La răscruce

Măcar toată lumea e de acord că România e pe marginea prăpastiei. Unii se tem că dacă faci un pas la stânga (ciudat, zilele astea pasul la stânga pare să fie spre vest) te trezești obligat să porți fustiță rainbow (doar dacă ești băiat), să-ți vaccinezi copiii de pojar și să-l vorbești de rău pe înotătorul solitar, judokanul ortodoxist și călărețul de cai și gimnaste – evident, mă refer la al lor, nu la al nostru. Faci un pas la dreapta și lumea zice că e primul care te duce surprinzător de repede în gulagul siberian, un loc pe care gena noastră și l-ar aminti mai bine dacă ar fi apucat mai mulți să se întoarcă. Poate nu știi ce e gulagul – evident că poți afla relativ repede, de pe tiktok, că gulagul e o tendențioasă exagerare sorosistă și la vremea lui a fost doar metoda cea mai simplă de a a-ți testa imunitatea care ține de suveranitatea ființei tale (ca să citez din ăla al nostru de data asta) sau a-l găsi, rapid, pe Dumnezeu. Cum nimeni n-a mai auzit nimic de cei ce-au fost mutați acolo e posibil ca cei mai mulți să-l fi găsit, căliți sau nu, pe Dumnezeu.

Orice-am face, stânga-dreapta, se vor găsi deja destui cinici, la noi dar mai ales aiurea, să constate că românii fac ce fac demult, și anume se dau de ceasul morții fără ca cineva să fie în stare să prevadă vreodată încotro ne ducem sau dacă ceva bun o să iasă până la urmă din asta. Că suntem trădători, ori lași ori proști ori victime – cui îi mai pasă? Concluzia finală va fi că e mai bine să păstreze distanța.

Până la urmă, poate că vajnicii noștri ultraortodocsiști, antivacciniști, anticezarianiști, antiueiști, magaiști, vajnici pacifiști și cam legionariști au dreptate, fără să știe la rândul lor ce-o fi: o fi cum o da Dumnezeu!