Poliţiştii de la circulaţie, hingheriţi de şefi în ultimele zile să crească recolta de şoferi drogaţi, pot în sfârşit să ia şi ei o pauză, să-şi mai tragă sufletul. Startul vânătorii de drogaţi, provocată de accidentul din Vama Veche, le-a permis “să răsufle” un pic celor care-au alergat mai bine de-o săptămână din azil în azil. Şi doctorii vor putea, din nou, să se odihnească în lungile lor gărzi, căci acum toate reflectoarele s-au mutat pe cei care vor lua la controlat toate staţiile GPL din ţară, cu nările adulmecând după mirosul de gaz. Cui îi mai pasă de azile, droguri sau camere de gardă când suntem înconjuraţi de butelii gata să sară în aer?
M-aş fi aşteptat să auzim şi de nişte capturi consistente de emigranţi prin punctele de frontieră, de nişte kile de cocaină descoperite subit prin containere, de descinderi în miez de noapte prin câteva căsoaie cu turnuleţe, ca să nu meargă domnul Predoiu cu mâna goală la Viena, la întâlnirea cu omologul său austriac. Poate că şi-a păstrat forţele pentru un meeting cu mai multe şanse de reuşită.
Vineri dimineaţa, în Berceni, se demontau schelele de pe faţada blocului din faţă, proaspăt anvelopat. Modulele metalice erau coborâte, din mână în mână, până jos. Dintre muncitorii care participau la această operaţie, câte unul pe fiecare etaj, majoritatea nu aveau căşti, bocanci şi echipament de protecţie. La etajul 10, trei tipi se plimbau pe schelele înguste, la 30 de metri înălţime, după ce tocmai demontaseră balustradele laterale. Nu aveau centuri de siguranţă şi deci nu erau legaţi, cum ar fi trebuit. N-au păţit nimic vineri, dar când vor scoate schelele şi de pe partea cealaltă a blocului, săptămâna asta, i-ar putea elibera din presiune şi pe cei cu GPL-ul, producând următoarea tragedie.
În afară de mine, nimeni nu pare să fi observat felul în care muncesc constructorii de la blocul de pe Şoseaua Olteniţei. Cei de la protecţia muncii se odihnesc, probabil, în aşteptarea zilelor de foc în care se vor plimba din bloc în bloc, hăituiţi de camerele ălora de la Digi24. Căci în România tragedia e la ea acasă, până la următoarea e doar o chestiune de timp.
Stai şi te întrebi cum e posibil ca în România, ţara care alocă cel mai mare procent din buget pentru plata bugetarilor săi, mult peste media UE, de fiecare dată când se întâmplă o nenorocire instituţiile să dea vina pe lipsa de personal. Nu sunt suficienţi procurori, judecători, doctori, poliţişti, inspectori, profesori… nimic nu se poate face pentru că nu sunt resurse. Dacă te uiţi pe raportările OECD observi că, într-adevăr, nu suntem în top şi la numărul de bugetari din totalul forţei de muncă ocupate. Ceea ce ne duce, logic, la concluzia că bugetarii noştri sunt, de fapt, prea scumpi, nu prea mulţi, cel puţin mai bine plătiţi decât îşi permite economia pe care o avem. Şi la situaţia asta se adaugă încă trei aspecte care ucid productivitatea sectorului bugetar:
– Există multă incompetenţă. Prostie îi spun unii, deşi incompetenţa e mult mai complexă de atât şi nu implică neapărat lipsa completă a inteligenţei sau a educaţiei.
– Apoi, toată lumea ştie că există corupţie. Că se dau şpăgi pentru ca unii să închidă ochii sau telefoane pentru ca ochii să rămână închişi. Sunt prea multe instituţii şi persoane intangibile pentru că, de exemplu, pe bancheta din spate a patronului-şofer stă o doamnă sus-pusă sau pentru că orice beizadea ameţită poate să sune pe cineva de sus.
– Există şi foarte multă indiferenţă, pentru că în multe locuri se munceşte puţin şi, adesea, fără tragere de inimă. Sunt mulţi care nu fac (aproape) nimic şi prea puţini cei care trag din greu.
Putem ieşi din cleştii acestor constrângeri? Probabil că da, dar cine să ne scoată? Asta ar fi întrebarea de pe buzele tuturor. Trebuie să realizăm că răspunsul nu este Ciolacu, Ciucă sau, Doamne fereşte!, AUR. E mult mai complicat de atât, deci aşteptaţi-vă la numeroase alte breaking news-uri.
APort 