Am eliminat din pix câteva cărţi care să zicem că nu mi-au plăcut – nu înseamnă că nu sunt bune, doar că nu m-au impresionat pe mine – şi uite aşa aproape că am ajuns la zi cu lista de lecturi. Iată colecţia de primăvară/vară 2024:

Catherine Nixey – Epoca Întunecării

Poate că nu e o carte pentru creştinii ultra religioşi, deşi nu ar trebui înţeleasă ca un atac la religie şi la tabuurile dogmei. O să-i avertizez pe eventualii mei cititori care ţin posturile şi merg în fiecare duminică la biserică că lucrarea conţine fragmente care îi pot afecta emoţional. Eventual, pot sări de-aici direct la cartea următoare, ca să nu-mi poarte pică pentru cărţile deviaţioniste pe care le citesc.

Chaterine Nixey, o intelectuală rafinată care provine dintr-o familie de foşti monahi, descrie epoca răspândirii creştinismului în zona Europei şi a Orientului Mijlociu. Prigonirea primilor creştini de către regii Romei se poate să fi contribuit la fanatismul ce avea să caracterizeze primele secole în care noua religie s-a răspândit în arealul mării Mediterane. Preaslăvirea sacrificiului, a vieţii de apoi, intransigenţa şi intoleranţa faţă de religiile “păgâne” ale vechilor zei, au făcut nu numai ca numărul creştinilor să crească rapid, au dus şi la distrugerea templelor, la arderea bibliotecilor, la “pedepsirea” filozofilor şi învăţaţilor care nu acceptau sau nu se supuneau necondiţionat noii dogme. Muzeele sunt pline de statui antice fără mâini, decapitate sau desfigurate brutal. Ruinele templelor greceşti nu sunt rezultatul trecerii timpului ci a zelului cu care noii creştini le-au demolat, adesea sub îndrumarea unor lideri ce sunt veneraţi până astăzi ca sfinţi. Lumea a pierdut valori inestimabile ale civilizaţiei. Ştiinţei i-au trebuit sute de ani ca să recupereze sau redescopere ce s-a pierdut în bibliotecile arse. Erudiţia şi cultura împiedicau atingerea mântuirii creştine, deci cărţile au fost interzise şi au ajuns pe foc. Cartea asta e, cumva, un semnal de alarmă. Credinţa nu presupune fanatism dar îl poate produce şi apoi manipula pentru scopuri fără Dumnezeu – iar istoria este plină de astfel de exemple nefericite.

Liviu Tofan, Stejărel Olaru – A fost ca-n filme

Fascinant subiect de care habar nu am avut, deşi am fost mare consumator de filme rulate de pe aparate video VHS, dublate în română de legendara Irina Margareta Nistor. Niciodată nu mi-am pus problema dacă proiecţiile de la Casa Tineretului din Tulcea, în anii 80, erau o afacere de stat sau (semi)clandestină, în mod clar cele ale studenţilor din Regie, de exemplu, care-şi umpleau camerele cu oameni în fiecare noapte, erau ilegale. Povestea acestei industrii bucureştene a casetelor video traduse mi-a părut la început incredibilă – cum ar fi putut atotputernica securitate sau organele de partid să tolereze o fabrică privată – şi complet ilegală – de casete video în mijlocul cartierului Primăverii? Pe măsură ce parcurgi paginile cărţii constaţi că situaţia nu a fost nicidecum doar tolerată, ea a fost controlată, protejată şi mulsă corespunzător, încă o dovadă că business leadership-ul dovedit după 90 de securiştii de frunte ai ţării s-a copt în incubatorul de “afaceri” al şmenarilor şi bişniţarilor din vremea lui Ceaşcă.

Cristian Teodorescu – Bucuresti, marea speranta

“Bucureşti, marea speranţă” ar putea fi povestea Vasilicăi şi a lui Tiberiu, ajunşi în 1916 la Bucureşti din satul lor transilvănean, puţin înaintea trupelor germane care aveau să ocupe oraşul. Zic ar putea fi pentru că atenţia ne este permanent distrasă de ce se întâmplă în fundal, în Bucureştiul acelor vremuri, de până la urmă nu mai ştii exact cine-i personajul principal. Oraşul ştie până astăzi să-şi ia tributul de energie cu permanenta lui forfotă uşor crizată. Or fi fost vremurile alea speciale, dar cartea lui Cristian Teodorescu te ajută să recunoşti cu plăcere şi oraşul de astăzi, cu amalgamul lui condimentat de mitici, dudui, iubiri, trădări, curaj, laşitate şi multe, multe altele. Bucureşti con todo, ar zice şaormarul din centrul vechi.

Jonathan Coe – Middle England

Un roman extraordinar despre nebunia colectivă reprezentată de Brexit, care urmăreşte vieţile câtorva oameni înainte, în timpul şi după celebrul şi nefastul referendum. Scrisă într-un stil modern, care îmbină ingenios umorul, drama şi compasiunea faţă de propriile personaje, ar putea să facă, prin puterea literaturii de calitate, ceea ce n-a reuşit corul vocilor rezonabile – mai mult, oneste şi educate – care a încercat să convingă societatea britanică de greşeala părăsirii Uniunii Europene. Am, totuşi, un feeling că majoritatea suporterilor Brexit-ului nu prea se omoară cu cititul.

J.M. Coetzee – Polonezul

Cred că “Polonezul” e ultima carte publicată de J.M. Coetzee, unul din scriitorii mei preferaţi. Un roman al scriitorului ajuns la maturitate deplină, despre o matură şi frumoasă poveste de dragoste.

Gabrielle Lyon – Sănătatea muşchilor

Doamna Lyon a cam lungit-o cu cartea asta, vă dau eu aici varianta prescurtată a teoriei domniei sale şi vă salvez câteva zile de citit: dacă vreţi să fiţi sănătoşi trebuie să vă menţineţi muşchii sănătoşi, deci e nevoie de multă (foarte multă !!!) proteină de calitate, ceva carbohidraţi dar nu prea mulţi, calorii cât să nu o luaţi la deal cu kilele şi, evident, de exerciţii fizice cu greutăţi. Dacă vreţi mai multe detalii o găsiţi pe youtube, deci nu e nevoie să citiţi toată povestea.