Mai Brexit de-atât nu există

Din mijlocul imensei sale parcele cultivate cu salată verde un fermier britanic se lamentează, într-un reportaj CNN, că nu ştie cum o s-o scoată la capăt anul ăsta. Restaurantele principalului său client, McDonalds, sunt închise de mai multe săptămâni şi, în plus, n-are cu cine să-şi strângă recolta. Din cauza epidemiei, doar câţiva dintre românii cu care lucrează în fiecare an s-au întors la fermă. Mai are nevoie de încă 50 de muncitori sezonieri şi habar n-are de unde să-i ia. E întrebat dacă a încercat să atragă britanici, acum că mulţi au devenit şomeri din cauza lockdown-ului. Răspunde politicos, dar expresia dezabuzată de pe faţă spune mai mult decât cuvintele. For whatever reasons, zice el, cetăţenii britanici nu vor să presteze munci sezoniere în agricultură. În plus, nu se pricep, costul training-ului ajunge la aproape o mie de lire de persoană şi marea majoritate renunţă după câteva săptămâni pentru că munca e prea grea, programul prea lung şi statu-n soare nu e aşa de fun cum credeau. Este citată o statistică a specialiştilor britanici în agricultură. La nivelul întregii ţări, din 55 de mii de aplicanţi pentru un job temporar, englezi sadea, doar 150 s-au angajat pe bune. Restul aşteaptă, probabil, ca Boris să le dea bani de salată, de pâine şi de bere, acum că nu mai sunt concuraţi de emigranţi.

Dar, neaşteptat, o rază de soare pătrunde prin stratul foarte tradiţional englezesc de nori, luminând câmpul de salată (uşor trecută după gustul meu). Trei români, concediaţi de restaurantul chinezesc din sat, îşi târâie valizele prin praful din marginea solei, direct în braţele larg deschise ale fermierului. Back in control…