l-am auzit niciodată clar în inima mea. Fie pentru că inima mea nu pricepe prea bine, fie pentru că Hristos mormăie câteodată, am învățat să am încredere în propriile mele instincte morale.

Sister Jane Ingalls, Orange is the new Black

De parcă nu era deja suficient de greu să discernem între bine și rău, constatăm adesea că cei ce sunt de partea binelui nu sunt întotdeauna buni iar cei ce sunt de partea răului nu sunt toți răi.

Și totuși, dacă nu vedem binele acolo unde e sau ne amăgim că nu există, mai devreme sau mai târziu o să fie de rău.

Chestiile cu-adevărat importante par s-alerge mai repede ca tine, oricât te-ai antrena zilnic cu sute de rahaturi din care nu-ți mai vezi capul.

Sau poate tocmai de-aia, comentează sarcastic din fundal vocea emisferei cârcotașe a propriului tău creier…

Dacă n-aș avea ceva urgent de făcut acum așa i-aș zice vreo două!

“You can’t ride two horses with one ass.”

Am cules această excepțională pildă de înțelepciune americană dintr-un film care nu s-a remarcat oricum prin nimic altceva. Mi-a plăcut definiția clară, pornită dintr-o convingere simplă, țărănească, aproape tehnică, a unui popor care știe clar ce-i aia călărie.  Și înțelepciunea populară românească a identificat problema, vorbind despre statul “cu fundul în două luntrii” sau “cu sufletul în rai” și, în fine, cu altceva în fund, știți voi. Deși e clar că ambele expresii românești consideră un astfel de comportament reprobabil, niciodată nu mi s-au părut atât de categorice în legătură cu imposibilitatea lui fizică. Și asta în primul rând pentru că la noi, știm bine, orice se poate. Și apoi ar putea fi și o lipsă crasă de imaginație din partea rednecks-ilor americani (până la urmă ei sunt cei care l-au votat pe Trump), care nu au văzut varianta creativă a problemei în care nu-ți bați capul cum să călărești caii în același timp, îi iei la călărit pe rând. Până la urmă cu luntriile e clar că se poate, caii nu cred că sunt geloși unii pe ceilalți, iar cu raiul… cred că și aici s-ar putea tolera abordarea secvențială dacă sponsorizezi un pic de catedrală și ai grijă să nu te interferezi formal cu integritatea familiei tradiționale.