+/- 10.000 de metri

Ai zice că dacă eşti la 10 mii de metri ce mai contează o jumătate de metru în sus sau în jos. Dar contează… da, contează… Să luăm exemplul puradelului care stă în braţele maică-sii, trei scaune mai în faţă. Stă mă-sa în cur pe scaun, nope, copilul urlă. Se ridică mă-sa în picioare şi iese pe culoar, bun, copilul se potoleşte. Îl ridică mă-sa în sus, până-n tavan, copilul începe să râdă în hohote. Înapoi la sân, orice urmă de zâmbet s-a dus. Probabil că are un altimetru, sau poate un barometru de mare fineţe băgat pe undeva, în pempărşi, de exemplu, care măsoară perfect diferenţele de nivel. Cum ziceam, între 10.000,5 si 10.001 e diferenţă mare. Ia, stai un pic să exemplificăm, că se aşează femeia în scaun! Evident, previzibil, a ieşit chirăitul înainte să atingă fundul femeii scaunul. Hopa, iar în picioare! Se uită lung la mine peste umărul maică-sii, câteva secunde bune mă priveşte intens, direct în ochi, îmi dă prin cap că rămâne să vedem cine deoache pe cine. Nu mi-am mai exersat de mult şarmul la copii dar încă funcţionează, se pare, chiar şi pe sub mască. Storc un zâmbet la o altitudine la care ar fi fost normală doar o faţă lungă.

Înapoi pe scaun, dar cu altă strategie. Copilul e bâţâit pe genunchi, în loc de o schimbare cât o genoflexiune, câteva zeci de mici zdruncinături înalte de câţiva centimetri. Hmmm, ceva, ceva s-a schimbat, chirăiala vine acum în mici sinusoide sincronizate a căror amplitudine va sfârşi, până la urmă, în urletul suprem. Sper să nu-şi înghită limba…

Mă întrerup un pic pentru că dinspre capătul celălalt al avionului vine un bărbat cu un copil în braţe, cam de aceeaşi vârstă. Celălalt funcţionează, se pare, pe bază de gps, nu de altimetru: keep moving!, statul pe loc dăunează grav liniştii publice. Ciudat, la nici doi metri unul de celălalt, copiii se ignoră complet, se pare că radarele le sunt încă în curs de dezvoltare.

……..

I-a pus mă-sa gluga în cap şi cred că i-a derutat instrumentarul de bord, ca atunci când bagi un magnet lângă acul unei busolei. A adormit.

……..

Pilotul anunţă că începem coborârea spre Otopeni. Ia să vedem acum, îmi zic. Simt uşoara senzaţie de frânare când motoarele îşi reduc turaţia. Gluga nu mai poate filtra aproape imperceptibila scădere de altitudine. Şi să nu fi auzit anunţul, senzorul instalat în scaunul 7C funcţionează. 9.999,5. Copilul începe să chirăie. Ori nu-i place ideea de România, ori ar fi bine să-l facă mă-sa pilot, că se pare că 10.000 e viaţa lui.