“Ne ţinem de mână, fugim în lună, i-atât de uşor
Ne pierdem departe, în miez de noapte, aiurea în zbor”

Uşor pe naiba, poate pe vremuri, când a lansat Viţa de Vie piesa, astăzi aţi avea probabil nevoie de teste pcr negative valabile, declaraţii că ce treabă aveţi voi în Lună, cu ce vă deplasaţi până acolo (cu satelitul?) şi oricum asta cu ţinutul de mână este o chestie din capul locului dubioasă. Ştie cineva dacă pe Lună trebuie să stai în carantină? Nu împreună, evident – aţi vrea voi!

Ce făceam eu prin 84-85? Intram la mate-fizică cu notă mare la română, mergeam cu clasa la cules de orice nu puteau recolta ţăranii şi militarii, mă apucam de fumat, făceam pe DJ-ul pentru vecina de la unu, de la radioul pirat construit de prietenul meu O, făcând concurenţă discursurilor lui Ceauşescu cu ultimele hit-uri de la Alphaville, Stevie Wander şi Cyndi Lauper. Posibil ca ea să nu fi fost pe recepţie, dar în lumea aia mică tot oameni de radio ne numeam şi ea ne plăcea oricum şi fără să ne asculte la radio.

Practic asta fac şi acum, doar că m-am lăsat de fumat, muzica s-a mai schimbat şi chiar nu ştiu cine locuieşte la unu. Când naiba s-a făcut iar luni?

Asta e ultima mea obsesie şi m-a ajutat să trec peste ziua asta de luni pentru că am descoperit-o vineri seara şi-am ascultat-o tot weekend-ul. Şi pentru că are unul dintre cele mai stylish video-clipuri pe care le-am văzut în ultima vreme, şi nu includ aici doar muzică românească.

Mineri, poezie, muzică bună şi uite-aşa am mai trecut peste o zi de luni. Cine ar fi crezut că poate fi aşa uşor?

Cu ce am supravieţuit zilei de luni din a patra săptămână (deja) din 2021?

Cu asta (ce versuri!!!):

Playing for Change este o mişcare pornită din dorinţa de a uni muzicieni din toată lumea prin limbajul unic al muzicii. Au foarte multe melodii superbe, dar preferata mea este această înregistrare a Chan Chan.

Încep cu un fashion upgrade de Bucureşti: dacă n-ai breton a la Mireille Mathieu nu exişti (am pus link, că-i de-o seamă cu mama şi pun pariu că n-aţi auzit de ea). La băeţi se poartă coafurile afro şi hăinuţele din blană făcute-n ciuda încălzirii globale. Inna a venit la eveniment direct de la ora de yoga iar solistul de la The Motans şi-a ales cu grijă cel mai bun tricou şi cei mai mişto blugi ai săi. Dacă venea şi-n şlapi aş fi jurat că e vedetă elveţiană. Doar Andra, consecventă cu statul ei de vedetă, a dat probabil pe rochia aia cu diamante cât toţi ăilalţi din show la un loc, inclusiv publicul (au fost puţini, din cauza pandemiei). Ca să fiu răutăcios, nu e vorba numai de diamante aici, e şi o grămadă din ce în ce mai mare de metraj.

Dacă nu lua Carla’s Dreams premiul pentru artistul anului îmi aruncam televizorul de la balcon. Top 3-ul meu din ultima lună, la toate categoriile, este format din “Unde”, “Seară de Seară” şi “Scara2, etajul 7”, toate la egalitate. Irina Rimes e super simpatică, sunt fan! La Female Award aveau de ales între Roxen (foarte mişto şi piesa şi tipa), Inna (nu cu cea mai bună piesă a ei), Delia (de la un kilometru piesa mea favorită) şi Andra, care a şi câştigat cu o lălăială banală, că i se manelizează vocea cu fiecare an care trece. Dacă n-ar fi fost legată de ProTV prin soţ presupun c-ar fi aterizat de mult la vedeta populară a TVR-ului. Şi Delia n-a luat nimic, serios? În schimb l-am descoperit pe Killafonic şi l-am băgat instant în playlistul de alergare. Înţeleg cam 10% din ce spune dar nu contează şi poate că-i mai bine aşa. Ritmul e super. Sper să se ţină departe de supradoze.

În rest, ţinând cont că nu au putut aduce prea mulţi spectatori în studio, show-ul a fost mişto atât cât a fost. Ce mi s-a părut cumva nedrept a fost că au avut The Best Trap Artist şi Beauty Awards (?!?!?) dar n-au avut alte categorii muzicale (rock, populară, manele etc) – li s-or fi terminat fondurile? Nu de alta dar e păcat că, de exemplu, Minculescu şi aproape Iris să nu ia un premiu pentru Amintiri, ultima lor piesă, Zdob şi Zdub să nu fie nici măcar menţionată iar Bittman de la Holograf să nu primească, absolut meritat şi incontestabil, Premiul Ruşinică pentru detestabila sa performanţă din 2020.

Sunteţi curioşi să aflaţi de câte feluri sunt oamenii? Ascultaţi melodia asta, pentru care eu am făcut o uşoară obsesie (mereu am cel puţin una). Sunt convins că încă mai suntem un pic francofoni, măcar în suflet, deci nu cred să fie o problemă să-l simţim pe Christophe Maé, mare artist francez, probabil pe nedrept necunoscut pe la noi. Pot recomanda şi alte melodii superbe, mai vechi sau mai noi. Dar sunt convins că în ziua de azi nu e o problemă să găseşti mai mult din ce-ţi place…

Dacă tot suntem la începutul unui nou centenar, de ce n-am începe aşa?

La multi ani, România!

Am făcut o obsesie pentru LSD, parteneriatul artistic dintre Labrinth, Sia și Diplo. Culmea e că cică drogul cu același nume nu provoacă dependență. Dar eu, încă nerecuperat complet după Bad Liar-ul lui Imagine Dragons, am dat peste Thunderclouds și nu mai pot scăpa. Între timp mi-am descărcat de pe Spotify tot albumul și-acum e mai rău.

Măcar sunt convins că o să mă ajute să dau cu aspiratorul în toată casa.