Luni, W17 – Coolplay

Că tot am făcut curăţenie prin ciornele blogului, am găsit şi vorbele astea de mai jos, mai vechi de un an. Dacă nici acum nu le pun, nu ştiu când şi-ar mai găsi şansa să iasă la lumină. Faceţi voi singuri corecţiile între cele două evenimente, cel de atunci şi cel de ieri.

“Nu ştiu, a observat cineva c-am sărit peste săptămânile 15 şi 16? Îmi pare rău, a fost mai bine că am păstrat tăcerea câtă vreme singura melodie care s-ar fi calificat – şi care ar fi rezonat bine cu starea mea de spirit – ar fi fost “Mooye”, melodia duetului Bruja – Macanache, un foc de artificii din mooy şi alte chestii ireverenţioase care-ţi explodează în faţă fără să te rănească prea tare. Dacă nu ai urechile exagerat de sensibile. Dacă nu asculţi cu volumul la maxim într-un bloc cu pereţi din hârtie. Nu e o recomandare, da?

Nu c-aş avea o stare de spirit mult mai bună astăzi, dar m-a stârnit stolul de postări din social-media despre ultima melodie a Loredanei cu maneliştii de frunte ai ţării. Şi nu înţeleg de ce nu suntem totuşi un pic mai îngăduitori cu cei care ascultă un alt fel de muzică decât noi. Până la urmă, maneaua e doar un alt gen muzical, la fel ca rock-ul, romanţa, hip-hop-ul sau muzica de operă. Poartă amprenta puternică a comunităţilor rome din balcani, de la turci şi până la noi, dar şi influenţele folclorice ale altor etnii. Uite că pe-aici n-a fost să fie gospel sau raggae, a ieşit maneaua. Poate să fie bună sau nu. Poate să ne placă sau nu – şi e de înţeles dacă nu vă place. Dar gândiţi-vă că dacă v-aţi fi născut într-o comunitate rurală de ţigani săraci sau de români săraci, căci şi ei sunt la fel de expuşi, probabil că astăzi v-ar fi plăcut. Cei care se pretind exclusiv rockeri, punkeri sau mai ştiu eu ce altceva – unii fideli de zeci de ani genului lor, ar trebui să înţeleagă ce înseamnă să rămâi blocat într-o capsulă a timpului sau a grupului care te-a format. Pe de altă parte, cineva care e “rocker până la moarte” şi atât e poate foarte puţin calificat să-şi dea cu părerea, gălăgios şi agresiv, despre alte genuri muzicale. Asta presupunând că e vorba doar despre muzică, dar e clar că nu e vorba numai despre asta, întotdeauna e o combinaţie destul de pestilenţială de stereotipuri, rasism, aroganţă şi proastă creştere. Nu la toţi la fel, dar la toţi cam din zonele alea.

Am simţit nevoia asta mai de mult, şi-am fost cât pe ce s-o spun în câteva alte ocazii, dar m-am abţinut. Dar ne abţinem din ce în ce mai des şi din ce în ce mai mulţi, într-o lume care-şi permite tot mai multe. Şi nu mă refer aici la consideraţiile referitoare la calitatea muzicii sau la facelifturile Loredanei ci la agresivitate, xenofobia şi bădărănia unora dintre reacţii.

Uite de-al dracu’ pun şi eu pe blog o manea, de fapt un cântec manelizat (genial!), nu ca să promovez stilul muzical, nu ca să vă conving, ci doar ca să zic că-mi place şi să îndemn pe toată lumea să asculte muzică de toate felurile. Face bine la creier.”

4 thoughts on “Luni, W17 – Coolplay

  1. La fix pică textul ăsta! Hai că sunt haioşi în neputinţa asta a lor, zău. Cel mai mult îmi plac ăia care spun că ar merita banii înapoi. Tipic. Adică merem la all inclusiv, mâncăm tot ce prindem trei zile, ne bălăcim în piscină, dormim în saună, şi-n ultima zi, pentru că am găsit o musculiţă în al treişpelea pahar de vin băgat în noi, facem scandal că vrem banii înapoi, că n-am plătit să avem musculiţă-n pahar. Pe considerentul ăsta, ăştia vor să credem că ar fi făcut la fel şi la Metallica, că ai n-au plătit pentru Metallica? Nu compar sub nicio formă Metallica cu băiatul ăla, dar ăsta e discursul sensibiloşilor. Au stat trei ore şi au primit ce-au plătit, dar pentru alea câteva minute ei vor banii, domnule. Drajii de ei, cum să nu-ţi fie simpatici?

    Liked by 1 person

    1. N-aş vrea să generalizez şi nu o fac, evident oamenii huiduie din motive diverse. L-am auzit pe Gelu Duminică spunând mai devreme că a fost o “flegmă intelectuală” faţă de săracii care ascultă manele. În parte, pentru unii, foarte adevărat. Şi-apoi, apropo de ideea de a primi banii înapoi, mulţi zic că se duc la Coldplay pentru că, vezi Doamne, sunt mari melomani. Dar adevărul e că e de fiţe să te duci la Coldplay, să ştie lumea c-ai fost şi să pui un pic de Coldplay pe FB. Scump, da’ face, capeţi prestigiu la birou, la sală, la salon! Păi şi când vine un manelist în show, nu-ţi scade investiţia? De-aia vor banii înapoi, că au plătit degeaba, în loc să-i invidieze, săracii care n-au avut bani de bilet vor zice că cei ce-au avut sunt rasişti!

      Liked by 1 person

  2. Pote are dreptate baiatul ala de canta maneaua la Coldplay, maneaua e respinsa dintr-un fel de rasism. Sunt de acord. Marturisesc ca detest stilul din acest motiv, pentru ca arata o societate care nu imi place din niciun punct de vedere. Si care ma supara cu atat mai mult cu cat corupe. Asa o sa ajungem incat in loc sa avem tiganii romanizati vom avea romanii tiganiti. Asta pentru mine inseamna simplism (taka tika ta, taka tika ta), nuante antisociale, dispret pentru “fraierii” care produc sau contribuie la bunastarea societatii, versus admiratia pentru “smecherii” profitori, sfidatori, violenti si adunati in stoluri mafiote. Poate ca ne place, altfel nu se poate explica succesul madamei Sosoaca, social vorbind. O expresie primitiva nu poate sa insemne decat un electorat troglodit Asta e nivelul si de aceea pentru mine maneaua nu are cum sa fie altceva decat simbolul acestei societati putrede. M-as putea forta ca sa gasesc oarece calitati de compozitie muzicala dar nu are cum. E ca si cum m-as simti toropit de frumusetea caselor din Buzescu, alt fenomen prin care “progresam” ca societate …

    Liked by 1 person

    1. Nici eu nu pot spune că sunt mare amator de manele, încerc să mă limitez la tema muzicală şi să rămân curios şi tolerant. Dar genul ăsta muzical e relativ nou şi a crescut într-o zonă controversată, deci încă se schimbă. Are şanse să se mai cureţe de lucrurile de proastă calitate. Sunt multe încercări de a folosi filonul ăla “exotic” în alte moduri, mai mainstream, mai intelectuale. Sunt tot mai mulţi artişti care încearcă – şi reuşesc – să facă muzică de calitate bună cu influenţe de manele. Loredana, Delia, copiii lui Adrian Minune, alţii. Eu cred că lucrurile se vor mai schimba. Că “ei vin spre noi” şi “noi mergem spre ei” probabil că e inevitabil şi nu neapărat ceva rău dacă e schimb cultural şi nu schimb de obiceiuri proaste.
      Există şi rasism în respingerea asta, poate în mare măsură inconştient. Dar există şi multe alte motive pentru care unii au huiduit. Oricare ar fi motivul, niciunul nu e de bine.

      Like

Leave a comment